Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




sâmbătă, 14 februarie 2015

Eşti ceea ce gândeşti!

Suntem suma gândurilor noastre. Nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. Ani de zile, am crezut că faptele, nu gândurile sunt cele mai adevărate cărţi de vizită, dar totul începe mereu cu un gând.
Gândul este cel de la care pleacă tot ceea ce urmează şi mereu judecăm şi ne judecăm analizând rezultatul acţiunilor noastre sau ale celorlalţi, fără să ţinem cont de gândul primordial. Gândurile creează realitatea. Ceea ce gândim şi simţim devine oglinda perfectă a devenirii noastre.
Deţinem în profunzimea noastră, în mod subliminal şi latent, soluţiile tuturor problemelor noastre, ce pot fi extrase din subconştientîn funcţie de intensitatea încrederii în forţele propriiFiecare dintre noi posedă, în stare potenţială, resurse nebănuite. Cu toate acestea, deseori alegem să fim supăraţi. Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care nasc adevărate neplăceri, atât nouă, cât şi celorlalţi.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriuadică gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente, emoţii, toate se întorc la noi, producând efecte semnificative în câmpul nostru energetic. De aici, explicaţia plăţii obligatorii suportate de oricine face rău unei alte persoane. Mai mult decât atât, o agresivitate chiar neverbalizată, menţinută în subconştientse transformă treptat într-un adevărat program de autodistrugereCearta, bârfa, invidia, răzbunarea, emit în surdină o imensă forţă distructivă ce contaminează până şi habitatul, transformându-l într-o groapă de gunoi energetic reactiv. Cea mai puternică legătură cu trecutul este menţinută de o supărare neiertată.
Numai iertând ne putem elibera şi vindeca, altfel rămânem prizonierii propriei energii negative. Până şi fizica ne demonstrează prin principiul al treilea al mecanicii, al acţiunii şi reacţiunii că orice energie negativă, îndreptată în orice direcţie, se întoarce împotriva propriei persoane.
Ce e de făcut?
Nu întotdeauna lucrurile ies aşa cum ne dorim, dar frica, îngrijorarea, angoasa nu fac decât să ne complice viaţa, ne împiedică să reuşim, să gândim, să acţionăm raţional şi să ne accesăm resursele interioare. Pentru a ne putea îmbunătăţi starea de bine, fizică şi psihică, trebuie să ne schimbăm comportamentele disfuncţionale prin modificarea modului de a gândi, de a ne raporta la evenimente, prin conştientizarea mecanismelor care ne fac să rămânem prinşi în anumite tipuri de reacţii.

Autor:Emilia Potenteu