
Chinezul Shuiling Peng poate da lecţii de viaţă şi de succes ajungând multimilionar, dup ce a supravieţuit ca prin miracol în urma unui accident în care era să fie strivit de un camion.
Peng, în vârstă de 37 de ani, nu are picioare, organe genitale şi o parte a şoldului, însă asta nu l-a descurajat, şi de la doar 78 de centimetri înălţime conduce o afacere de succes cu magazine.
În 1995, Peng a fost tăiat în două de un camion, iar medicii lau găsit inconştient pe marginea drumului.
Afaceristul a reuşi să supravieţuiască datorită unor operaţii în care i-au luat pielea de pe cap pentru a-i putea închide torsul. A avut nevoie de doi ani ca să-şi revină.
Astazi, Peng poate fi considerat un miracol al ştiinţei şi naturii, el deplasându-se cu ajutorul unui
corset şi a unei proteze. Directorul spitalului unde a fost tratat susţine că acesta este tot timpul vesel şi optimist. "Este singura persoană din lume care a supravieţuit după ce organismul i-a fost amputat atât de mult ", a conchis medicul. Departe de a fi deprimat, Peng, pornind de la starea sa, a avut o idee unică şi atractivă pentru afacerile sale. El s-a folosit de această notorietate şi şi-a deschis un supermarket numit ,,Magazinul Ju- mătăţii de om cu totul la jumătate de preţ”. Datorită profitului obţinut, a reuşit să-şi deschidă un lanţ de magazine, iar acum este multimilionar.
(Nicolae ILIE)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu