Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




luni, 20 iunie 2011

Despre Eminescu

In memoriam Mihai Eminescu: iubire si dincolo de moarte


Pana cand moartea va va desparti”. Un dicton care pentru unii au fost lege. Fie ca a fost un Romeo sau o Julieta,fie un Tristan si o Isolda. Povesti de iubire, cu final trist sau fericit, au facut inconjurul lumii si au fost un alt exemplu celebru pentru un alt cuplu. Dragostea i-a unit, insa tot alte pasiuni i-au despartit. Dar nu au incetat vreodata sa se iubeasca. Dragostea i-au legat pan’ la moarte, iar prin intermediul povestii de iubiri actorii din propria lor telenovela au devenit nemuritori.

De departe, cel mai elocvent exemplu romanesc este Mihai Eminescu si Veronica Micle. O dragoste cu urcusuri si coborari, care a facut inconjurul lumii, presarata cu zeci de ingrediente romantice. Dragostea au trait-o intens, sentimentele lor nu se pot descrie. Ne-a ramas ca marturie decat scrisorile dintre ei. Eminescu a murit, la doua luni Veronica s-a sinucis, nemaiputand sa indure dorul de Emir, cum ii spunea ea scumpului ei Eminescu.

Eminescu – aşa cum îl ştim

Eminescu este proclamat drept „Luceafărul poeziei româneşti”. Este mai mult de atât. Poate fi considerat cel mai bun jurnalist român, articolele sale, scrise în ziarul „Timpul”, fiind mai actuale decât oricând. Da, Eminescu a fost, este şi va rămâne geniul neamului nostru. Scuza perfectă atunci când ţara noastră este acuzată de ceva. Noi l-am dat pe Eminescu. Eminescu e român. E pretutindeni cu noi, motivul nostru de mândrie. E motivul de mândrie chiar şi al fraţilor de peste Prut, care l-au omagiat azi cu toţi. De la omul de rând până la preşedintele şi fostul preşedinte al Republicii Moldova. La noi în ţară, cei care conduc România nu s-au sinchisit să facă acest gest. Păcat. Nu omagiem doar poetul, ci şi jurnalistul şi patriotismul eminescian. Păcat, că unii l-au uitat, păcat că unii pomenesc de el fără să aibe habar cine a fost.

Eminescu şi Miclea: uniţi prin dragoste, nemuritori prin ea



Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu şi Veronica Miclea a făcut înconjurul lumii. Au fost legaţi prin dragoste şi despărţiţi de pasiunile lor. Cei doi s-au cunoscut în 1872. s-au reîntâlnit în 1874 la Iaşi, când Eminescu avea să fie numit directorul Bibliotecii centrale. Povestea lor de iubire cuprinde multe despărţiri, cea mai gravă fiind în 1881 când Eminescu a aflat despre trădarea Veronicăi cu Caragiale, poetul agresându-l pe prozator, în casa lui Maiorescu. Din păcate, cei doi nu şi-au găsit dragostea decât dincolo de moarte. Veronica alegând să se sinucidă, la două luni de la moartea poetului, după ce, înainte, se retrăsese la Mănăstirea Văratec.

MIHAI EMINESCU

Cel mai mare poet al romanilor, Mihai Eminescu, s-a nascut la Botosani, la 15 ianuarie 1850. Era al saptelea fiu din cei unsprezece ai lui Gheorghe Eminovici din Calinestii Sucevei si ai Ralucai Iurascu din Joldesti.

Poetul vorbeste despre stramosii sai ca de tarani liberi, razesi. Dupa revolutia de la 1848, Gheorghe Eminovici cumpara jumatate din mosia razeseasca, Ipotestii, asezata la 8 kilometri departare de Botosani. Aici si-a petrecut poetul copilaria, hoinarind prin paduri si culcandu-se langa izvoare, precum isi va aminti mai tarziu.


La varsta de 9 ani il gasim elev in clasa a 3-a primara la Cernauti si la finele anului scolar urmator este casificat al 5-lea din 82 de elevi. In toamna anului 1860 se inscrie la gimnaziul din Cernauti, unde urmeaza 2 clase pana in aprilie 1863.

Refuzandu-i-se cererea de bursa la gimnaziul din Cernauti, Eminescu se angajeaza in toamna anului 1864 practicant la tribunalul din Botosani, dar in primavara anului urmator demisioneaza si dispare cu trupa teatrala Fanny Tardini-Vladicescu.

In februarie 1866, publicand in revista "Familia" din Pesta poezia "De-as avea... ", directorul Iosif Vulcan ii schimba numele in Eminescu, adoptat si de poet de acum incolo.

In toamna anului 1868 Eminescu este angajat sufleor si copist la Teatrul National din Bucuresti, unde joaca si un rol in piesa "Razvan si Vidra" de Hasdeu. Este delegat intr-o comisie folcloristica.

Trimis la Viena, Eminescu se inscrie ca auditor, fiindca nu terminase liceul, la cursul de filozofie, frecventand si istorie, drept, economie politica, filologie romanica.Aici cunoaste pe Ion Slavici, care ii face portretul din acel timp, in "Amintirile" sale. La 15 aprilie 1870, Eminescu debuteaza la revista "Convorbiri literare" cu poezia "Venere si Madona".

In decembrie 1872, poetul se inscrie ca student la Universitatea din Berlin, unde va urma cursul de filozofie, istorie si economie politica, timp de 2 ani. Intors in tara este numit director al Bibliotecii centrale din Iasi. Desi isi facuse constiincios datoria, este indepartat din functie peste un an. Titu Maiorescu, pe atunci ministru al Instructiunii publice, care tinea cu orice pret ca Eminescu sa intre in invatamant, il numeste revizor scolar in judetele Vaslui si Iasi. Din aceasta perioada dateaza marea sa prietenie cu Ion Creanga, pe care il indeamna sa astearna pe hartie minunatele sale povestiri si amintiri. Prietenia lor nu se va stinge pana la moarte si va continua prin corespondenta.

La sfarsitul anului 1877, Eminescu vine la Bucuresti, chemat de Titu Maiorescu sa lucreze in redactia ziarului "Timpul", alaturi de Slavici si Caragiale. Articolele sale sunt foarte critice la adresa claselor parizitare, ceea ce ii va aduce persecutia autoritatilor.

In 1883 publica capodopera sa "Luceafarul". La 28 iunie 1883, dupa 6 ani de munca istovitoare, surmenat, subalimentat, "luceafarul" intra intr-o eclipsa din care nu va iesi nicioadata complet. Prin
grija lui Titu Maiorescu este internat intr-un sanatoriu. Si tot prin grija lui Titu Maiorescu, la finele anului 1883, este tiparita prima editie de "Poezii", care aduna tot ce publicase poetul si cateva poezii noi, intre care "Mai am un singur dor", cu trei variante. In total 64 de poezii.

Dupa mai multe momente de luciditate, in februarie 1889 boala ii revine si este internat din nou in sanatoriul doctorului Sutu din Bucuresti. Moare la 15 iunie, dupa o suferinta de aproape 5 luni, in virsta de 39 de ani. Este imormantat la cimitirul Belu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu