Am citit pe internet şi am auzit şi la tv. că cel mai mare poet al ţării mele - Adrian Păunescu - pe care îl ador, suferă, e bolnav.

Dragă Domnule PĂUNESCU Adrian,

Aceste rânduri pe care le voi scrie aici vin de la cineva pe care nu o cunoaşteţi, dar care se va ruga pentru dv. Vreau să treceţi cu bine prin această încercare pe care a îngăduit-o Dumnezeu. De ce vă scriu? Din mai multe motive. În primul rând pentru că, atunci când am trecut prin anumite încercări, mi-a venit să urlu de durere şi de singurătate. Mi se părea că pe nimeni nu interesează suferinţa mea, că fiecare îşi vede de viaţa sa şi că există un zid care îi desparte pe oameni. Nimeni nu mi-a deschis uşa casei pentru a mă întreba dacă am ce da la copii să mănânce sau dacă suntem bine. Mi s-a părut că nu este drept să fie aşa, că dacă ne numim creştini ar trebui nu numai să ne veselim cu cei ce se veselesc, căci aceasta o fac şi păgânii, ci să şi plângem cu cei ce plâng. În al doilea rând vă scriu pentru că mi-aş dori să fiu alături de dv. în încercarea prin care treceţi. Poate vi se pare ciudat acest lucru, dar după ce am suferit foarte mult în viaţă, în inima mea a apărut un fel de solidaritate cu toţi cei care suferă. Nu e vorba de milă, nici de compasiune. E o formă de dragoste. M-am bucurat să aflu că această dragoste au avut-o faţă de întreaga lume, dar la măsuri inimaginabile mai mari, toţi sfinţii. La mine nu e vorba decât de o dorinţă de a fi alături cu cei care suferă, mai mult sau mai puţin decât am suferit eu, şi cărora nimeni nu le spune vreun cuvânt de mângâiere. Chiar daca sunteţi înconjurat de prieteni sau de rude pe care le simţiţi aproape, vreau să vă fiu şi eu alături cu gândul, cu sufletul şi cu o rugăciune, înduplecându-L pe Dumnezeu să facă o minune cu dv., aşa cum a făcut cu mulţi alţii. Să ştiţi că vă scriu cu lacrimi în suflet. Chiar dacă ochii mei sunt uscaţi, inima mea lăcrimează pentru dv. Nu sunt figuri de stil, nu e literatură, ci e mărturisirea unei dureri. Nu vreau să vă descurajaţi, nu vreau să fiţi pesimist, nu vreau nici măcar să vă gândiţi la aşa ceva. Vreau să fiţi încrezător în Dumnezeu. Cine sunt eu să mă amestec în viaţa dv.? Sunt un om care a citit cam tot ce aţi scris, sunt un om pe care îl doare sufletul că dv. sunteţi bolnav şi suferiţi. Vă dau un sfat şi vă rog să faceţi exact cum va spun eu pentru că vă va ajuta enorm în asemenea situaţie: de cum vă treziţi şi până vă culcaţi, spuneţi aceste cuvinte: ,,NU AM NICI UN FEL DE BOALĂ, SUNT PERFECT SĂMNĂTOS!” Aceste cuvinte le-am auzit la domnul Pavel Coruţ şi vă rog să mă credeţi că pe mine m-au ajutat şi mă ajută mereu. Ştiu că nu v-am scris niciodată, dar niciodată nu e târziu să scriem cuvinte pornite din suflet, sincere care ajută uneori mai mult decât orice tratament. Dumnezeu ne scrie că ne iubeşte de când ne-am născut, numai că uneori nu avem ochi să citim cuvintele Sale. Trăim în deşertul secolului XXI. Oamenii trăiesc fiecare după propriile pofte, fără să mai vadă în ceilalţi decât nişte obiecte de care să se poată folosi. Nu generalizez, sunt şi excepţii. Astazi, cel mai bun prieten al omului este câinele. În el poţi găsi un prieten devotat. De ce? Pentru că semenii nu prea mai sunt capabili să întreţină o relaţie dezinteresată, pentru că în zilele noastre, în spatele multor prietenii stau ascunse diferite interese. Unii se împrietenesc pentru a obţine anumite lucruri, iar alţii, mai orbiţi de patimă, nu se dau în lături chiar să se căsătorească din interes. Proverbul „prietenul la nevoie se cunoaşte” s-a transformat în „prietenul la nevoie te cunoaşte”, adică, prietenul când are nevoie de tine îşi aminteşte că te cunoaşte. Trist, dar adevărat! Pentru mulţi prietenia este un schimb: „ţi-am dat una, dă-mi alta”. Vă voi spune că am descoperit o cale prin care suferinţa capătă sens, prin care roadele suferinţei sunt dulci, o cale pe care, oricât ţi-ar fi de greu să mergi, nu eşti singur. Vă rog să primiţi acest mesaj ca şi cum nu ar fi scris decât pentru dv. ,,Cum?- veţi spune - doar citeşte mai multă lume ce ai scris tu aici”. Da, dar ceilalţi nu ştiu câtă durere se ascunde în sufletul tău. Fiecare îşi ştie propriile dureri, nimeni nu le ştie pe cele ale altora. Nici eu nu am de unde şti prin ce treceţi dv. acum, dar ştiu un lucru: că dacă v-ar fi bine nu aţi fi scris copiilor dv. acesl mesaj. Domnule PĂUNESCU Adrian, Dumnezeu vă iubeşte şi nu va îngădui să vi se întâmple nimic rău, doar că ne pune credinţa la încercare, iar acum e rândul dv. să vadă cât de mult îl iubiţi. Dumnezeu este alături de dv. şi dacă sunteţi convins de aceasta, şi dacă nu sunteţi. Dv. trebuie să îi deschideţi uşa şi uşa aceasta are un mâner: Rugăciunea. Nu am cum să vă dau vreo formulă magică prin care să Îl chemaţi pe Dumnezeu, deoarece El, fiind atotputernic, nu pote fi obligat să vină prin nici o formulă magică. Dumnezeu vine atunci când Îl chemi cu inimă frântă şi smerită, când Îl chemi cu dragoste şi cu convingerea că te ascultă. Este extrem de important ca în faţa fiecărei încercări să ne simţim ca pe un câmp de luptă. Putem fugi sau putem lupta până la ultima picătură de sânge. Nu aş vrea să vă smintesc dacă vă spun că, în urmă cu 12 ani, când mi-am pierdut soţul, am fost ispitită de gândul sinuciderii. Mi s-a făcut la un moment dat atât de scârbă de făţărnicia oamenilor care nu le păsa de durerea mea, încât m-am gândit să mă sinucid. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume cu astfel de oameni. Voiam să las ca ultim mesaj cuvintele: ,,E vina voastră, a celor care vă consideraţi creştini”. Nu mai vedeam nici că am de crescut doi copii frumoşi, nici că am o viaţă pe care nu am dreptul să mi-o iau, nu mai vedeam nimic... Încercarea aceea a trecut. Din ea am înţeles că nu merită să cad în deznădejde, atunci când ceilalţi nu îmi văd suferinţa şi mai ales că ispita, oricât ar fi de grea, nu este mai grea decât poţi duce. Acum, după ani de zile, privesc încercarea aceea cu bucuria unui examen pe care l-am câştigat. Cu toate momentele de slăbiciune prin care am trecut, singurul la care am aflat alinare a fost Dumnezeu. Uneori mă gândesc că dacă nu aş fi trecut prin încercarea respectivă şi aş fi avut parte numai de momente frumoase, aş fi pierdut tocmai ceea ce consider că am mai de preţ: dragostea faţă de Dumnezeu. De fapt nu aş fi pierdut-o, ci s-ar fi împuţinat. Aşa - ştiind că e trecută prin focul încercărilor - o păstrez ca pe o comoară şi încerc să o tot înmulţesc. Revin acum la rugăciune. Ne aflăm deci pe câmpul de luptă. Duşmanul (boala) ne-a atacat, încercarea ne stă înainte. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să cerem întăriri, adică, să ne rugăm. Atunci când te rogi din suflet, ca şi când L-ai avea pe Dumnezeu în faţă, să ştii că vei fi auzit mai repede decât te aştepţi şi vei primi izbăvire. Gândiţi-vă la semnificaţia cuvintelor „cu inimă zdrobită”. Câţi se mai roagă aşa? Mulţi parcă dau comanda unui chelner atunci când se roagă. „Doamne, fă aşa şi aşa”. Dar când zicem „Tatăl nostru” nu ne rugăm „facă-se voia noastră”, ci „facă-se voia Ta”! Asta este important atunci când ne rugăm: să cerem puterea de a face voia lui Dumnezeu, de a trece cu bine prin toate încercările pe care le-a îngăduit El şi, la vremea cuvenită, vom afla uşurare. Rugaţi-vă! Rugaţi-vă! Rugaţi-vă! Şi Dumnezeu vă va întări! Dacă aveţi evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, rugaţi-vă şi Maica Domnului vă va acoperi cu preasfâtul Ei Acoperământ. De multe ori mă rugam Ei şi îi spuneam: ,,Şti că eu nu am mamă, tată şi nici soţ pe pământ care să îmi aline sufletul. Ajută-mă Tu, că îmi este tare greu”! Şi răspunsul nu întârzia să apară, chiar dacă mie mi se părea uneori că întârzie. Nu numai Maicii Domnului să vă rugaţi, rugaţi-vă sfinţilor la care aveţi evlavie şi îngerului dv. păzitor. Rugaţi-vă, şi veţi simţi că toată Biserica Cerească este alături de d-voastră. Totuşi nu vreau să credeţi că rugăciunea anulează încercările. Sfinţii care se rugau neîncetat lui Dumnezeu nu au avut o viaţă lipsită de încercări, ci dimpotrivă, dar în fiecare dintre aceste încercări ei se rugau să primească de la Dumnezeu răbdare şi putere. Ba uneori chiar cei ajunşi pe înalte culmi duhovniceşti aveau de înfruntat ispite foarte mari, în care nu mai simţeau prezenţa harului dumnezeiesc şi lupta le era foarte grea. Prin astfel de războaie au dobândit cununi de mare preţ, pentru astfel de încercări au primit daruri peste daruri. Mare este răbdarea! Pentru că Dumnezeu nu trimite ajutorul imediat după ce i se cere aceasta. Rugăciunea nu lucrează magic, nu spunem „hocus-pocus” şi vine uşurarea. De multe ori Dumnezeu, văzând că oamenii nu se lasă pradă deznădejdii, că sunt creştini adevăraţi, îngăduie ca ispitele să îi mai încerce o vreme. De aceea este importantă nu numai rugăciunea, ci şi răbdarea, care lucrează ca o rugăciune tăcută. Răbdarea este o rugăciune fără cuvinte. Omul aflat în necazuri este permanent ispitit de vrăjmaş în diverse feluri, doar-doar o renunţa la suferinţă. Şi omul care rabdă fără să crâcnească se roagă tainic: ,,Doamne, Tu vezi neputinţa mea. Eu nu mai am putere să mă mai lupt. Sprijineşte-mă până la capăt şi întăreşte-mă ca să nu mă las înşelat de cursele vrăjmaşului”! Nu vreau să las impresia că vă scriu ca şi cum aş fi iscusită în lupta cu necazurile şi v-aş da sfaturi „de sus”. Deloc, dar vă scriu din nevoia sufletească de a fi alături de d-voastră. Suferinţa în care vă aflaţi va trece şi veţi privi în urmă cu bucurie că aţi avut tăria să răbdaţi, dar să învingeţi! În lumea modernă în care nimeni nu mai are răbdare în faţa necazurilor, în care atât de des oamenii ridică pumnii încleştaţi spre cer, trebuie să Îl rugăm stăruitor pe Dumnezeu să ne dea acest dar: Răbdarea! Vă voi scrie acum puţin despre aceste atacuri ale vrăjmaşului, care se asociază diferitelor necazuri. În momentul în care cineva suferă, are un echilibru interior uşor de zdruncinat, parcă nu mai este stăpân pe el însuşi. Fără o credinţă puternică îi este foarte greu să reziste curselor diavolului. Vrăjmaşul nu atacă direct cu patimă, ca să nu îi dea celui ispitit posibilitatea de a observa lanţurile patimii şi de a încerca să scape de ele. El atacă treptat, astfel încât cel ispitit să aibă impresia că îşi manifestă liber pornirile lăuntrice. În loc ca omul să aibă tăria să îi ceară lui Dumnezeu iertare pentru căderea sa, preferă să persiste în greşeală şi aşa se leagă din ce în ce mai tare cu lanţurile vrăjmaşului. Desfrâul, beţia, consumul de droguri sunt nişte patimi uşor de observat. De multe ori însă diavoul se mulţumeşte ca celor aflaţi în necazuri să le inspire gânduri de mândrie, care sunt mult mai greu de observat ('Ia uite cât de grele sunt necazurile şi ce bine rezist'), sau gânduri de superioritate faţă de ceilalţi. Mândria se oferă a fi un bun suport moral împotriva deznădejdii. Nădăjduiesc că veţi înţelege măcar un lucru: eu, care vă sunt o străină, am încercat să vă scriu, încercând să fiu aproape de sufletul dv., aşa cum este şi Dumnezeu aproape de dv.. Şi să nu credeţi că acum am satisfacţia unei probleme rezolvate. Dimpotrivă. Poate vă voi mai scrie şi altădată. De un lucru să fiţi sigur: că mă voi ruga pentru dv. şi pentru toţi cei care suferă, ştiuţi numai de Dumnezeu. Chiar dacă rugăciunea mea este slabă, am nădejde că nu va fi trecută cu vederea. Cred că rugăciunile, sunt scrisorile care ajung cel mai repede la destinaţie! Nu uitaţi să vă rugaţi de când vă treziţi, până noaptea când vă culcaţi: NU AM NICI UN FEL DE BOALĂ, SUNT PERFECT SĂNĂTOS! Cu ocazia zilei dv. de nastere, vă urez: să fiţi aşa precum vă doriţi în visele şi rugăciunile dv: sănătos, frumos, înţelept şi bun, năprasnic la locul de muncă şi dulce ca mierea pentru cei dragi, să fiţi stimat, iubit şi răsfăţat, să aveţi putere să rabdaţi, să luptaţi, să speraţi, dar, cel mai mult vă doresc să învingeţi! Să fiţi generos şi drept, modest şi blând, să nu-l uitaţi niciodată pe Dumnezeu. Numai cu sprijinul Lui, viaţa poate să se împlinească asemenea florilor pe care primăvara le aduce în dar. Să vă fie mai bine şi mai uşor sufleteşte decât până acum, să vă regăsiţi cadenţa, stilul şi resursele bucuriei interioare, aşa cum puteţi, cum vă doriţi şi aşa cum meritaţi! LA MULTI ANI! Georgeta.

Vă doresc din tot sufletul meu să vă faceţi bine! Toate cele bune! Vă doresc multă sănătate şi nu uitaţi: aici, în inima Olteniei, cineva se roagă neîncetat pentru sufletul şi sănătatea dv.! Cu prietenie şi mult respect, Georgeta NEDELCU - Craiova.