Frumuşica

Dragii mei,

"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole

MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)

Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.

joi, 12 noiembrie 2015

Vreau să uit... Vreau să strig

Ma domina oameni care emana o energie puternica asupra mea. Asa sunt eu. Mi-e teama sa lupt, sa cer, sa vreau… imi inabusa trairile ca mai apoi sa degenerez totul intr-o explozie de sentimente tarzii. Uneori, mult prea tarzii…..

Timpul incepe sa treaca din ce in ce mai incoerent pe langa noi toti. Imaginile par invaluite intr-o ceata, care acapareaza detaliile. Secundele par uneori o eternitate, iar alteori se intorc la valoarea lor de clipe, care se vor uita.

Când ploaia alunecă din cerul plin de nori imi amintesc aceleaşi şoapte. Se aude în depărtare un tren şuierând. Îl ascult cu mirare. Nu pot să dau vina pe mine. N-am timp să mai sper. Nu pot să mint că totul e bine. Vreau să uit... Vreau să strig... Totu-i minciună, totu-i absurd... Nu e nimeni să înţeleagă ce e în inma mea. Camera îmbrăcată în alb va fi prea mică, iar cerul gri va fi prea infinit. Sufletul imi e sfâşiat în mii de bucăţi. Nu cer mult, doar respect şi iubire în aceeaşi măsură în care dăruiesc.

Ploaia îmi topeşte geana ochilor, alunecă pe obrazul fierbinte, se amestecă cu lacrimile şi pătrunde împreună cu ele în neantul gândurilor triste, întunecate. Fiecare picătură emană câte o sclipire de lumină, alternând un curcubeu al nopţii ce tresare la fiecare început de gând, transformându-l într-un zâmbet…