Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




joi, 23 iunie 2011

Cum îmbătrânim...


BATRINETEA ESTE CA SI UN CONT IN BANCA: IEI DE ACOLO, EXACT CE AI ADUNAT!

“Mulţi oameni se păstrează încă tineri la şaptezeci de ani pentru că ştiu să râdă sănătos, faţă de aceia care au îmbătrânit deja la douăzeci.”

Îmbătrânirea este preţul inevitabil pe care organismul îl plăteşte pentru complexitate. Procesul îmbătrânirii afectează în principal atât sistemul nervos central(creierul în special), cel imunitar, endocrin, cardiovascular etc. Creierul este cel care dă abilitatea de a exista un control asupra îmbătrânirii, este singurul organ care - teoretic - nu poate fi înlocuit, ne reprezintă. El este ’EUL’! De aceia, prioritatea ar trebui să fie EVITAREA ÎMBĂTRÂNIRII CREIERULUI. Pierderea memoriei de scurtă durată, schimbările cognitive şi de personalitate apărute odată cu înaintarea în vârstă, demenţa declinul senzorial şi al sistemului nervos ca şi alte schimbări apar în îmbătrânire. Cauza principală a acestor schimbări pare să fie PIERDEREA NEURONILOR.
Considerând bătrâneţea din perspectivă istoric tradiţională românească, constatăm că ea se bucură de o recunoaştere unanim acceptată la nivelul comunităţii. Atât îngrijirea vârstnicului, cât mai ales calitatea acestei îngrijiri, sunt expresia politicii de bunăstare şi sănătate a fiecărei ţări. Se poate aprecia, deci, fără nici o exagerare, că aşa cum fiecare societate îşi are politicienii pe care îi merită, tot aşa, fiecare ţară îşi are sistemul de protecţie socială a vârstei a III-a, în funcţie de nivelul social economic şi moral de dezvoltare.

În România, situaţia persoanelor vârstnice s-a înrăutăţit în ultimii ani. În perioda 1990-2000, s-a înregistrat o scădere continuă a nivelului de trai. Se constată o degradare accentuată a nivelului de viaţă la peste 84% dintre pensionarii de asigurări sociale de stat. Un procent semnificativ de vârstnici au nevoie de servicii sociale care ori nu există, ori nu sunt suficiente din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Populaţia vârstnică a globului a crescut de la 200 de mil în 1935, la peste 600 de mil în anii 1990, pe fondul modificării proporţiei acestora în totalul populaţiei, ajungându-se la 17% în ţările avansate economic, comparative cu numai 7% în regiunile mai slab dezvoltate.
Cel mai “vârstnic” continent este Europa, pentru care vârsta medie a populaţiei a fost de 75 de ani, menţinându-se de 1,3 - 1,4 ori mai ridicată decât cea din restul lumii; iar cel mai „tânăr”continent este Africa.
La ora actuală, în România, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste, reprezintă un procent de 18,3% din totalul populaţiei României, iar pentru anul 2030, se preconizează un procent de 22,3%. Numai în ultimii 8 ani, populaţia vârstnică a înregistrat o creştere de 2,3 procente. Veniturile persoanelor vârstnice în ultimii ani, s-au degradat continuu, ele marcând scăderi semnificative, atât faţă de salariu mediu net pe economie, dar mai ales faţă de indicele mediu de creştere al preţurilor acestor servicii.
Perioada de regresie este cunoscută şi ca vârsta a III-a sau ca vârsta bătrâneţii în care domină fragilitatea şi involuţia. Gerontologia, domeniul cunoştinţelor despre bătrâneţea umană, s-a născut în contextul filosofiei şi medicinei cu foarte multă vreme înainte de epoca noastră. Etapele de după 65 de ani se caracterizează prin apariţia unor probleme clinice şi trăirea psihică a stagiului terminal. Desigur, acestea depind de zestrea nativă a individului, de modul de viaţă, de educaţie, de cultură şi instrucţie, de ceea ce a realizat, de concepţia despre lume. În decursul timpului, au fost acumulate informaţii importante privind bătrâneţea, relevându-se faptul că este o vârstă a înţelepciunii, anticamera morţii şi a bilanţurilor, de toleranţă şi împăcarea cu lumea, de eliberare de deşertăciune şi îndemn pentru o viaţă cumpătată a celor tineri.
Ca şi la vârstele de debut ale vieţii, în aceste perioade are loc o distanţare a regresiei biologice de acces a bătrâneţii psihologice - în care - datorită antrenării sociale şi active mai reduse, se produc restructurări ale caracteristicilor personalităţii şi o modificare de stare a diferitelor funcţii psihice, a conştiinţei şi a dinamicii vieţii interioare.
Îmbătrânirea biologică, spre deosebire de îmbătrânirea patologică, se realizează fără seisme prea evidente, dat fiind faptul că, organismul antrenează rezervele compensatorii şi parcurge forme de echilibrare proprii, extrem de complexe. Se produc o serie de modificări biochimice(hormonale), trofice de consistenţă şi funcţionale ale structurilor biologice.
Din acest punct de vedere, un fenomen mai semnificativ este şi cel al scăderii energiei instinctelor (scăderea libidoului, mai ales la bărbaţi şi pierderea capacităţii de procreare la femei, prin apariţia menopauzei).
Despre „persoana vârstnică şi îmbolnăvirile” putem spune că s-a observat că pe măsura înaintării în vârstă, creşte vulnerabilitatea la îmbolnăviri; bolile sunt contactate mai uşor, evoluţia este mai îndelungată, vindecarea se obţine mai greu. Aspectul cel mai caracteristic al îmbolnăvirilor în cazul persoanelor vârstnice este: polipatologia, (polidiagnosticul sau polimorbiditatea), adică faptul de a avea concomitent două sau mai multe boli. Cele mai multe studii au constatat o medie de 4-5 boli. În timp ce la celelalte vârste există în general o singură boală, la vârstnic, ca urmare a scăderii rezistenţei puterii de apărare, uzurii organelor şi aparatelor organismului, se instalează ca o regulă mai multe boli care evoluează concomitent (de exemplu, la o persoană în vârstă putem întâlni: cardiopatie, hipertensiune arterială, cataractă, diabet, reumatism cronic sau alte formule de asocieri: emfizem pulmonar, insuficienţă cardiacă, osteoporoză, adenom de prostată etc.)
Aspectul descris al polipatologiei vârstnicului creează probleme deosebite privind calitatea vieţii, necesarul de tratamente (şi costurile ridicate ale acestora), nevoile de îngrijire, riscurile de complicaţii şi agravări, starea de dependenţă etc. Cronicizarea este o altă caracteristică importantă a îmbolnăvirilor persoanelor vârstnice. Există boli cronice care se instalează în continuarea unei boli acute care nu se vindecă; există boli cronice care sunt caracterizate de evoluţii cronice de la început (ex.: arteroscleroza, osteoporoza, diabetul) pe fondul evoluţiilor cronice putându-se dezvolta episoade acute, crize sau accidente, ca de exemplu: infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral, fracturile (în osteoporoză) ş.a.
Morbiditatea prin boli cronice este în creştere în toate ţările lumii în legătură în mod special cu îmbătrânirea populaţiei, fiind un important factor de influenţă al politicilor sociale şi de sănătate prin costurile în creştere pe care le impune în domeniul tratamentelor, îngrijirilor, serviciilor sociale.

Soluţia de atenuare a acestor creşteri este prevenirea, dar şi aici sunt limite importante ca: necooperarea sau insuficienţa cooperării persoanelor sănătoase (tineri şi adulţi, pentru că în aceste faze ale vieţii trebuie iniţiate programele şi conduitele individuale de prevenire); oamenii dau atenţie problemelor de sănătate atunci când se îmbolnăvesc, când poate fi prea târziu sau poate impune costuri foarte mari (un proverb românesc spune:”omul este mai recunoscător leacului care îl vindecă decât sfatului care-l apără”); costurile programelor de prevenire care nu sunt neglijabile şi chiar celor ce decid asupra politicilor sociale care nu sunt tentaţi să investească în populaţia sănătoasă, pentru a preveni îmbolnăviri viitoare; în realitate ele sunt o certitudine odată cu înaintarea în vârstă. Prevenţia înseamnă evitarea sau amânarea apariţia bolilor şi a complicaţiilor lor, prevenţia primară înseamnă evitarea sau amânarea apariţiei bolilor: cardiovasculare (încetarea fumatului, reducerea colesterolului seric care înseamnă şi prevenţie terţială;tratamentul hipertensiunii arteriale –şi ca prevenţie terţiară;exerciţiul aerobic;menţinerea unei greutăţi corporale ideale; admistrarea profilactică de doze mici de aspirină; terapia de substituţie cu estrogeni postmenopauza; reducerea sau managementului stresului); cancerul (încetarea fumatului, evitarea expunerilor la locul de muncă şi ambientale la azbest, radon, benzen, evitarea la expunerea solară, dieta bogată în fibre şi săracă în grăsimi, programe de sceening al anumitor cancere- cervical, polipi de colon); prevenţia injuriilor (evitarea alcoolului , utilizarea centurii de siguranţă, utilizarea caştii la mersul cu bicicleta sau motocicleta, îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă la locul de muncă şi acasă; prevenirea căderilor; întărirea educaţiei şi legislaţiei în ceea ce priveşte violenţa domestică),prevenirea bolilor pulmonare cronice (încetarea fumatului), prevenirea osteoporozei (dietă bogată în calciu, supliment de calciu 1 500 mg de calciu la femeile în postmenopauză –exerciţii de rezistenţă şi nu aerobice, terapie de substituţie cu estrogeni postmenopauză), prevenirea bolilor infecţioase (sex protejat, imunizări- de rutină pentru : tetanos, gripă, pneumococ, în cazul calatoriilor, împotriva TBC); Prevenţia secundară se referă la detectarea cât mai devreme a bolilor pentru a îmbunătăţii rezultatele tratamentului iar prevenţia terţiară tratează de fapt stările cronice (de exemplu hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, hiperlipemia) pentru a evita sau amâna complicaţiile . O boală a aparatului locomotor este osteoporoza , boală a ţesutului osos constând din slăbirea osului, prin rarefiere determinată de pierdere a masei osoase şi fragilizare consecutivă.
Sistemul nervos are un rol esenţial în funcţionarea organismului, funcţia de coordonare, sistemul nervos central (creierul şi măduva spinării) şi nervii periferici coordonează activitatea motorie, relaţiile cu factorii de mediu exterior-sensibilitatea la căldură, frig, alte funcţii – ex. continenţă urinară, troficitatea ţesuturilor, creierul fiind şi sediul funcţiilor de relaţie (accindente vasculare cerebrale- îngroşarea şi obstrucţia vaselor din creier datorită aterosclerozei).Demenţa este sindrom caracterizat printr-o tulburare a două sau mai multe funcţii intelectuale sau cognitive, face parte din sindroamele cognitive ca şi delirul. Asocierea bolilor organice sau somatice cu cele psihice sau mintale este o altă caracteristică a îmbolnăvirilor în cazul persoanelor vârstnice... Explicaţia este complexă şi ţine de factori multipli: îmbătrânirea şi uzura sistemului nervos (suportul funcţiilor psihice), influenţa bolilor organice, cumulul de stresuri, evenimente emoţionale negative care fragilizează sistemul nervos şi structurile care asigură funcţiile psihice. Exemple de astfel de asocieri sunt: frecvenţa mare a stărilor de depresie la vârstnic care însoţeşte de regulă bolile somatice, frecvenţa sinuciderilor ca efect al unor depresii grave, alte boli psihice ca delirul, confuzia şi în mod special demenţa, boală gravă a intelectualului, incurabilă şi în plină extensie.La sindromul afectiv avem anxietatea, depresia, suicidul, paranoia, halucinaţiile. Obezitatea, denutriţie, diabetul zaharat sunt boli de nutriţie şi metabolism. Obezitatea reprezintă un sindrom funcţional ca şi pierderea în greutate, refuzul alimentar, deshidratarea, incontinenţa urinară, constipaţia, incontinenţa fecală. Vindecarea cu sechele, modalitate evolutivă frecventă în bolile cronice ale vârstnicului, care de regulă nu mai dispune de resursele necesare de apărare, reparatorii pentru o vindecare „in integrum. ”Vindecarea, stabilizarea se obţin, dar cu defecte, de regulă persistenţa unui deficit, a unei capacităţi funcţionale diminuate, de ex: vederea, vorbirea, mersul, alte abilităţi”. Acestea devin infirmităţi (invalidităţi, dizabilităţi) stabile, care se însoţesc de handicap şi duc la dependenţă.
Agravarea şi complicaţiile reprezintă o altă modalitate evolutivă a bolilor cronice care afectează persoanele vârstnice; această modalitate evolutivă, mai frecventă la cei vârstnici ca la celelalte vârste, se explică pe de o parte prin scăderea capacităţii de apărare, prin asocierile îmbolnăvirilor diferitelor aparate şi sisteme ale organismului care se influenţează negativ reciproc în funcţiile pe care le au şi, pe de altă parte, în dificultăţile terapeutice care ţin de toleranţa mai scăzută a vârstnicilor la medicamente.
Cu alte cuvinte, pe măsură ce are nevoie de mai multe medicamente, vârstnicul le tolerează din ce în ce mai greu; evoluţia în direcţia agravării impune o altă caracteristică a bolilor cronice la vârstnici: necesitatea îngrijirii paleative, model de îngrijire adaptat celor aflaţi la sfârşitul vieţii care nu mai au speranţe de vindecare, pentru care perspectiva este proximitatea morţii. Aceste persoane au nevoie de îngrijiri speciale particularizate, al căror scop este : calitatea vieţii, înlăturarea durerii şi combaterea, atenuarea celorlalte suferinţe, concomitent cu însoţirea persoanelor care să constituie un suport moral, să permită comunicarea şi să aline suferinţa morală şi trăirile tragice ale unei astfel de persoane aflate în pragul părăsirii vieţii.
Mortalitatea înaltă este o altă caracteristică a îmbolnăvirilor la persoanele vârstnice. Este grupul populaţional cu indicele de mortalitate cel mai înalt, atât prin deznodământul unor boli acute, cat şi ca urmare a bolilor cronice în evoluţia cărora apar episoade acute. Trebuie amintită aici o diferenţă între cele două sexe: există o supramortalitate masculină, bărbaţii având o durată de viaţă mai scurtă decât femeile(între 7 şi 8 ani) şi o mortalitate mai precoce, femeile mai apte pentru supravieţuire, cu o durată de viaţă mai lungă şi o mortalitate mai târzie.
Dependenţa este o consecinţă aproape obligatorie a îmbolnăvirilor în cazul persoanelor vârstnice. Această stare a unei persoane care-i condiţionează supravieţuirea de ajutorul, îngrijirea din partea altei persoane, inclusiv pentru activităţile vieţii zilnice, care este axul central al politicilor sociale, sau care ar trebui să fie, poate avea drept cauze: boală sau anomalie înnăscută, caz în care dependenţa se instalează din copilărie, accident de muncă, de circulaţie, casnic, care se poate întâmpla indiferent de vârstă şi care se soldează cu sechele, constând din pierderea de abilităţi fizice sau mintale, boală dobândită, cronicizată, cum se întâmplă de regulă la persoanele vârstnice, care se vindecă cu sechele ce duc la dependenţă. Dependenţa, în cazul persoanelor vârstnice, are o dimensiune importantă, în creştere în legătură cu îmbătrânirea demografică şi în creştere în cazul unei persoane, pe măsura înaintării în vârstă.
După vârsta de 65 de ani, există tendinţa de creştere a produselor corticosuprarenalelor (pe fondul diminuărilor secreţiilor glandei tiroidei, agonadelor, etc). Creşterea corticosuprarenalelor duce la alimentarea sclerozei vasculare şi a hipertensiunii arteriale. Efectele se resimt în metabolism şi în realimentarea energetică a organismului.
Sintezele se fac mai greu şi nu mai pot compensa uzura care are loc. În îmbătrânire, un rol important îl joacă îmbătrânirea celulelor, a ţesuturilor şi a organelor. În urma îmbătrânirii celulelor şi ţesuturilor, se manifestă în exterior o serie de caracteristici dintre care mai evidentă este modificarea aspectului general al pielii, care îşi pierde elasticitatea, devine mai subţire, mai uscată şi mai palidă. Fenomenele de ridare şi pigmentare a pielii sunt mai evidente la nivelul feţei şi al mâinilor. Abiotrofia pielii produce ridări ce se suprapun peste amprentele pliurilor, mimicii specifice (şi dominante) ale persoanei în cauză şi peste amprentele pliurilor mimicii lăsate de profesie. Specific este şi procesul de încărunţire (acromotrihia), acesta poate începe chiar la 35 de ani. În cazul bătrâneţii biologice, acromotrihia devine evidentă spre 50-55 ani, mai ales la tâmple. Episoadele de boală sau de tensiune psihică, intensifică acest fenomen, ceea ce pune în evidenţă aspecte mai complexe ale acromotrihiei.
Un alt aspect ce se resimte odată cu înaintarea în vârstă este cel al mişcărilor. Acestea devin mai greoaie, lipsite de supleţe şi forţă. Scăderea elasticităţii mişcărilor şi a capacităţii de efort fizic este determinată, pe de o parte de diminuarea mobilităţii articulaţiilor, iar pe de alta datorită atrofierii lor. În acelaşi timp are loc şi o slăbire a muşchilor scheletului legaţi prin tendoane. Muşchii devin mai scurţi datorită unor modificări complexe biochimice în structura proteică şi cea a fibrelor. Pe linia acestor caracteristici, este evidentă pierderea danturii. Aceasta se poate înlocui prin proteze dentare care creează unele dificultăţi la hrănire. În domeniul organelor interne au loc fenomene de degradare. Acestea se referă la cord şi plămâni. La nivelul inimii are loc o mai mare incidenţă, după 55 de ani a infarctului miocardic şi comparativ lezarea arterelor coronariene, leziunile arteriale au loc datorită arterosclerozei şi ateromaziei . Respiraţia la rândul său, (normal 15-18 respiraţii/minut la adulţi) devine după 45 de ani mai superficială, ceea ce face să rămână aer rezidual în plămâni şi să se reducă gradul de oxigenare a sângelui şi a ţesuturilor, organelor etc. Cu vârsta are loc o scădere a secreţiei salivare şi a secreţiilor implicate în sucul gastric (enzime, fermenţi). Pancreasul, care este antrenat prin secreţiile sale în digestie, îşi reduce lent secreţiile, din care cauză grăsimile sunt mai prost utilizate. Ficatul este mai puţin afectat funcţional de vârstă, dar devine mai sensibil la boli şi scade în mărime. Absorbţia devine mai lentă, de multe ori se dereglează metabolismul lipidelor.
O dată cu înaintarea în vârstă, modificări importante au loc şi în ceea ce priveşte somnul şi funcţiile lui recuperative. Se consideră că o persoană de 70 de ani a fost trează cam 43 de ani şi a dormit cam 22, mai mult sau mai puţin profund. Sumarea timpului de vis se poate situa cam la 5 ani(timpul visului constituie aşa numitul somn paradoxal). Totuşi, somnul are un cadru cultural şi igienic. Gesturile preparatorii, aerarea, odihnirea gândurilor sunt dependente de acest cadru. Oricum, insomnia la bătrâneţe nu este o boală în sine, ci doar simptomul unor dereglări fiziologice sau psihologice.
Un loc aparte în procesul de îmbătrânire îl ocupă degradarea sistemului nervos. Irigarea şi oxigenarea creierului, se face cu dificultate, iar neuronii intră într-un proces ireversibil de atrofiere. Creierul îşi micşorează volumul, de la aproximativ 1.400g la bărbaţii de 20 de ani, la 1250g, iar la femei, de la 1250g la 1125g. Regresia este mai accentuată (în limitele de mai sus spre 70-75 ani). Conţinutul în minerale şi enzime, utile ale creierului se modifică uşor. În genere, are loc o discretă atrofie generală, chiar în bătrâneţea biologică, atrofie ce se exprimă prin aplatizarea relativă a unor sciziuni şi circumvoluţiuni şi prin sterilizarea lentă a activităţii mentale.
Există o modificare cu vârsta a caracteristicilor temperamentale privind intensitatea sensibilităţii instinctelor temperamentale, ca şi a intensităţii sensibilităţii echilibrului emoţional, mobilităţii generale, caracteristici ce stau la baza comportamentului. Ori, pe acest plan, îmbătrânirea aduce după sine diminuarea mobilităţii reactivităţii şi impresionabilităţii, conturând un temperament cu note mai colorat flegmatice.
Închei aici prima parte a “bătrâneţii” cu o Rugăciune anonimă:

'Doamne, Tu ştii mai bine chiar si decât mine că am început să îmbătrânesc. Te rog fereste-mă sa devin prea plicticoasa în vorbire crezând ca eu am soluţia cea mai bună pentru toate problemele din toate discuţiile. Nu mă lăsa să cred că este datoria mea să mă amestec în toate situaţiile tuturor cunoscuţilor. Învaţă-mă sfânta lectie că s-ar putea să mă mai înşel şi eu. Fă-mă înteleapta, dar nu acra; săritoare, dar nu dominanta; demna, dar nu aroganta, căci aş vrea, Doamne, să-mi pot păstra măcar câţiva prieteni până la capăt. Învaţă-mă, Doamne, arta de a îmbătrâni frumos!

Georgeta Nedelcu - Craiova mai 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu