Dincolo
de o sarbatoare religioasa, Craciunul inseamna pentru crestinii din
toata lumea timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie,
insa exista unele obiceiuri care variaza in functie de tara si de
istoria fiecarui popor.
Craciunul
in Germania
Germanii
numesc Craciunul ,,Weihnachten”, care inseamna ,,noapte solemna”,
sau ,,Heiligenachten" - "noapte sfanta”.
Este evocata, atunci, nu nasterea lui Hristos, ca in tarile latine,
ci slujba de la miezul noptii de Craciun.
Inca din prima
duminica de Advent, targurile de Craciun invadeaza pietele oraselor,
dandu-se astfel startul sarbatorilor de sfarsit de an. Coroana de
Advent, confectionata in familie, cu ramuri verzi care celebreaza
natura, este asezata, in aceste zile, in case. Pe aceasta se gasesc
fie patru lumanari, care vor fi aprinse succesiv in fiecare duminica
de Advent, fie 24 de saculete cu dulciuri si bunatati care vor fi
degustate zilnic in familie.
De Craciun, germanii sunt foarte
preocupati de decorarea locuintei. Coroane de brad sunt agatate la
usa de la intrare, in timp ce la ferestre sunt puse lumanari
electrice, informeaza Mediafax
Pana
in ziua de Craciun, germanii viziteaza, in familie, nenumaratele
scene biblice ale Nasterii lui Iisus, in miniatura sau in marime
naturala, figurative sau animate, construite peste tot. In aer liber,
oamenii se incalzesc cu vin fiert condimentat, usor indulcit.
In
Germania, sarbatoarea Craciunului dureaza doua zile. 26 decembrie
este zi libera, intrucat e cea de-a doua zi de Craciun, dedicata
vizitelor in familie sau la prieteni. Cadourile sunt oferite in
dupa-amiaza zilei de 25 sau in seara zilei de 24 decembrie, dar nu
"de Mos Craciun", ci "de Christ-Kind" (copilul
Iisus).
Craciunul
in Bulgaria
In
Bulgaria, Craciunul (,,Koleda”) incepe la 12 noaptea, cand
fetele tinere pregatesc o paine speciala (,,Krava”) pentru al lor
,,Koledar” (colindator) favorit. ,,Koledarii” sunt tineri
necasatoriti sau casatoriti recent, care, costumati cu haine
traditionale, tin in maini un ,,Koledarka”, un baston mare din lemn
de stejar sculptat. Ei fac inconjurul satului si se opresc in fiecare
casa pentru a face urari si pentru a primi cadouri special preparate
pentru ei. Sarbatoarea Craciunului dureaza pana in zorii zilei.
Noaptea de Ajun este numita de maghiari ,,Szent-este”
sau ,,noapte sfanta”. Inainte sa mearga la biserica, pentru slujba
de la miezul noptii, familiile se aduna in jurul bradului de Craciun,
canta colinde si deschid cadourile. In Ungaria, scena nasterii lui
Iisus are o mare importanta in celebrarea Craciunului si este
prezentata, cu cateva zile inaintea sarbatorii, de grupuri de copii,
dar si de adulti, care merg din casa in casa. Spectacolul include
papusi, costume, muzica si dansuri.
Craciunul
in stil Scandinav
Scandinavii
numesc Craciunul ,,Ju”, adaptand numele sarbatorii pagane a
solstitiului de iarna ,,roata”. Este vorba de roata anului care se
invarte inca putin catre primavara. Aceasta sarbatoare reprezenta
debutul unei perioade de 12 nopti, din 24 decembrie pana pe 8
ianuarie, si simboliza noaptea hibernala, cele mai lungi nopti ale
anului, in timpul carora se pregateste reinnoirea luminii si a
vegetatiei (bradul verde).
Craciunul
in Danemarca
Craciunul
in Danemarca este o perioada de sarbatoare care se
impartaseste cu familia si prietenii. Festivitatile de Advent incep
cu patru saptamani inainte de Craciun. Coroana de ramuri verzi este
facuta in familie sau cu prietenii si fiecare dintre duminici este un
prilej de a lua parte la mese festive, in compania celor dragi.
La
inceputul lunii decembrie, toate casele si apartamentele sunt
luminate in rosu, fie cu ajutorul unei lumanari, fie cu cel al unor
felinare confectionate din diverse materiale. Fie ca sunt brazi, fie
ca sunt altfel de copaci, arborii din fata caselor sunt si ei
luminati, iar balcoanele apartamentelor, decorate.
Craciunul
in Finlanda
Pentru
finlandezi, Craciunul este poate cea mai importanta perioada
de festivitati. In fiecare an, Mos Craciun isi face intrarea la
Helsinki. Luna decembrie este punctata de date importante, in special
pe 6 decembrie, ziua independentei Finlandei, si pe 13, sarbatorirea
Sfintei Lucia (Sankta Lucia). Aceasta sarbatoare vine dintr-o
traditie populara suedeza, introdusa in Finlanda in 1950. Este vorba
de alegerea, dintre fetele tinere, a celei care va fi ,,Lucia
nationala”. Imbracata cu o rochie lunga, alba si purtand o coroana
cu beculete aprinse pe cap, Lucia apare pentru prima data pe 13
decembrie. Pana la sfarsitul lunii decembrie, ea viziteaza spitalele,
scolile si asista la diverse sarbatori, purtand un mesaj de lumina,
speranta si caritate.
Craciunul
in Suedia
In
Suedia se mananca sunca, peste si fasole, iar in Finlanda masa
este bogata in preparate de baza pe peste: somon sau hering in
diverse sosuri. Pestele inghetat si icrele de somon sau de cod sunt
si ele printre preferintele finlandezilor. Merluciul are reteta
aparte. El este pus la macerat in apa minerala si se serveste cu sos
bechamel si cartofi. Alte traditii culinare sunt sunca si carnatii.
Desertul de Craciun este o placinta cu gem numita Joulutorttu.
In
ajunul Craciunului, la ora pranzului, secretarul general al primariei
orasului Turku, situat in sud-vestul Finlandei, proclama public
inceputul Pacii de Craciun, declaratia fiind transmisa in toata tara,
la radio si televiziune. De Craciun, oamenii isi petrec timpul in
familie, pentru ca pe 26, de Sfantul Stefan, finlandezii sa mearga in
vizita la colegi si prieteni.
Craciunul
in Spania
In
Spania, sarbatorile de Craciun incep la jumatatea lunii
decembrie si se termina pe 6 ianuarie, de ,,Ziua regilor”. Chiar
daca Mos Craciun e din ce in ce mai popular, traditia spune ca
darurile sunt aduse copiilor de Regii Magi, in zorii zilei de 6
ianuarie, zi libera la spanioli.
Cu
cateva zile inainte de Craciun, spaniolii construiesc scene ale
Nasterii lui Iisus si impodobesc bradul de Craciun. In Spania,
majoritatea preparatelor traditionale sunt pe baza de fructe uscate:
migdale in supa, nuci si migdale in prajituri si seminte de pin in
varza rosie. Multi spanioli mananca peste, de regula prajit, cu
cartofi si ceapa si decorat cu patrunjel si sofran. Prajitura
traditionala „touronun” este preparata din ciocolata, nuca de
cocos, inghetata de praline, pasta de migdale, glazurata cu
ciocolata, combinata cu ulei de masline, fructe uscate, nuci si
migdale intregi.
Craciunul
in Portugalia
In
Portugalia, ziua de Ajun este libera si multi oameni asista la
slujba de la miezul noptii. In clipa in care se aud cele 12 batai de
la miezul noptii, totii credinciosii se duc la biserica locala pentru
a celebra Missa do Galo (,,mesa cocosului”). Conform credintelor,
un cocos ar fi cantat in dimineata de 25 decembrie, sarbatorind in
felul sau nasterea lui Iisus.
In Portugalia, Ajunul
Craciunului se cheama ,,Consoada” si cuprinde cina si deschiderea
cadourilor, lucru facut mai tarziu, in noaptea de 24 spre 25.
Potrivit traditiei, aceste cadouri nu sunt aduse de Mos Craciun, ci
de copilul Iisus.
In momentul deschiderii cadourilor, obiceiul
cere sa i se ofere fiecarei persoane prezente cate o portocala. Pe
vremuri, acest fruct hibernal era considerat ca un produs pretios si
a fost pe punctul de a deveni unul din simbolurile
Craciunului.
Bradul a intrat destul de recent in Portugalia,
dar a devenit foarte repede traditie. Ca dovada, Lisabona a gazduit
cel mai inalt brad impodobit din Europa, de 62 de metri, anul acesta
pomul fiind ridicat la Porto si masurand 76 de metri.
Craciunul
in Estonia
In
Estonia, Craciunul incepe cu saptamanile de Advent, cand
estonienii cumpara calendare si incep impodobirea caselor. In fiecare
an, pe 24 decembrie, presedintele tarii declara ,,ragazul” de
Craciun, un obicei vechi de 350 de ani. Pe vremuri, la tara, satenii
urmareau atent stelele si citeau viitorul in gheata. Ei credeau ca,
in aceasta noapte, spiritele bune si cele rele se plimba, motiv
pentru care trebuia pusa mancare pe masa si lasat focul in vatra pana
dimineata.
Craciunul
in Franta
Calendarul
de Advent este, de asemenea, popular in Franta, unde, cu
cateva zile inainte de Craciun, incepe procesul de decorare a
strazilor, imobilelor, magazinelor mari si mici. De Ajun,
credinciosii merg la biserica pentru a asista la slujba de la miezul
noptii. Ajunul Craciunului reprezinta o ocazie ideala pentru francezi
de a se reuni in familie, in jurul unei mese incarcate cu tot felul
de produse traditionale, de la somon fumé, la fois gras si scoici
(traditionalele coquilles Saint Jacques), la Buche de Noel (o
prajitura de Craciun, in forma de buturuga) si, fireste, un pahar de
vin alaturi de multe sortimente de branzeturi. Potrivit traditiei,
Mos Craciun (Père Noël) vine sa aduca darurile in noaptea de Ajun,
pe care copiii le descopera de dimineata sub bradul impodobit.
Craciunul
in Grecia
In
Grecia, nasterea lui Iisus este celebrata pe 25 decembrie,
insa Craciunul este mai putin important decat Pastele. In Ajun, o
masa frugala incheie o perioada de post de 40 de zile. Oamenii se
culca devreme pentru a asista la slujba care incepe la ora 4
dimineata. Pe 25 decembrie, la intoarcerea de la biserica, toata
familia imparte miere, fructe uscate si Christopsomo (,,painea lui
Hristos”), un fel de placinta cu nuci pe care stapana casei a
preparat-o in ajun si in care a avut grija sa-si lase amprenta
degetelor, simbol al urmei degetelor lui Hristos, dovada ca s-a
nascut. Masa de Craciun la greci mai cuprinde doua prajituri
traditionale: Melomakaronas, insiropata cu miere, si Kourabiedes,
acoperita cu fulgi de zahar.
Cadourile nu se impart de
Craciun, ci pe 1 ianuarie, in momentul in care grecii sarbatoresc
Sfantul Vasile. Acest sfant este, de altfel, cel ce aduce darurile.
In Ajunul Craciunului, de Anul Nou si de Boboteaza, copiii greci merg
din casa in casa si canta despre nasterea lui Iisus, despre venirea
unui nou an si de botezul lui Iisus, in schimbul a catorva monede.
Craciunul
in Marea Britanie
Britanicii
denumesc Craciunul ,,Christmas”, adica ,,slujba lui Hristos”.
Toate casele sunt decorate pentru ocazie, la exterior si la interior.
Celebrele ,,Christmas carols” sunt cantecele de Craciun pe care
copiii le intoneaza in strada pentru cateva monede. Pe 24 decembrie,
inainte de a merge la culcare, copiii lasa, langa semineu, un mic
platou cu mancare pentru Mos Craciun, astfel incat acesta sa-si poata
reface fortele in timpul lungii sale calatorii. Dimineata, acestia
isi pot deschide cadourile strecurate in sosete, agatate langa
semineu sau la picioarele patului.
Masa de Craciun este
organizata, de obicei, la pranz si, doar dupa ce aceasta ia sfarsit,
copii pot merge sa deschida si restul cadourilor, aflate sub brad.
Sarbatoarea de Craciun (,,Nollaig” - ,,zi de nastere”)
este una profund marcata de elementul religios in Irlanda.
Irlandezii aprind lumanari la ferestre. La origine, era vorba de un
semn de bun venit adresat Mariei si lui Iosif. De aceea, traditia
cere ca fiecare lumanare sa fie aprinsa de persoana cea mai tanara
din casa si sa nu fie stinsa decat de cineva pe nume Mary. Vreme
indelungata a existat obiceiul de a nu strange masa dupa cina cu
fructe uscate si paine cu lapte, in semn de bun venit pentru
vizitatori.
Copiii isi primesc cadourile pe 25 decembrie, iar
sarbatorile tin 11 zile. Apoi, pe 6 ianuarie, toate decoratiunile
sunt scoase, existand credinta potrivit careia acestea aduc ghinion
daca sunt tinute in casa peste aceasta data.
Craciunul
in Italia
Sarbatoarea
Craciunului tine trei zile in Italia (24, 25, 26), din aceasta
tara venind si ,,il presepe” - scena
Nasterii lui Iisus -, pe care familiile italiene o instaleaza cu 9
zile inainte de Craciun. Bradul de Craciun se face pe 8 decembrie,
zi, de asemenea, libera in Italia.
In aceasta perioada,
italienii ofera celor apropiati, colegilor de munca sau vecinilor
dulciuri, prajituri cu chipul principalilor protagonisti ai
perioadei: Mos Craciun (Babbo Natale) sau copilul Iisus. Aceasta
traditie a cadourilor oferite vecinilor vine dintr-un obicei mai
vechi, specific zonelor rurale, unde, in noaptea de Craciun, totii
copiii din sat plecau cu colindul. In schimbul urarilor de fericire,
belsug si ,,la multi ani”, copiii primeau cadouri constand in
produse alimentare, precum faina, oua sau carne uscata.
In
Italia, insa, traditiile de Craciun difera de la o regiune al alta.
In nordul tarii, cadourile sunt aduse de Mos Craciun (Babbo Natale)
sau Micul Iisus (Gesu Bambino), pe 25 decembrie. In alte parti
acestea sunt aduse de Sfanta Lucia, pe 13 decembrie. Conform
legendei, Santa Lucia aducea de mancare prietenilor sai crestini
ascunsi in catacombe. La Roma si in sudul Italiei, oamenii trebuie sa
astepte, pentru cadouri, data de 19 ianuarie, data sfanta, in care
Befana, batrana vrajitoare cu parul alb, va trece. Imbracata in negru
si cu pantofi rupti in picioare, ea se deplaseaza pe matura si
imparte dulciuri copiilor cuminti si carbuni celor neascultatori.
Copii isi lasa, in general, sosetele intr-un colt al casei pentru a
primi bomboane.
Craciunul
in Polonia
In
Polonia, perioada Craciunului (,,Gwiazdka” sau ,,mica stea”)
este dedicata regenerarii fortelor vitale ale lumii, adica ale
oamenilor, animalelor si naturii, pentru a se indeplini in cele mai
bune conditii ciclul curgerii timpului.
Traditiile moderne
asociaza magie, binecuvantari de Anul Nou, decorarea casei si
simboluri ale reconcilierii. Cantecele de Craciun sunt inca foarte
prezente in aceasta perioada. In unele regiuni, colindatorii, grupuri
de copii sau de adolescenti, vor trece din casa in casa cu stele
multicolore si cu scene ale Nasterii lui Iisus.
Obiceiul
scenei biblice a Nasterii a intrat in Polonia odata cu franciscanii,
in secolul al XIII-lea. Scena din Cracovia este remarcabila, ea
reprezinta sufletul si farmecul orasului, dar si speranta adusa de
Craciun.
Pentru pregatirea mancarurilor de Craciun, se
strecoara cateva paie sub fata de masa pentru a aminti faptul ca
Iisus s-a nascut intr-o iesle. Inainte de a incepe sa manance, toti
cei asezati la masa impart azima (oplatek), marcata cu scene ale
nasterii Domnului, si isi fac urari de bine.
La
inceput, cadourile se ofereau numai de Sfantul Nicolae, insa, astazi,
copiii primesc daruri si in seara zilei de 24, pe care steaua cea
buna le etaleaza sub brad. In fine, slujba religioasa reprezinta un
lucru aproape obligatoriu, bisericile poloneze, fiind, la aceasta
data, pline de oameni.
Craciunul
in Canada
Sarbatorirea
Craciunului in Canada este un buchet de traditii provenind din
mai multe culturi: franceza, germana, engleza, ucraineana si cea a
indienilor. Acest amestec genereaza o diversitate remarcabila de
obiceiuri.
Pentru francezii canadieni, cel mai important
preparat este placinta cu carne, ,,la tourtiere”. Ea este insotita
de o supa traditionala, sosuri, brinzeturi, patiserie, prajituri cu
fructe, gogosi. Principalul desert de Craciun este Yule Log. Aceasta
este o prajitura de ciocolata, in forma de bustean, acoperita cu un
strat gros de ciocolata alba si neagra, pentru a parea acoperita cu
zapada. Aceste desert este simbolul trunchiului de mesteacan ars in
focul imens ce a durat toata noaptea dinaintea plecarii francezilor
in Canada.
Canadienii englezi sarbatoresc Craciunul avind pe
masa gisca fripta sau friptura de vita si budinca de prune. Cele mai
apreciate dulciuri sint asa-numitele Chicken Bones si Barley toys.
Ele exista de peste o suta de ani pe mesele acestei parti
semnificative a populatiei canadiene. Chicken Bones (Oase de pui) au
fost inventate in 1885, de fratii Ganong. Ele sint un amestec de
scortisoara, zahar si ciocolata. Barley Toys sunt facute de Yarmouth
Candy Company din Noua Scotie, dupa aceeasi reteta veche de o suta de
ani: zahar, glucoza, colorant si ulei de masline. Amestecul este
turnat in forme mici, reprezentind pui, iepuri si alte animale,
jucarii si desigur, pe Mos Craciun.
Masa traditionala pentru
cubanezi contine friptura de porc, fasole neagra cu orez si
plante traditionale sub forma de piure.
Craciunul
in America
Americanii
nu au un mediu traditional de Craciun. In general, ei mananca
friptura de vita, cea de curcan fiind servita cu numai trei saptamani
inainte, de Ziua Recunostintei. Aperitivele au aproape peste tot
somon afumat, preparat in diferite feluri. La Casa Alba se serveste
,,Prajitura prezidentiala”, preparata dupa o reteta veche, de peste
doua secole (cu cirese, migdale, petale si sirop de trandafiri).
Aceasta traditie este unica in lume. In Vestul Americii este servita
traditionala bautura ,,eggnog”. Ea se prepara in vase mari de
sticla si contine brandy, rom, oua si lapte.
Craciunul
in Noua Zeelanda
Multe
persoane din Noua Zeelanda urmeaza vechile traditii engleze in
ceea ce priveste masa traditionala: curcan, budinca de stafide si
salate reci. Un Craciun desavarsit include prajitura ,,Pavlova” -
preparata din bezea si decorata cu kiwi, capsuni si frisca.
Craciunul
in Rusia
Rusii
sarbatoresc
Craciunul pe 7 ianuarie, in concordanta cu calendarul iulian. Oamenii
postesc de Advent, timp de 40 de zile, de pe 28 noiembrie pana in
seara de 6 ianuarie, cand apare prima stea pe cer. Atunci, familiile
ruse iau o cina cu 12 feluri de mancare, in cinstea celor 12 apostoli
ai lui Iisus, printre care se regasesc: peste, ciorba de sfecla,
varza cu mei, fructe uscate. Cel mai important ingredient este un fel
de pasat, numit ,,kutya”, facut din grau sau alte cereale, ce
simbolizeaza speranta si nemurirea, miere si seminte de mac, despre
care se crede ca aduc fericirea, succesul si linistea.
In
Rusia, cadourile de Craciun sunt aduse de Ded Moroz sau Mos Gerila,
care l-a inlocuit pe Sfantul Nicolae in timpul regimului comunist,
dar si de Babushka.
Potrivit
unei legende, aceasta era o batrana care a pornit sa-l vada pe
pruncul Iisus cu un cos plin cu daruri, insa, negasindu-l, a lasat
cadouri pentru copii in fiecare casa pe care a vizitat-o. Ded Moroz,
spiritul iernii la rusi, este ajutat sa duca darurile de Snegurochka,
fata zapezii.
Bradul de Craciun (Yolka) este o alta traditie
care a fost interzisa in perioada sovietica, insa, pentru a o mentine
vie, rusii impodobeau brazi de Anul Nou. Si cum ornamentele fie erau
prea scumpe, fie nu se gaseau, brazii de Craciun erau impodobiti cu
obiecte facute in casa si cu fructe.