Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




vineri, 24 iunie 2011

Tu ai un carnetel?


Se povesteste ca intr-o zi din vremuri demult apuse un om a trebuit sa
faca o calatorie intr-o tara indepartata, aflata peste mari si tari.

In drumul sau a intalnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai putin asemanatoare. Si-a amintit pentru tot restul vietii de unul
dintre acestea.

Era dimineata cand a zarit in departatre turnurile unei cetatii. Pana sa ajunga in apropierea ei se facuse deja pranzul, si cum in partea
dreapta a drumului se afla un cimitir ingrijit, cu pomi umbrosi si flori
frumos parfumate, omul s-a hotarat sa faca un scurt popas.

Pasind catre o banca pe care o zarise in apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trait sase ani, trei luni si patru zile”… “A
trait unsprezece ani, doua luni si cinci zile”… “A trait trei ani, patru
luni si patru zile”… “A trait noua ani, opt luni si doua zile”…

S-a intristat crezand ca nimerise intr-un cimitir pentru copii, si unul dintre locuitorii cetatii l-a vazut si a intrebat:
-De ce esti atat de trist, ai pe cineva din familie ingropat aici? Mama, tatal poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar vad ca aici sunt ingropati numai copii!
-Nu… doar ca, vezi… noi cand ne nastem primim fiecare cate un carnetel. La inceput tin socoteala parintii pentru noi, apoi scriem singuri… de
fiecare data cand ne-am bucurat si pentru cat timp… iar cand unul dintre
noi se duce, familia aduna timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… si
asta este ceea ce vezi tu scris aici.

-Timpul pe care l-ati petrecut bucurandu-va…
-Da, pentru noi doar asta conteaza!
Daca ar fi fost sa ai un astfel de carnetel, tu cati ani, cate luni si cate zile crezi ca ai fi adunat in el pana acum?
Oricata bucurie ai adunat si ai daruit pana acum, iti doresc sa traiesti… in bucurie, pana la adanci batranete!


Comentarii:


Minunata poveste! Numai ca noi oamenii am cam uitat in ultimul timp sa ne bucuram,mai ales pe vremurile grele in care traim.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu