Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




luni, 20 iunie 2011

Adrian Paunescu – Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate


Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu