Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




sâmbătă, 3 martie 2012

Rugăciunea românului





Doamne, preasfinte Doamne, care-ai creat pamântul
Si muntele şi marea, şi soarele şi vântul
Acum când nu ştiu încă ce zile-mi mai rămân
Dă-mi, Doamne, iar mândria că m-am născut ROMÂN!

Nu-ţi cer nici bogţăţie, nici glorie, nici avere
Pământuri, acareturi, sau slavă şi putere
Un singur lucru, Doamne, îmi este deajuns
Să am iar fericirea să mor cu fruntea sus!

De ce-ai lăsat Tu, Doamne, acest popor blajin
Ce te-a slăvit dea pururi cu cuget de creştin
Ce ţi-a inchinat biserici în fiecare sat
S-ajungă azi să umble cu capul aplecat?

Când azi totul se vinde şi cumpără pe bani,
Când Tara e condusă de hoţi şi şarlatani,
Ascultă, Doamne Sfinte şi ultima mea rugă:
Fă, Doamne-n Tara asta să fiu stăpân, nu slugă!

Dă-mi, Doamne iar tăria să lupt cu toţi duşmanii
Ce cred că sunt puternici fiindc’au furat toţi banii.
Când conştiinţa tace în TARA ROMANEASCA
Fă, Doamne, ca poporul DIN SOMN SA SE TREZEASCA!

Si ca un nou VLAD TEPES şi ca un nou STEFAN
Să cureţe moşia de orice hoţoman
S-alunge paraziţii ce- i s-au urcat în spate
Si să trăiască mândru, în cinste şi dreptate!

Autor anonim