Copii uitaţi de către zei,
Ce zboru-n faşă le-au răpus.
Şi-au haine rupte şi-s desculţi,
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Şi nu ne pasă de cei mulţi.
Nu-s doar imagini în decor,
Zicem scârbiţi că-s derbedei,
Ce-s oare-atunci părinţii lor!?
Iar rănile la fel îi dor,
Loviţi de soartă de micuţi,
Se chinuiesc în lumea lor.
A sufletului lor tumult
Şi chiar atunci când bani n-avem,
O vorbă bună, oare-i mult?