Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




sâmbătă, 14 februarie 2015

Poveştile cu şi despre Adrian Păunescu

Poveştile cu şi despre Adrian Păunescu sunt savuroase, numai bune să vă destindă duminica! În drum spre cenaclu şi-a cumpărat o capră!


Personaj controversat, adorat de unii şi urât de alţii, Adrian Păunescu a scris poezii memorabile şi a fost protagonistul unor întâmplări savuroase. Primele, adunate în volume vândute ca pâinea caldă şi în timpul vieţii lui, dar şi după moartea sa, la 5 noiembrie 2010, pot fi citite oricând. Pe celelalte – sau măcar unele dintre ele – vi le prezintă Libertatea astăzi. Veţi descoperi că vă puteţi destinde şi citind poveşti cu poeţi geniali, nu doar bancuri.

Într-un an, aflat în autocar alături de cei cu care realiza Cenaclul Flacăra, Adrian Păunescu s-a trezit “lovit” de o dorinţă năstruşnică: să cumpere o capră!
A oprit undeva pe Valea Prahovei, s-a târguit cu un cioban şi şi-a luat animalul dorit. S-a ivit însă o problemă: unde era să ţină capra?
Cum nu putea fi urcată în autocar şi dusă până la Cluj şi înapoi, Păunescu l-a chemat pe unul dintre tinerii ziarişti de la Flacăra, i-a dat bani de cazare şi l-a lăsat acolo, pe Valea Prahovei, cu tot cu capră. Iar la întoarcere, i-a recuperat pe amândoi…
A aţipit în timp ce vorbea…

O altă întâmplare nostimă, povestită de unul dintre discipolii săi, s-a petrecut tot la revista Flacăra. Într-o seară, la o oră destul de târzie, Păunescu a convocat o şedinţă de redacţie. A început prin a ţine un discurs critic la adresa unui redactor, după care… a aţipit!



foto: GSP

Mai tinerii săi colegi, neavând curajul să-l tragă de mânecă, au aşteptat să se trezească, tăcuţi şi cuminţi. Când a revenit din lumea viselor, Păunescu i-a întrebat: ,,Despre cine vorbeam? Despre tovarăşul X? E un băiat bun!”.


Şi-a pus subalternii să fumeze toate ţigările din buzunare



În perioada în care era redactorşef la revista Flacăra, Adrian Păunescu interzisese fumatul în birouri. Nu toţi s-au conformat însă, unii continuând să tragă din ţigări pe ascuns. La un moment dat, inevitabilul s-a produs şi poetul i-a prins pe câţiva dintre ei în flagrant.

Drept pedeapsă, i-a dus într-o cameră fără geamuri şi i-a pus să fumeze toate ţigările pe care le aveau în buzunare. În scurt timp, în încăpere era un fum de-l tăiai cu cuţitul! Pentru ca nu cumva vreunul să lase ţigări nefumate în scrumieră, Păunescu intra din când în când şi-i verifica…

Scos din minţi de un mesaj anti-Rapid

La una din ediţiile Cenaclului Flacăra, ţinută la Sala Polivalentă din Bucureşti, prin anii ’80, un spectator a scris pe un banner: “Hai Rapid în B!”
La acea vreme, poetul era cunoscut drept un susţinător al echipei din Giuleşti, pentru care a şi compus imnul “Suntem peste tot acasă!”. Mesajul l-a deranjat atât de tare, încât a fost pe punctul de a anula spectacolul.
,,Nu continuăm decât după ce iese din sală nesimţitul care a scris acest mesaj!”, a declamat Păunescu. Totuşi, rugat insistent de public, a mers mai departe cu cenaclul…


Susţinea că l-a salvat de la sinucidere un câine




Potrivit spuselor omului de televiziune TV Florin Condurăţeanu, Păunescu a fost salvat de la sinucidere de un câine.

A existat un moment în care Adrian a vrut să-şi ia viaţa. Când tocmai se pregătea să urce în maşina cu care planificase să intre într-un copac, lângă piciorul lui a apărut un câine, un maidanez. A văzut în asta un semn. A luat câinele acasă, renunţând la ideea sinuciderii”, a

povestit Condurăţeanu.


A compus o poezie la comanda lui Gică Hagi




În 1998, cu câteva săptămâni înainte de plecarea echipei naţionale de fotbal la Campionatul Mondial din Franţa, Adrian Păunescu a avut o întâlnire cu tricolorii, în cantonamentul de la Săftica. Pentru a-i motiva şi mai mult pe băieţi, a compus o poezie dedicată lor, iar la final, l-a întrebat pe Hagi: “Ei, Gică, îţi place?”.
Răspunsul ,,Regelui” a fost cât se poate de sincer: ,,E frumoasă poezia, dar îi lipseşte cuvântul «gol». Noi jucăm pe goluri, domnu’ Păunescu”.
,,Până la finalul acestei întâlniri, veţi avea şi cuvântul «gol»”, i-a replicat poetul şi a rescris imediat versurile: ,,Vom umple toate porţile cu goluri/ Mergând mereu pe sensul interzis/ Şi vom transmite salutări în ţară/ Echipa României, din Paris”.
Uluit, Hagi s-a ridicat în picioare şi a exclamat: ,,Dumneavoastră scrieţi precum joc eu fotbal!”


A-nceput să joace şah după ce s-a îndrăgostit de o şahistă






















Umbla vorba, la un moment dat, că Păunescu s-ar fi îndrăgostit lulea de o mare şahistă a României – potrivit spuselor regretatului regizor Cornel Diaconu, ar fi fost vorba de Margareta Mureşan.

Urmare a acestei pasiuni, în redacţia revistei Flacăra, condusă de poet, toţi redactorii au început să joace şah. Ba chiar s-a organizat un campionat intern.

Miuţa lui a pus în umbră Daciada

Prin anii ’80, Păunescu obişnuia să joace fotbal în fiecare weekend pe stadionul “Iolanda Balaş Sotter”, alături de fiul său, Andrei, şi de câţiva apropiaţi.
O astfel de miuţă, disputată într-o duminică, a pus în umbră activităţile sportive organizate în cadrul “Daciadei” – varianta românească a olimpiadei, în perioada comunistă. Apariţia lui Păunescu pe stadion i-a făcut pe cei care practicau diferite sporturi să se strângă în jurul lui, lăsând baltă competiţia sportivă.


Cerea stilouri ca să dea autografe şi nu le mai returna





Într-o perioadă în care lumea colecţiona timbre, Păunescu strângea stilouri şi pixuri. Nu dădea bani pe ele, ci le cerea persoanelor care-i solicitau autografe, după care… uita să le mai returneze. Iar “păgubiţilor” le era prea ruşine să le ceară înapoi.

http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/povestile-cu-si-despre-adrian-paunescu-sunt-savuroase-numai-bune-sa-va-destinda-duminica-in-drum-spre-cenaclu-si-a-cumparat-o-capra-1116128