Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




miercuri, 22 iunie 2011

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Mar 2010

Ghid de sfaturi practice despre cum să ieşi viu dintr-un spital din Romania



A dat boala în tine şi te-a mîncat undeva să te duci la spital în loc să iei un pumn de antibiotice ori să-ţi storci singur coşul de pe fund? Ei bine, domnule, s-ar putea s-o mierleşti. Ca să scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, şi nu, onest, IML, îţi trebuie nu doar noroc de jucător rusnac de ruletă, ci şi un pic de şcoală a vieţii. Aşa că ia aici şi citeşte, cît încă mai vezi cu ochiul liber, cîteva sfaturi practice culese de pe patul de suferinţă!

Şpaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îţi asigură supravieţuirea.
E o mişcare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacă vrei să-ţi iasă din prima şi să nu bagi banii pe lîngă. „Palmat“ se cheamă tehnica şi e împrumutată din practicile hoţilor de portofele, care lucrează fin, fără să atingă haina în buzunarul căreia îşi strecoară mîna. Diferenţa e că ei scot, pe cînd tu bagi. Decisivă e aici mişcarea de învăluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl ţinteşti cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare şi profiţi de cele cîteva secunde în care victima îţi indică buzunarul corect printr-o uşoară mlădiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mîna discret. Atenţie: nu te uita niciodată fix la buzunar. E semn de proastă creştere şi poate genera suspiciuni.

Cearşafurile
Singura chestie care lipseşte de pe un cearşaf de spital românesc e „Ghiţă was here“ scris cu carioca. În rest, găseşti de toate: sînge închegat (care nici măcar nu e al tău), pete zgrunţuroase de apret turnat cu căldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile şi care te zgîrie la cur, pete de ketchup nu, că nu se dă ketchup în spital, muci şi – de ce nu? – ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta. A doua chestie nasoală e că cearşaful de spital e conceput, de regulă, pentru bolnavi pigmei, aşa că, oricît te-ai strădui, n-o să reuşeşti în veci să ai cearşaf şi sub cap, şi sub cur, şi sub picioare. Alege să ai sub picioare, nu de alta, dar dacă stai fără ciorapi rişti să te pricopseşti cu o micoză pe viaţă de la saltea.

WC-urile şi, mai ales, duşul
Ideal ar fi să-ţi propui ca pe perioada internării să nu mergi la budă şi să nu te speli. Au fost cazuri de pacienţi cărora le-a ieşit. Dar ei au fost excepţii. Prin urmare, e absolut necesar să dispui de folii de unică folosinţă, pentru colac (mă rog, dacă există colac). Cu cît aveţi mai multe, cu atît mai bine, căci puteţi face oricînd afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pîinea caldă. Cu duşul e mai greu, fiindcă sînt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ să-l ştii pe directorul spitalului sau pe ministrul Sănătăţii ca să ai acces la ele. Recomandarea noastră: faceţi duş cu şerveţelele umede.

Asistentele & Reanimarea
Două lucruri sînt aici esenţiale. În primul rînd, înainte de a te interna, încearcă să ai cît mai multe bancnote de 5 şi 10 lei. Asistentele sînt nişte tonomate care nu dau rest. Acum să nu te aştepţi să şi facă ceva pentru banii ăştia sau măcar să zîmbească. Nţţ, no way. Ei reprezintă un fel de taxă de protecţie; dai banu’ ca să nu te omoare cînd îţi fac o injecţie, ca să-ţi nimerească vena din prima cînd îţi iau sînge, ca să nu te sugrume cu garoul. În cazul în care ajungeţi la reanimare şi tre’ să vă umezească cineva buzele cu apă: asiguraţi-vă că asistenta căreia îi daţi taxa (aproximativ 100 ron) nu iese din tură fix cînd ieşiţi voi din operaţie. Nu pentru că arunci cu banii degeaba pe asta, care se cară, ci că aia care vine după ea, nefiind plătită, s-ar putea să te omoare prin însetare.

Haleala
Ideal e să primeşti de-acasă. Totuşi, dacă mănînci la oficial, cel mai indicat e să o miroşi înainte şi, eventual, să aştepţi s-o guste un coleg de salon aflat în fază terminală, deşi umblă vorba printre bolnavii cu experienţă că la „Fundeni“, „Bagdasar“ sau Universitar nu e chiar atît de naşpa. În anumite cazuri însă, aceste zvonuri au fost infirmate. Oricum, nu te duci la spital că să mănînci, nu? Dacă voiai asta alegeai un restaurant.

Marean Menghelie




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu