Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




duminică, 26 iunie 2011

Texte minunate de la copii!



"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor fara sa fie imbalsamati, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei" - Sabina Dallu, 12 ani


"In religia noastra oamenii care au murit se ingroapa in pamant pentru ca asa este bine, sa punem la loc ceva de unde l-am luat." - Felix Roncea, 12 ani


"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani


"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima e ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou in cer." - Claudia Draghia, 9 ani


"Ca sa ne iubim semenii trebuie sa ne antrenam la nevorbit vorbe urate." - Arcadie Martin, 8 ani


"La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti." - Florentina Stoian, 11 ani


"Cand ii ai pe Dumnezeu in suflet, toti oamenii din jurul nostru ne sunt rude." - Catalina Opaina, 14 ani


"Umorul este vitamina de luat la viata grea. " - Raluca Barbulescu, 14 ani


"Se spune despre artisti ca umbla cu capul in nori, ca artistul vrea mereu sa-l vada pe Dumnezeu." - Irina Moscu, 12 ani


"Omul este o adevarata fabrica de dorinte pentru ca se naste cu dorinta de viata si moare cu dorinta de a fi vesnic." -Matei Filimon, 14 ani


"In bisericile ortodoxe, sfintii sunt slabi, alungiti la fata si la corp, pentru ca asa arata cei care sunt buni la suflet, ca lor le-a ramas in corp doar sufletul, au ajuns numai piele si suflet."- Tudor Matache, 12 ani


"E bine cand esti elev sa inveti poezii, pentru ca asa cum depun oamenii bani in banca, pentru mai tarziu, trebuie sa aduni poezii in scoala, ca sa ai poezie cand te faci mare." - Ana Matei, 12 ani


"Nu-si traiesc viata, spun unii despre calugari, deoarece li se pare gresit cum calugarii prea si-au lipit viata de suflet si nu si-au lipit-o de trup, cum fac alti oameni" - Paul Paun, 12 ani


"Numai cel ce aude cu sufletul se poate incanta de concertul dat de greier si de izvor. " - Nicoleta Stefan, 14 ani


"Muzica te curata de urat, dar numai daca o folosesti ca sapunul, adica toata viata, nu asa, din cand in cand." - Irina Raducanu


"Diferenta dintre mama, tata si Dumnezeu e ca mama si tata pot crea oameni, dar nu plante si animale si e imposibil ca ei sa faca o mare." - Roxana Chis, 10 ani


"Sfintii invata la o scoala din cer, ca ei locuiesc pe pamant dar ingerii le aduc din cer lectii in fiecare zi, sa le faca acasa" - Leon Alexandru Gutu, 8 ani


"Dumnezeu ii iubeste pe cei necredinciosi, dar ii iubeste cu suferinta" - Ion Martin, 10 ani


"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani


"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica Domnului cum este sa ai un copil-Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani


"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu" - Ana Maria Badea, 12 ani


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu