Profesor
Dr.Florian Colceag: ,,Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi.
Acesta este marele moment istoric pe care îl trăiește omenirea.”
Florian
Colceag este licenţiat în matematici fractale, doctor în
economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă.
Profesor cu peste 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor
supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, a obţinut
peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această
disciplină. Este reprezentant în România al World Council
for Gifted and Talented Education. Profesorul Florian
Colceag este, de asemenea, fondatorul IRSCA Gifted
Education – România(asociaţie non-profit cu
scopul de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi
talent în toate domeniile) şi preşedintele EDUGATE
(Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor
Supradotaţi si Talentaţi). Este autorul proiectului „Noua
Constituţie” (făcut deja public), coautor al „Programului
de Retehnologizare şi Modernizare Tehnologică a României”
şi, în sfârşit al proiectului MODELUL DE ŢARĂ.
“Oamenii
au nevoie de crize pentru a se trezi. Doar în mijlocul unei mari
crize omul se schimbă“, afirma profesorul Florian Colceag în
cadrul unor serii de seminarii pe teme de educație (școlară,
economică, a mediului, a gândirii, etc). Criza ne pune în față o
alegere: fie ne schimbăm în totalitate și re-devenim oameni, fie
continuăm ca și până acum și ne îndreptăm spre distrugere.
“Acesta
este marele moment istoric pe care îl trăiește omenirea, moment în
care omenirea descoperă puterea de a da și de a lua”,
ne face atenți Florian Colceag în preambulul acestei
discuții-interviu.
R:
Unde
greșim cel mai tare, ca părinți, ca profesori?
F.C:
Câte
minute pe zi i se cere unui copil să fie genial? Dar unui adult?
Câte minute pe zi unui elev i se cere să fie uman? Dar unui adult?
Câte minute pe zi i se cere să fie sensibil la problemele altora?
Dar înțelept? Dar empatic, intuitiv? Câte minute pe zi,
societatea, sistemul de învățământ cere elevilor să aibă
calități? V-a cerut vreodată societatea? Crizele vă cer asta,
catastrofele, pentru că altfel nu se poate rezolva o catastrofă.
Unde greșim? Abordarea noastră e greșită. Dacă nu le cerem să-și
dezvolte calități, copiii nu cresc în valoarea lor personală. Nu
cresc, nu dezvoltă aceste calități, nu sunt solicitate, nu sunt
hrănite. Dacă nu remarcăm aceste calități, dacă nu le lăudăm,
nu le ridicăm la un anumit grad, nu îi învățăm să le
folosească în mod corespunzător, copilul se aplatizează. Noi ce-i
cerem de fapt unui elev? Să fie obedient, să fie punctual, să-și
facă bucățica de temă fără pasiune, să reproducă, să fie un
magnetofon. Ne irosim viața pe tot felul de plăceri care îngrașă
niște oameni de hârtie, care fabrică bani și manipulează pe
alții cu bani, în loc să ne uităm la nevoile celorlalți, să-i
ajutăm cu puterile noastre.
Deci
facem un prost management al crizelor în clipa în care nu cultivăm
caracteristicile înalte ale copilului, care înseamnă darurile cu
care s-a născut. Aici e marea schimbare de paradigmă, care se duce
până la nivel foarte tehnic. Trebuie să ne gândim că proiectăm
educația pentru 20 de ani. De ce fel de calități va fi nevoie în
20 de ani? Trebuie să le dăm posibilitatea să-și împartă
calitățile celorlalți, să-i grupăm în așa fel încât, pe
abilități să se completeze între ei, să se ajute reciproc. Iată
o schimbare de paradigmă. Stilul de învățare trebuie respectat,
înțeles și cultivat.
R:
Numiți
trei valori în care credeți
F.C:
Eu
nu cred în valori. Valorile sunt cantități perisabile. Cred în
capacitățile umane de a ajunge oricât de departe și cred în
coerența acestui univers care e dincolo de valori. Și mai cred în
echilibrul general al lucrurilor, dar în sistemul de valori umane nu
pot să spun că, cred foarte mult, pentru că timpul le schimbă. Le
schimbă profund. Un exemplu în direcția asta ar fi cavalerismul,
care era valoarea numărul unu al secolelor trecute și care s-a
deteriorat până la dispariție. În loc de cavalerism avem măgărie.
R:
Si
totuși cum reasezăm o scară a valorilor care astăzi pare
răsturnată? Este nevoie de niște valori care să ne ghideze.
C:
Le
re-inventăm, valorile sunt un sistem măsurabil, iar orice este
măsurabil devine contradictoriu. Există o celebră teoremă care
spune că orice sistem axiomatic finit cu o metrică inclusă, deci
măsurabil, e contradictoriu. De fiecare dată când punem în
valoare, să vindem, să prețuim, stricăm echilibre - o entitate
oarecare, om, o plantă pe care încerci să o valorifici și-i
schimbi locul în care ea s-a hrănit și crescut și-i schimbi
atmosfera care i-a permis să aibă tot ceea ce are extraordinar, o
omori. Dar noi gândim comercial, din păcate, în loc să gândim
uman. Din cauza asta nu doresc valori. Ceea ce doresc e ceea ce face
să crească totul și acestea sunt calitățile. Calitățile sunt
cele mai importante pentru că, pe măsură ce le împarți, cresc.
Inteligența este o calitate, împarți inteligența, crește
inteligența. Bunătatea e o calitate. Împarți bunătate crește
bunătate. Înțelepciunea e o calitate. Împarți înțelepciune,
crește înțelepciune. Omenia e o calitate. Banii sunt o valoare -îi
împarți îi pierzi. Faima e o valoare, o împarți, o pierzi. Nu te
poti duce să te bați cu cărămida în piept fără să te
deteriorezi, ca faimă, ca imagine. Valorile sunt perisabile.
Calitățile sunt nemuritoare.
R:
De
ce ne este atât de greu să facem trecerea, schimbarea de paradigmă?
F.C:
Ne
vine greu pentru că noi suntem forțați de societate să ne adaptăm
unor nișe înguste, în care nu ni se cere să facem minuni, din
contră ni se cere să facem puțin, deseori nici măcar bine. Suntem
forțați, într-un fel să ne deteriorăm ca spirit, ca gândire, ca
personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul.
Ajungem ca niște gâște domestice care doresc să zboare. Mai dau
din aripi un pic, mai se înalță puțin deasupra drumului, dar
aterizează înapoi pentru că sunt domestice și sunt grase,
îngrășate. Nu mai avem puterea să ne schimbăm cu ușurință
decât dacă ne dorim foarte tare. O gâscă domestică, dacă se
străduiește în fiecare dimineață și muncește mult până
slăbește și își întărește mușchii, poate zbura, dar e un
efort pe care nu toată lumea e dispusă să-l facă. Ca să te
schimbi, să te dezvolți, să te transformi, să devii zburător e
un efort adevărat. E mai confortabil, mai călduț să te târâi cu
burta pe pământ și să te faci că din când în când vrei să
zbori.
R:
În
sistemele de educație Montesori și Waldorf se construiește pe
tendințele naturale ale copilului către explorare, muncă și
creativitate. De ce nu există o extindere mai mare a școlilor de
acest tip sau o pondere mai mare a acestui mod de gândire în
sistemul clasic de învățământ?
F.C:
Tendințele
naturale de creștere ale copilului nu se potrivesc cu
artificialitatea lumii sociale în care trăim. Trebuie să fim
convinși că trăim într-o lume totalmente artificială și
irațională în care înlocuim adevăratele calități ale
universului în care trăim cu valori episodice care deseori nu
înseamnă decât o formă de manipulare a societății. De exemplu
banul. Banul care reprezintă de fapt măsura administrației, nu
reprezintă o valoare adevărată. O administrație competentă este
în măsură să dea valoare banului, altfel, într-o administrație
incompetentă banul își pierde orice urmă de valoare și ajunge să
fie ban inflaționist. Deci este o lume artificială a banului. N-ați
văzut nici o floare făcând bani. Ceea ce este adevărat și
realmente prețios în Universul ăsta e gratis. Aerul e gratis,
frumusețea naturii e gratis, bunătatea oamenilor e gratis,
înțelepciunea e gratis. Dar noi învățăm să cumpărăm plăceri,
care nu sunt gratis.
R:
Aici
aș adăuga că se promovează în societate pe scară largă o
așa-zisă libertate de a face orice de parcă scopul existenței
noastre ar fi plăcerea și evitarea durerii. Televizorul, prin
faptul că te hipnotizează să stai pasiv să-l privești, fără să
te supună la vreun efort de gândire e o altă “realitate” care
poate induce ideea urmăririi plăcerii ca scop în sine.
F.C:
Da,
e o lume artificială, nu e o lume adevărată. Pentru nevoile
noastre noi nu am avea mult de cheltuit și mult de făcut. Noi ne
irosim viața însă pe tot felul de plăceri care îngrașă niște
oameni de hârtie, care fabrică bani și manipulează pe alții cu
bani în loc să ne uităm la nevoile celorlalți, să-i ajutăm cu
puterile noastre.
R:
Suntem
încă tributari comunismului, în România?
F.C:
Desigur.
Orice formă de viață conservă istoria prin care a trecut
anterior. Nu se pune problema să scăpăm vreodată de urmele
comunismului. Ele au rămas și se manifestă din plin: suspiciune,
ne-muncă, profituri necinstite pe seama altora, minciună,
demagogie, lipsă de omenie. Dar se pot micșora în clipa în care
noi creștem. Este ca o pată pe hartă: dacă harta este cât pata
atunci harta devine neagră, dar dacă harta crește, devine imensă,
pata respectivă devine nesemnificativă. Depinde de noi să creștem,
să devenim noi mari, distingându-ne conștiința, distingându-ne
personalitatea și atunci, în istoria noastră, acel punct care
înseamnă comunismul nu va mai conta prea mult.
R:
Cum
ar trebui să intre profesorul la clasă?
F.C:
Cu
sinceritate, în primul rând. Apoi cu multă omenie. Pentru că dacă
nu are sinceritate și omenie nu va recunoaște niciodată că nu
știe tot, că nu poate răspunde la toate solicitările, că are
nevoie de sprijinul elevilor. În momentul în care elevii îl
sprijină, toată lumea profită. Și copiii profită pentru că au
în fața lor un om care a învățat să fie om, care îi poate
inspira, și profesorul profită pentru că înțelege unde sunt
nevoile copiilor și le poate aduce ceea ce au ei nevoie. Ce dă un
profesor elevului? Dă ceea ce are. Dacă profesorul a învățat
să-și cultive calități îl va învăța și pe copil să-și
cultive calități. Ei devin gifted(talentați).
A fi gifted nu
ține numai de bagajul nativ, ci ține de modul de hrănire a acestor
daruri, pe care dacă le hrănești, cresc. Cresc în tine, cresc în
cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.
Înţeleptul
satului vs. prostul satului
Blestemul
poporului român, crede profesorul, este că îşi alungă, în
permanenţă, valorile. Şi în loc să promoveze ceea ce este bun la
nivel de vârf, promovează mediocritatea: “În
toată lumea aceasta, există un înţelept al satului. La noi, la
români, există un prost al satului. Vine din cultură, din
rădăcinile istoriei: în loc să scoatem deasupra valorile, noi le
alungăm. Din cauza aceasta, suntem încă în Evul Mediu, pornind
chiar de la sistemul de guvernare pe care îl trăim acum, cu baroni
locali...”
Şi,
cum prima acţiune care trebuie făcută este de a deschide
ochii semenilor asupra copiilor, profesorul s-a dedicat
instruirii poporului, ca acesta să înţeleagă “care
e valoarea seminţei, pentru că seminţia românească mai are un
pic şi se stinge din cauza celor care nu preţuiesc sămânţa
bună”.
Sunt mulţi părinţi care vin la specialist indignaţi şi puşi pe
luptă cu sistemul, forţând o şansă pentru copiii lor. Şi au
dreptate. Problema ţine, mereu, de acelaşi şablon românesc, de a
nu preţui valorile.
,,Acum
o zi, spune profesorul, mi-a picat pe mână metodologia pentru
înscrierea la clasa I şi la clasa pregătitoare. Nu apare
posibilitatea copiilor cu capacităţi înalte de a se înscrie mai
devreme, conform cu vârsta lor psihologică. Nu intră, acest lucru,
în şablonul autorităţii, deşi este trecut în legea educaţiei,
iar aceşti copii sunt strânşi cu uşa, ca să nu devină prea
deştepţi, ci din contră, pe cât se poate, să se aplatizeze.
Rezolvarea situaţiei e multiplă. Trebuie programe educaţionale
speciale în două direcţii: în primul rând, instruirea copiilor
care au abilităţi înalte, a doua, ridicarea nivelului copiilor
care doresc să-şi mărească abilităţile. Dumnezeu îşi pune
sămânţa lui unde crede de cuviinţă. Din cauza aceasta,
programele educaţionale trebuie să fie răspândite în toate
şcolile. În patternul nostru naţional, preferăm să avem la
suprafaţă prostul satului, nu înţeleptul satului. Ne dăm
deştepţi, pentru a nu fi consideraţi prostul satului, dar de
fapt, modelul lui e singurul pe care îl edificăm”.
N-am
obişnuit, aproape în nenumărate cazuri, cu situaţiile când,
veniţi din străinătate cu diplome de la marile universităţi,
copiilor supradotaţi li s-a dat cu piciorul, deşi, în România,
avem din ce în ce mai puţine cadre înalt calificate. Refuzaţi
acasă, aceşti copii pleacă şi nu se mai întorc. Nu se mai
întorc, pentru că nu sunt bineveniti, ori sunt priviţi cu
reticenţă şi li se spune: “Ce-i
atavismul ăsta la voi? Plecaţi în altă parte!”.
Toată această problematică ţine de stilul de management.
,,E
o lege, ne spune profesorul Florian Colceag, în contabilitatea
managerială care arată că, atunci când managementul secundar al
unei firme e făcut pe criterii clientelare (şi la noi se aplică,
mai ales la ţară), atunci se petrec două fenomene, în primul
rând, relaţii pe orizonală între cei care fac managementul
secundar – ei se ajută între ei, formează o reţea în care se
sprijină în tot ceea ce fac, să paraziteze managementul – şi a
doua, raportare falsă la vârf. Această raportare falsă la vârf
conduce la o abureală asupra a ceea ce se întâmplă de fapt. În
momentul acesta, noi suntem puşi în situaţia de a face
contabilitatea a douăzeci şi ceva de ani de management de tipul
acesta, plus alte multe zeci, dinainte. Şi numărăm câte grăunţe
mai avem; că recolta am terminat-o, de multă vreme, şi acum ne
vindem şi sămânţa.
Uitaţi-vă
la mediul politic pe care îl avem. Pe ce criterii au fost selectaţi
liderii? Pe criterii de profesionalism sau pentru că au susţinut
campaniile electorale ale partidelor? Cine a avut bani să susţină
campanii electorale şi interese? Sunt câteva întrebări minore.
De ce Constituţia, de exemplu, nu creează nişte filtre pentru
selecţia pe bază de profesionalism, pe bază de responsabilitate
şi de calitate? Pentru că nu interesează. Acesta e managementul
secundar făcut pe principii clientelare. Aceasta este marea noastră
problemă, acum. De aici, a plecat şi politizarea administraţiei
şi politizarea educaţiei, peste tot pe unde te uiţi. E o boală.
E un cancer.”
„Noi înflorim în haos”
Există,
oare, un profil distinct al inteligenţei româneşti? Am fost
tentat, în dialogul cu profesorul Florian Colceag, să aflu locul
pe care creierele româneşti îl ocupă între alte popoare. O
excelenţă în termeni de etnogeneză, o genialitate tipic
românească. Şi mi-a fost teamă că nu voi primi un răspuns.
Dar, surpriză! Florian Colceag crede că aceasta chiar
există: “Nu numai că există, dar aş putea spune că România
este una dintre ţările care excelează în domeniu. Eu sunt
specialist în geniile tari, am şi format o grămadă de genii şi
îi recunoc pe stradă numai după mers, ca să nu spun după
altceva, pe cei care realmente au această capacitate. Am găsit
inteligenţe foarte înalte la foarte puţine popoare: la chinezi,
la indieni, la ruşi, la evrei şi la români.
Românii
se caracterizează printr-un cuvânt care spune totul:
complexitatea.
Capacitatea
integratoare pe multe domenii şi pe mai multe dimensiuni ale
problemei şi nivele de complexitate. Aceasta este caracteristica
inteligenţei româneşti. Dată, în mod paradoxal, tocmai de
această paradigmă a prostului satului. Pentru că oamenii aceştia
s-au confruntat cu o situaţie absolut uluitoare. Nefiind
sprijiniţi, au trebuit să se lupte cu o diversitate de probleme şi
atunci au dezvoltat o capacitate de a rezolva probleme de mare
complexitate care este extraordinară şi aproape unică. Nu e chiar
unică, dar este, la câteva popoare menţionate, mai prezentă.
Alte popoare au alte tipuri de genialitate. Tehnică,
administrativă, etc. etc. Dar noi suntem oamenii haosului. Noi
înflorim în haos. Şi asta este partea extraordinară. Faptul că
au plecat din ţară milioane de români care erau profesionişti şi
aşa mai departe, nu ne-a împuţinat populaţia de genii.
Faptul
că ne-am confruntat şi ne confruntăm în continuare cu problemele
pe care le avem de înfruntat acum, nu ne diminuează genialitatea.
Din contră, cei care ies acum, generaţiile mici, au nişte
abilităţi absolut fenomenale la vârste mici şi multe dintre ele
rămân şi mai târziu. La nivelul vârstelor mici, capacitatea de
a observa semnificativul şi de a face scenarii pertinente este
egală cu a evreilor şi este foarte înaltă, dar, din păcate,
neîncurajată. Dacă ar fi încurajată, noi am ajunge să
performăm, la fel ca evreii, pe o grămadă de direcţii. Mai
departe, este inventivitatea şi creativitatea care se dezvoltă
exploziv, până la vârsta de 12 ani. Nefiind încurajată, mai
târziu nu se mai dezvoltă. Unde există un mediu de încurajare,
continuă să se dezvolte şi ajunge la nivele extrem de înalte.
Mai departe, în adolescenţă, apare vizionarismul şi capacitatea
de integrare pe foarte multe planuri, la mulţi copii, dar, pe de
altă parte, şi tendinţa de a scăpa de sistem, care îi gâtuie,
nu îi lasă să meargă mai departe şi să respire. Atunci, se
petrece şi exodul de creiere tinere în afară. Noi, de fapt,
hrănim vestul cu inteligenţe.”
Notă
blogger:
Nu vă pierdeți speranța români, ne vom ridica din acest haos și,
poate vom deveni națiunea întâistătătoare între națiunile
lumii și nu prin mândrie, ci prin toleranță, iubire față de
aproapele nostru și compasiune. Și nu în ultimul rând prin GENII
! De-a lungul istoriei moderne, dintr-o statistică la nivel
mondial, suntem națiunea cu cele mai multe genii (descoperiri și
invenții în toate domeniile), raportat la numărul de locuitori...
Drum
drept spre Lumină!