Ce este rãu în a te îndrãgosti de un strãin? De ce trebuie neapãrat sã distrugi aceastã senzaţie a necunoscutului înainte de a te îndrãgosti de el? Unul din lucrurile frumoase ale vieţii este acela ca suntem cu toţii strãini şi nu avem nici o posibilitate de a schimba aceastã realitate. Este frumos sã existe strãini care se iubesc, sã existe strãini care îţi sunt prieteni şi pe care îi întâlneţti în întreaga lume. Atunci întreaga lume devine un mister; ea este realmente un mister.
Este cunoscut faptul cã atunci când te îndrãgosteşti de un bãrbat, iubirea ta nu se îndreaptã cãtre bãrbatul real, ci cãtre unul plasmuit de imaginaţia ta. Înainte de a fi împreunã, când îl zãreşti de la fereastra ta, când îl întâlneşti pe plajã câteva minute sau când vã ţineţi de mânã la film, începeţi sã vã spuneţi: ,,Suntem fãcuţi unul pentru altul”. Însã nici o fiinţã nu este facutã pentru alta. Vã proiectaţi doar în mod inconştient propriile fantasme asupra celuilalt. Creaţi astfel în jurul lui o anumitã aurã, iar el o creeazã în jurul vostru. Totul pare frumos, deoarece înfrumuseţaţi totul. Visaţi, nu vedeţi realitatea. Mai mult, fiecare se strãduieşte sã deranjeze cât mai puţin imaginaţia celuilalt.
Prin urmare, femeia se comportã aşa cum doreşte bãrbatul, iar acesta se poartã aşa cum doreşte partenera sa. Însã acest lucru se poate întâmpla numai câteva minute, cel mult câteva ore. Odatã ce vã cãsãtoriţi şi trebuie sã trãiţi împreunã douãzeci şi patru de ore pe zi, acest lucru - aceastã pretenţie de a fi ceea ce nu eşti de fapt, se transformã într-o povarã de nesuportat.
Cât timp puteţi sã vã comportaţi în aşa fel încât sã satisfaceţi fantezia celuilalt? Mai devreme sau mai târziu, acest lucru devine dificil. Şi începeţi sã vã rãzbunaţi. Începeţi sã distrugeţi tot ceea ce imaginaţia bãrbatului a creat în jurul vostru, deoarece nu doriţi sã fiţi prizoniera unei imagini. Doriţi sã fiţi, pur şi simplu, voi înşivã.
Tot astfel se întâmplã şi cu bãrbatul: el doreşte sã fie liber, sã fie el însuşi. Acesta este veşnicul conflict dintre îndrãgostiţi, senzaţia la care se ajunge în toate relaţiile.
Iubirea vã dãruieşte întotdeauna libertatea. Iubirea permite celuilalt sã facã tot ceea ce simte cã trebuie sã facã. Indiferent ce hotãrãşte el că îl va transpune într-o stare de beatitudine, alegerea îi aparţine în întregime.
Dacã iubiţi persoana respectivã, îi respectaţi intimitatea. Nu vă amestecaţi în viaţa ei intimã. Nu încercaţi sã impuneţi nimic fiinţei sale interioare.
Cerinţa fundamentalã a vieţii este urmãtoarea: ,,îl accept pe celãlalt aşa cum este”. Iar iubirea nu încearcã niciodatã sã îl schimbe pe celalalt, în conformitate cu ideea pe care o avem despre el. Nu încercaţi sã ajustaţi persoana pe ici pe colo, pentru a o potrivi cu un şablon; nu procedaţi la fel ca toatã lumea!
Dacã iubiţi cu adevãrat, atunci nu aveţi de pus nici o condiţie. Iar dacã nu iubiţi, atunci cine vã dã dreptul sã puneţi condiţii?
Este foarte clar. Iubeşti cealaltã fiinţã aşa cum este ea. Nici dacã nu iubiţi nu este nici o problemã. Nu vã priveşte ce face celãlalt: nu se pune problema nici unei condiţii. Celalalt poate sã facã tot ceea ce doreşte. Dacã gelozia dispare, iar iubirea rãmâne totusi prezentã, atunci viaţa voastrã are ceva care meritã sã fie pãstrat.
Când îţi împarţi fericirea cu altul, nu te închizi împreunã cu el într-o închisoare: pur şi simplu dãruieşti. Nu aştepţi nici mãcar mulţumire sau gratitudine. Dãruieşti pentru cã eşti prea plin. Dãruirea este o necesitate.
Aşadar, în cazul în care apare gratitudinea, ea este îndreptatã cãtre persoana care a acceptat iubirea ta, care a acceptat darul tãu. Acceptarea ei te-a eliberat, ţi-a permis sã-ţi reverşi iubirea asupra ei. Şi cu cât împãrtaşeşti mai mult celuilalt, cu cât dãruieşti mai mult, cu atât eşti mai bogat. Dãruind astfel, nu pierzi nimic şi nici nu se iveşte gândul ,,aşputea pierde totul”.
De fapt, cu cât pierzi mai mult, cu atât existenţa îşi revarsã mai mult prospeţimea asupra ta, dãruindu-ţi primãveri pe care pânã atunci nici nu le bãnuiai. Dacã întreaga existenţã este unitarã şi dacã are întotdeauna grijã de copaci, de animale, de munţi, de oceane, de la cel mai mic fir de iarbã pânã la cea mai mare stea, atunci va avea grijã şi de tine.
De ce sã fii posesiv? Posesivitatea aratã un singur lucru: cã nu poţi avea încredere în existenţã. Trebuie sã te asiguri cã totul este în regulã în ceea ce te priveşte, nu ai încredere în existenţã. Neposesivitatea înseamnã, în principal, încredere în existenţã.Nu ai nevoie sã posezi, întregul îţi aparţine deja. Renunţã la ideea cã ataşamentul şi iubirea sunt unul şi acelasi lucru. Ele sunt antagoniste. Ataşamentul este cel care distruge întreaga iubire. Dacã alimentezi ataşamentul, iubirea va fi distrusã; dacã întreţii şi alimentezi iubirea, ataşamentul va dispãrea de la sine. Iubirea şi ataşamentul nu sunt unul şi acelaşi lucru; ele sunt douã fenomene complet distincte. Şi chiar antagoniste. Amintiţi-vã în permanenţã regula de bazã a vieţii: dacã adoraţi pe cineva, mai devreme sau mai târziu vã veţi rãzbuna. Trebuie sã fiţi atenţi sã nu vã lãsaţi manipulaţi de nici o persoanã, indiferent care ar fi intenţiile acesteia. Trebuie sã vã feriţi de aceşti oameni de bine, care vã sfãtuiesc sã faceţi aşa şi pe dincolo. Ascultaţi-i şi mulţumiţi-le. Intenţiile lor nu sunt rele, însã pânã la urmã se terminã prost. Ascultaţi-vã doar inima! Ea este singurul vostru maestru interior.
,,Aici şi acum!” OSHO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu