A
muncit în străinătate să-și ajute copiii cu bani, apoi s-a
întors acasă
Se
spune că povestea de mai jos este reală, că faptele redate s-au
întâmplat cu adevărat. Nu știm și nu am vrea să credem că s-ar
putea găsi cineva în astfel de situații, dar poate am avea cu
toții ceva de învățat din aceste rânduri, publicate de o româncă
pe pagina sa de Facebook:
„După
ce s-a pensionat, a muncit în străinătate să-și ajute copiii cu
bani. A fost menajeră, a îngrijit copii și bolnavi, a suferit, a
strâns din dinți, dar a mers mai departe, având uneori doar un pat
în vreo cămăruță mică și obscură. A îndurat singurătatea,
oboseala și ifosele străinilor, de dragul copiilor, care, datorită
ajutorului ei reușeau să-și mai renoveze casele.
În
timp ce copiii ei se duceau în vacanțe în alte țări, ea muncea
pentru ei. Nu
s-a
plâns niciodată, deși o lăsaseră puterile și o dureau toate, se
bucura că încă mai putea să-și ajute copiii.
Când
s-a îmbolnăvit, fiica cea mare a luat-o să stea în casa ei. I-a
dat o cameră cu pat mare, cu dulap imens, cu televizor… dar biata
ei mamă nu avea loc să-și pună cele câteva lucrușoare pe care
le avea. Tot ce ținea ea în încăperea respectivă se afla într-o
noptieră, în interiorul căreia fiica sa eliberase puțin spațiu.
Pe noptieră ținea Biblia, o altă cărticică de rugăciuni, o
iconiță și ochelarii.
Cana
cu ceai nu avea voie să o țină acolo, dacă, Doamne ferește,
veneau musculițe și gângănii în casă? Tare s-a supărat fiica
ei când bătrâna a uitat jumătate de măr pe noptieră. „Tu știi
cât costă noptiera asta, mamă?! Ai grijă să nu o pătezi!” Și
astfel biata femeie nici măcar de noptiera aia nu s-a mai putut
bucura.
Se
simțea ca un ghimpe în spatele fiicei ei, stătea izolată între
patru pereți și nimeni nu o întreba de sănătate și tare și-ar
fi dorit să nu mai depindă de ea, să poată pleca la căsuța ei.
Într-o
zi fiica ei s-a necăjit din cale afară. Găsise în casă o molie.
„Numai de la matale e molia asta, mamă, că ții toate
vechiturile! Ce mă fac eu dacă mă umplu de molii și îmi mănâncă
hainele și blănurile?”
Biata
bătrână a fost înspăimântată că i-ar fi putut pricinui așa
necaz fiicei ei, așa că și-a strâns puținele lucruri și cu
economiile care le ținea pentru bătrânețe și-a cumpărat o
căsuță simplă și modestă ca să nu mai fie o povară pentru
fiica ei.
Morala
la aceasta povestioară reală:
Nu
dăruiți chiar tot ceea ce ați agonisit copiilor și
nepoților, pentru că, nu-i așa, nu vreţi să-i transformați
în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi
muri.
Nu
vă frământați prea mult în legătură cu fiii voștri, pentru că
și ei au destinul lor și îşi vor găsi, cu siguranţă,
drumul în viaţă!
Nu
așteptați prea multe de la copiii voștri, majoritatea își iubesc
părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte
angajamente ca să le fie de prea mare ajutor bătrânilor
neputincioși de lângă ei.
Există
și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe
bunurile voastre cât sunteţi încă în viaţă și chiar
să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni
casa și bunurile.
În
general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ceea ce au
părinții lor, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă
atingeți de ceea ce este al copiilor voștri.”
Dureros,
cumplit de dureros şi... adevărat!!!