CRIZA ECONOMICĂ ŞI BUNUL COMUN NAŢIONAL

Moto:

„Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea

românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, neamul acesta nu e un

neam stricat; e numai nefăcut, nu e până acuma dospit cum se cade”.

Ion Luca Caragiale

Am preluat citatul de mai sus din excelentul magazin de actualităţi culturale româneşti „Clipa”, jurnal de mare valoare patronat de maestrul Dinu Săraru. Acesta, ca şi scriitorul Corneliu Leu, preşedintele Mişcării pentru Progresul Satului Românesc, pot fi consideraţi scriitori dedicaţi satului, scriitori care şi-au pus puterea neuronilor în slujba descrifrării secretelor marilor insuccese ale României după al doilea război mondial şi cu deosebire în epoca turbo capitalistă, securistică, începută o dată cu sfârşitul anului 1989.

Nu o dată prof. Ilie Bădescu, un sociolog de excepţie, a publicat date unicat despre viaţa „de la ţară”, definită în glumă „acel loc unde trenul nu opreşte niciodată, ci doar din când în când se aude rar şi de la mare distanţă şuieratul locomotivei”.

Prin 1919, deci înainte de primul război mondial, România exporta, conform unui document găsit în biblioteca Universităţii Boku din Viena peste 830.000 to grâu, milioane de tone de sare, sute de mii tone de miere şi carne sărată. De atunci şi până în prezent volumul exportului românesc, comparat relativ cu activitatea de export a altor ţări europene, nu a crescut deloc, ci dimpotrivă a scăzut dramatic.

România a devenit ţara „cea mai bună de glume şi bancuri de hazna a Europei” demonstrând lumii intregi, în ciuda istoriei, că poate dezvolta „negarea bunului simţ de o manieră bine dospită”. Dând dovadă de o prostie greu de înţeles de intelectualii ţării care publică atât de elocvent în Clipa precum Acad. Surdu, Acad. D.R. Popescu, Acad. Dinu C. Giurescu, Acad. F. Constantiniu, Prof.Univ. V. Râpeanu, Prof. univ. Ilie Bădescu şi alţii ca ei, politica românească născută fireşte din „votul nostru”, aşa cum spunea Acad.

Berindei, nu a găsit în 20 de ani de „capitalism turbat” nicio soluţie care să demonstreze că lumea românească politică nu ar fi suficient de stricată. Poate că neamul românesc nu este un neam stricat dar este suficient de „nefăcut” şi în întregime nedospit dacă a putut să ofere lumii această gaşcă de politicieni de hazna, aşa cum ei înşişi se definesc unii pe alţii după cum sunt poziţionaţi la putere sau în opoziţie.

Se spune că paradigma este o construcţie mentală larg acceptată, care oferă unei societăţi pe o perioadă îndelungată forţa creării unei identităţi de sine care să conducă la rezolvarea unei probleme. Putem vorbi noi oare de existenţa unei activităţi mentale creatoare în ultimii 20 de ani? Oare care ar fi fost cea mai inteligentă „politică” a guvernelor de până acum în acest sens?

Am pus la sute de oameni această întrebare, completând-o cu altele suplimentare pentru a mă putea lămuri, şi anume: Ce fel de ţară şi ce fel de stat şi ce fel de politicieni sunt aceia care, dispunând de un potenţial natural capabil să hrănească peste 80 milioane de locuitori, nu sunt în stare să hrănească din producţia agricolă proprie nici măcar 4 milioane? Pe măsură ce primeam răspunsuri hazlii de la interlocutorii mei, am dat peste alternativa Acad. Berindei care spunea: „Ţara trebuie să fie puternică şi demnă, şi locuitorii ei să nu uite că sunt cetăţeni români şi sunt datori ca şi înaintaşii lor s-o slujească”; şi mai spunea academicianul: „Este adevărat că suntem nemulţumiţi de cei care ne-au cârmuit şi ne cârmuiesc, dar să nu uităm că această clasă politică, din păcate, ne reflectă, noi am produs-o şi o producem prin votul nostru, şi poate prin nepăsarea noastră”.

Fireşte că omul de ştiinţă are dreptate. Dar nu este suficient să abandonezi nepăsarea ci trebuie ca tu, intelectual român, să realizezi acea construcţie mentală care să creeze leaderi puternici şi care să se pună în slujba bunului comun şi social. Şi m-am gândit: ce aş fi putut face eu dacă în locul nepăsării mi-ar fi păsat? Istoriceşte şi pragmatic locul celor care gândesc şi crează valori naţionale este ocupat. Este ocupat de hoţi, impostori, proşti, mincinoşi, leneşi, curvari care şi-au lipit popoul de scaunele puterii nedând nicio şansă celorlalţi. Puterea crează decizia, iar deciziile au fost în permanenţă luate împotriva interesului naţional şi a bunului naţional comun.

Ce aş fi putut face eu, sau altul ca mine, ca să mă opun unor teribile acte de jefuire a bunului naţional precum:

- Cedarea terenurilor proprietate dintotdeauna a statului către adevăraţi hoţi de terenuri cu binecuvântări guvernamentale.

- Retrocedarea pământurilor regale, altele la care însuşi regele nu avea dreptul. Să nu uităm de cedările sale voluntare, revizuite şi transformate apoi în drepturi actualizate în afara legii.

- Privatizarea petrolului şi gazelor naţiunii prin vânzarea lor aproape gratis tot unei companii cu capital de stat, prin negarea Constituţiei României.

- Cedarea băncilor româneşti către consorţii bancare străine, lăsând România fără bani şi fără logistica de a face bani.

- Cedarea Romtelecomului către o companie „de stat” dintr-o ţară care demonstrează lumii întregi, ca şi România, ce înseamnă falimentul unui stat. L-aş întreba acum pe acel domn Pantiş, fost ministru de resort, şi pe întreaga lui şleahtă din subordinea sa dacă nu încearcă un minimum sentiment de jenă pentru o trădare atât de murdară...

Şi există încă foarte multe alte exemple. Un act natural de privatizare nu a avut loc. El a fost înlocuit cu un algoritm calculat de jefuire naţională a banului public, pentru că cei care au înfăptuit marele jaf sunt oameni aşezaţi pentru toată viaţa în rândul celor mai mari îmbogăţiţi peste noapte ai ţării. Nici eu şi nici alţii nu ne-am fi putut opune acestui act jalnic, pentru că ei au mizat tocmai pe ce avem noi - „BUNUL SIMŢ”,

exersându-şi pe noi tupeul lor fantastic de „înţelepţi ai furtului şi delaţiunii” . Aici trebuie să înţelegem delaţiunea ca pe un act al denunţării activităţii de privatizare a bunului comun în una de jefuire, cu atragere de imense profituri personale pentru înfăptuitori, care n-au fost alţii decât guvernanţii şi politicienii, fireşte, oameni din popor, cum spunea Caragiale.

A doua etapă a sugrumării şi însuşirii bunului public comun a venit ca un act

firesc, şi anume acela al cheltuirii cu nesimţire a banului puţin, câştigat din privatizări tot în interese „predominant private”. Dacă suntem atenţi la modul cum s-au cheltuit aceşti bani ca şi alţii veniţi din impozite, biruri şi taxe, nu observăm decât hoţie.

Nu cred că a mai existat o altă ţară în lume care să dispună de foarte importante resurse naturale şi financiare în ultimii 20 de ani, iar în urma consumului lor să nu rezulte nimic pentru cele două foarte importante ramuri care ar fi putut evita criza, şi anume infrastructura şi agricultura. Este ruşinos pentru mine, plătitor de impozite, să recunosc că am plătit 20 de ani taxe şi impozite din care nu s-a putut construi nimic; nici şcoli, nici grădiniţe, nici pensii decente, şi cu atât mai puţin salarii pentru slujitorii culturii, sănătăţii, siguranţei cetăţeanului, etc. Şi să nu uităm că banii plasaţi în trezorerie de Ceauşescu au fost consumaţi pe portocale şi banane.

Poate cel mai important „bun public” a fost humusul din pământul fertil al ţării. Studiile şi cercetările noastre recente arată că aproape 2/3 din humusul ţării a fost ars, aruncându-se în aer în ultimii 80 de ani peste 29 miliarde tone bioxid de carbon, care ne ard acum plămânii şi se umplu de cele mai cumplite boli ale noului mileniu. În paralel au fost distruse pădurile, izvoarele, apele freatice. Pe lângă faptul că nu avem alimente, avem din ce în ce mai puţină apă de băut, şi peste nu multă vreme nu vom mai avea deloc.

Dezastrul, furtul, distrugerile din ecosistemele naturale ca şi din agroecosisteme depăşesc numai în ultimii 20 de ani suma de 140 miliarde de Euro. Chiar dacă există soluţii pentru reconstrucţia ecosistemelor, costurile depăşesc cu mult chiar suma sustrasă sistemelor naturale. Lumea politică îşi dă mâna la nivel planetar pentru a cultiva nepăsarea faţă de natura distrusă. Calculele profesorului Raggam (Universitatea Graz) arată că dacă fenomenul arderilor biomasei şi humusului vor creşte, colapsul depopulării planetei va începe în jurul anilor 2100 cu moartea treptată a milioane de oameni până la depopularea totală a planetei. Încă mai e timp pentru corecţii, dar nu ne lasă hoţii naţiunii, care n-au copii, n-au nepoţi, ci bucurii năucitoare de a-şi trăi ei clipa, de a înfunda buzunarele, indiferent de consecinţele pe termen apopiat pe care ţara şi le va suporta.

Mă întreb de asemenea, privind la marasmul politic al momentului, la lipsa de demnitate naţională de care guvernul dă dovadă în faţa Fondului Monetar Internaţional, la umilirea tuturor cetăţenilor ţării şi transformarea naţiunii în sclavi pe termen lung ai acestor organisme, mă întreb deci dacă preşedintele Băsescu, care cu siguranţă ar dori să devină un anumit fel de „erou naţional”, va mai putea suporta multă vreme un guvern Boc, o adevărată ruşine naţională.

Şi mai e ceva: conexiunile noastre mentale sunt orientate spre „pierdere”, şi nu spre câştig. Suntem o ţară cu foarte mulţi oameni deştepţi, dar totalmente perdanţi. Cea mai bună afacere actuală este să dai Uniunii Europene cotizaţii de milioane de Euro, şi tu, român neaoş, să nu-ţi primeşti nici plăţile pe suprafeţe, şi nicidecum investiţiile în proiecte de dezvoltare la care ai dreptul. Şi mai grozav e faptul să-i plăteşti lui Behtel sute de milioane de dolari pe an numai pentru că tu nu ai reuşit să citeşti un contract capcoadă sau te-ai lăsat mânjit cu câteva sute de mii de dolari. (Între timp nu se construieşte nimic demn de notat).

Acum e criză, o criză care se adânceşte continuu şi pe care am transformat-o în vinovatul de serviciu al guvernului. Nu ne trebuie soluţii economice anticriză, iar în lipsa „bunului comun naţional” care ar fi putut evita criza, ne străduim în tandem cu marii experţi FMI să inventăm „prostia majoră”, noi taxe şi impozite. Oricât de nedospiţi ar fi neuronii noştri, vă amintim domnilor guvernanţi că nu se mai poate ... . O asemenea prostie înseamnă şi sfârşitul vostru alături de al nostru. Am rămas nefăcuţi şi nedospiţi, dar v-aţi prăjit şi voi. Da, cred că Băsescu va face mişcări interesante, dar numai populiste. Pentru îndreptarea lucrurilor ne-ar trebui o nouă revoluţie şi o democraţie reală, urmată de un plan Marshall. Căci vremea hoţilor, a palavragiilor şi impostorilor a trecut. De la simpli culegători şi hoţi va fi necesar să gândim şi să muncim. Deci Marshall + democraţie!

MEMORIU privind gravul dezavantaj social creat de Guvern pentru o parte importantă şi săracă din populaţia României.

În Adunarea generală pe anul 2010, ASOCIAŢIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA – A.Co.R. a dezbătut şi şi-a însuşit o bună parte din măsurile privind stimularea producţiei micilor proprietăţi agricole din ţara noastră, ca soluţie a ieşirii din criză prin activizarea unei părţi din populaţia satelor şi valorificarea proprietăţii familiale prin produse casnice şi alimentare specifice tradiţiei gospodăriei ţăranului român, măsuri cuprinse în studiul propus de organizaţia neguvernamentală de utilitate publică „MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC”- M.P.S.R.

Având îndelungă experienţă în stimularea iniţiativei locale şi în educarea spiritului de iniţiativă personală prin multiple programe pe care le-a desfăşurat în spiritul dezvoltării rurale în România, organizând anual Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate şi desfăşurând o colaborare permanentă pe plan culturaleducaţional cu autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, M.P.S.R. a organizat şi în Consfătuirea sa anuală naţională şi în consfătuiri ori studii de caz realizate pe plan local în colaborare cu filialele judeţene ale A.Co.R. O amplă dezbatere pentru punerea în valoare a produselor gospodăriei ţărăneşti în condiţiile economiei actuale şi, legat de aceasta, activizarea unui segment important al forţei de muncă aflată, practic, într-un şomaj neînregistrat de evidenţele statistice. În acest mod a rezultat studiul intitulat „CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA” publicat sub formă tipărită şi pe internet, difuzat primăriilor şi unor organizaţii ştiinţifice ori din ruralul românesc, ca o pledoarie pentru stimularea micii gospodării rurale de a căuta să înfrunte situaţia degradantă şi dezavantajată a ţării noastre ca importator masiv de produse agroalimentare, în ciuda tradiţiei ei de furnizor pe piaţa externă a unor asemenea produse. Având interes în ridicarea nivelului de trai prin sprijinirea producţiei cetăţenilor comunelor lor, mulţi dintre primarii întruniţi în organismele de lucru ale A.Co.R. au început a pregăti programe concrete pentru extinderea acestei iniţiative, iar filialele judeţene ale A.Co.R. au pus asemenea dezbateri în tematica întrunirilor zonale pe care le au.

Ambele organizaţii au considerat astfel că vor putea aduce un oarecare aport la rezolvarea gravelor probleme ale crizei economice temporare care se conjugă cu criza socială ce ameninţă a deveni cronică în satul românesc, dar o recentă măsură financiară, prin absurda impunere de către Ministerul Finanţelor Publice a caselor de marcat şi a rapoartelor de evidenţă contabilă pentru producătorii care vin în pieţe cu ultra-modesta lor producţie, vine ca un atac la eforturile de supravieţuire ale acestor oameni.

Ca două organizaţii care eram pe cale tocmai de a face eforturi pentru scoaterea din letargie a gospodăriei ţărăneşti, pentru stimularea tinerilor de a o pune în valoare, pentru convingerea prin exemplele celor de mic succes pe piaţă cu măruntele lor produse oferite în locul celor de import, protestăm energic în faţa acestei măsuri lipsită de justificare profesională, pentru că nu are cum aduce vreun venit către stat câtă vreme nu se asigură un minim de venit micului producător, dar, în acelaşi timp, subminează psihologia socială obligând la delăsare, dezamăgire şi neîncredere în forţele proprii, câtă vreme li se cer cheltuieli mai mari decât orice perspectivă de venit.

Fapt pentru care atragem ritos atenţia Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii şi dezvoltării Rurale asupra riscurilor la care, o asemenea măsură, supune echilibrul societăţii româneşti prin acest gest de anihilare a ţărănimii.

Prof.univ.dr. MIHAI BERCA