Maimuta ofensata de A. Dumitru

Odată, o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic
A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată...
Circulă-n lume vorba deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă...
Însăşi ideea aceasta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie,
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastr-aleasă.
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă,
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise „MAME”...
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar de-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici „sfinte” inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Şi nicio îndoială ce duce l-ateism,
Nici ordini mondiale, nici materialism...
E adevărat că omul a coborât ca soi,
Dar, sa fim rezonabili, n-a coborât din noi!