Când
grâul bătea în combină, eu băteam la porţile vieţii. M-am
născut la 6 iulie 1947 într-un sat din Olteniea, judeţul Dolj.
Părinţii mei erau oameni simpli. Am urmat cursurile şcolii primare
şi elementare la Craiova. Am fost un copil iubit, protejat, şi asta
mi-a dat echilibru şi încredere în puterile mele. Când am mers în
clasa întâi, ştiam deja să citesc şi să scriu. Eu: mamă, soţie
şi un om simplu până la urmă... crescută în România. Olteancă!
Centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul Craiova - oraşul
în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am copilărit şi
m-am maturizat. Spaţiul citadin - remarcabil prin arhitectură,
parcuri, grădini şi locuri de agrement - se completează cu un
climat cultural-artistic, ales.
Am
fost o soţie adorată! Lipsa căldurii familiale din primii ani de
viaţă te poate marca, îţi impune pentru tot restul existenţei
nişte tipare psihologice negative. Eu am avut nişte bunici şi
nişte părinţi ca nişte bijuterii. Am crescut într-un mediu de o
indescriptibilă căldură şi seninătate. La mine în familie n-au
existat divorţuri sau divergenţe, nici mici, nici mari. Eu din
familie am învăţat ce înseamnă comunicarea şi dialogul, ce
înseamnă iubirea. Şi acum am o relaţie minunată cu toţi membrii
familiei - atât cât a mai rămas din ea, cu care pot să vorbesc
câte-n lună şi-n stele. Iubirea e esenţa vieţii! Fără iubire,
eşti un om gol. Nici un om nu poate trăi aşa, amputat emoţional,
iar dacă te plângi că nu ştii sau nu poţi să iubeşti, atunci
dai dovada de imaturitate.
De
când cu internetul acesta, nu mai poţi spune că eşti singur. Este
fascinant cât te poate apropia o tastatură şi un mouse de oamenii
pe care nici măcar nu îi cunoşti ... Şi-apoi, nimeni, niciodată,
nu poate spune că e singur, fiindcă mereu ai în suflet iubirea de
Dumnezeu. Dumnezeu e o forma de sprijin şi întotdeauna de reuşită.
El a fost nedeslipit de sufletul meu de când am rămas singură şi
niciodată nu m-a părăsit. Sunt sigură că este şi meritul Lui,
că romanul meu nu a rămas doar pe cele 5-6 caiete scris.
Mi-a
plăcut foarte mult să scriu şi am pornit pe acest drum fără să
ştiu exact unde mă va duce sau poate că nici nu am vrut să mă
gândesc la asta. Primele mele încercări literare au fost în anii
şcolii elementare, când am compus câteva poezii de dragoste,
ghidându-mă după poeziile lui Mihai Eminescu, George Coşbuc sau
Vasile Alecsandri. Astfel, că mi s-a publicat una dintre poeziile
mele la gazeta de perete de pe holul şcolii Fraţii Buzeşti, unde
învăţam. Eram tare fericită! Îmi plăceau multe materii, dar cel
mai mult mi-a plăcut matematica şi franceza. Aveam talent şi la
desen, însă nu am exerat foarte mult în acest domeniu. Prima dată
scriam poezie şi proză, doar pentru mine. Nici nu îndrăzneam să
visez, că voi avea vreodată o carte în mână, pe care va fi scris
numele meu. Scrisul este un balsam pentru suflet, iar cuvintele
aşternute pe hârtie rămân pentru eternitate. Desigur, că nu
întotdeauna ai inspiraţie, dar încercările trebuie să existe. Am
strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului.
Scriind poezie am impresia că păstrez clipa. Poezia mea e dor după
clipele trăite frumos, e regăsire şi despărţire, e suflet
pierdut în nisipul timpului, este pentru mine un refugiu, o
binecuvântare, un strigăt de fericire cu lacrimi pe obraji. Este
foc şi apă. Este oglinda în care mă privesc adeseori, cu
speranţă, cu deznădejde, cu bucurie şi cu dorinţa arăzătoare
de a scrie cât mai mult. Poezia este o punte de legătură între
oameni.
După
ce am ieşit la pensie şi aveam tot timpul din lume să fac ce
vreau, am început să mi le aşez într-un document pe calculatorul
ce îl primisem în dar de la fiul meu cel mic. Intrând pe Internet,
am cunoscut diferite persoane - multe dintre ele devenindu-mi
prieteni, mai târziu. Astfel am cunoscut un domn care lucra în
domeniul editurii şi din discuţiile purtate cu el, am hotărât de
comun acord să îi trimit documentul (romanul) pentru a-l citi. I-a
plăcut atât de mult, încât a dorit să mă ajute. Şi astfel a
apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă"
- roman ce a fost tipărit în 10 octombrie 2008 la Iaşi, de editura
„Opera Magna” şi lansat tot la Iaşi de Asociaţia „Universul
Prieteniei”, în cadrul unor festivităţi de lansare, la care au
participat numeroşi scriitori, poeţi şi prieteni. Prof.
Universitar Atena Zara şi lector Universitar Nicolae Busuioc au spus
câteva cuvinte despre acest roman.
Pentru
mine însă, cu mult înainte, cartea aceasta înseamnă un pariu
câştigat cu mine însămi, conştiinţa tonică a faptului că sunt
în grafic şi că, în ciuda tuturor vorbelor şi reacţiilor celor
ce nu înteleg de ce atâta înfrigurată străduinţă de a nu face
pauze, de a merge înainte cu orice preţ, am mai lăsat un semn al
trecerii mele pe pământ şi certificarea că nu fac umbră acestei
ţărâni chiar degeaba. Cred că ştiţi cu toţii că de fapt, tot
ce simţim e mai complex şi mai greu de exprimat prin cuvinte.
Această carte vine tocmai să-mi aducă dezlegarea necesară şi
conştiinţa că pot trece prin vremi şi vremuri fără să mă las
supusă de greutatea lor. În 14 noiembrie 2009, la editura „Sitech”
din Craiova, mi-a apărut a doua carte, de data aceasta un volum de
versuri intitulat ,,Cenuşa unui suflet”, carte ce a fost lansată
la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova. Iar în 10
decembrie 2010, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia
Aman” din Craiova, a avut loc o dublă lansare de carte – două
volume de poezii scrise de mine: „De vorbă cu sufletul” -
versuri albe şi „Destinul, o scuză?” – poezii.
Am
scris din durere, din disperare ... din singurătate... din iubire.
Scrisul m-a salvat! Dacă mă gândesc mai bine, poezia şi proza au
fost de fapt, eroii mei de-a lungul anilor. Legătura cu poezia şi
proza, mi-a alinat suferinţa într-o mare măsură. Am mai colaborat
la diferite publicaţii pe Internet, prin intermediul cărora am
publicat multe poezii şi proză. Trăiesc acum o perioadă frumoasă.
Nu că altele n-ar fi fost frumoase, dar pe asta o conştientizez
altfel decât pe precedentele. O fi poate şi un prag. Nu al vârstei
şi nici al femeii, că ar fi prea simplist. Cred că e un prag al
vieţii mele. Sunt liniştită, foarte echilibrată, mi-am găsit un
soi de confort personal, ceea ce cred că e baza pentru toate visele
şi dorinţele mele, fie că e ploaie sau soare, iarnă sau vară.
Anii pe care îi mai am de trăit, îi voi trăi la maxim! Multe ar
fi de adăugat pentru a putea întregii taina scrisului.
Georgeta
NEDELCU
30
Martie 2013
Craiova
