Era
o zi de sâmbătă, iar noi doi eram puşi la patru ace şi ne aflam
într-un restaurant elegant din Craiova. ,,Născut în Gemeni, ai
ceva din Hermes Trismegistul - eşti neîntrecut în înşelăciuni.
Acestea sunt calităţile tale native, eşti născut să fii astfel
şi nu ştiu dacă gena sau zodia în care te-ai născut te-a făcut
aşa. Cu aceste calităţi aveai toate şansele să ajungi un mare
politician, dar tu nu ai avut niciodată astfel de ambiţii. Cel mai
bine te-ai simţit în cercul tău de prieteni, la restautant.
A
fost o vreme când adunai în jurul tău o duzină de gură cască.
,,Nu ştiu ce a fost în capul tău când ai hotărât ca pe 2012 sa
nu pui nici un pic de alcool pe limbă” - spune un vechi
prieten de breaslă, apropiindu-se de masa noastră. „Am simţit
nevoia să mai schimb auditoriul!” - spui tu, zâmbind.
,,Zeama
asta de struguri dezleagă nu doar limba, ci mai ales mintea” - mai
zice prietenul tău (care între timp se aşezase la masa noastră
fără a cere permisiunea)… ,,Se spune că vinul roşu ar conţine
cea mai mare cantitate de Omega 3” - mai zice el.
,,Aiurea!” - zici tu, făcându-mi cu ochiul. Eu îţi spun sincer,
deoarece l-am testat de-atâtea ori, cum l-a testat pe vremuri
celebrul Păstorel. Vinul acesta conţine cea mai mare cantitate de
spirit. Aş fi în stare să-ţi spun bancuri până la ziuă, dar de
data asta voi face dragoste toată noaptea cu frumoasa doamnă de
lângă mine”... - spui tu, făcându-mi iar cu ochiul.
Mi se roşesc obrajii... mai, mai să îmi ia foc. Mă ţii de mână
şi îţi apropii buzele calde de obrajii mei, sărutându-mă,
iar cel de lângă noi se simte stânjenit.
,,
Sper că nu v-am deranjat, aşezându-mă la masa dv.” - spune
zâmbind prietenul tău şi se uită spre mine. Eu pun capul în
pământ şi te strâng de mână.
,,Văd
că ai suficientă Omega 3, aşa că am zis să-ţi ţin
companie ca în vremurile vechi” - adaugă prietenul tău.
,,Dragul
meu, sticla cu vin roşu şi cea cu vin alb îţi stau la
dispoziţie”...
,,Prietene,
mă uit când la cea cu vin roşu, când la cea cu vin alb, că nu
ştiu care-i mai bun… Sunt într-o companie atât de savuroasă”...
,,Cel
roşu conţine mai mult Omega 3…” - îi spui tu,
ciocnind paharul de al lui şi de al meu”
,,
I-am spus nevestei mele că atunci când am să mor, să-mi pună în
sicriu o sticlă de vin… - spune el, abia şoptit. Că dacă mi s-o
face sete… sau mai bine îl cinstesc pe Sf. Petru, poate mă
repartizează în rai”… Şi prietenul tău începe să râdă în
hohote. Orchestra începe să cânte un tangou, iar tu faci o
reverenţă în faţa mea şi, sărutându-mi mâna, mă inviţi la
dans. Când ne-am întors la masă, prietenul tău nu mai era, iar eu
m-am trezit. M-am uitat la ceas: era ora 3,20 (noaptea). M-am întors
pe partea cealaltă şi am adormit imediat. Nu mai ştiu dacă am mai
visat ceva până la ziuă, dar când am deschis ochii, era ora
9. Mi-am pus buzele pe dosul palmei şi am simţit mirosul sărutului
tău. Sărutarea rămăsese ca o pecete acolo.
De
atâtea ori buzele
tale s-au oprit deasupra
inimii mele în
alint, de
atâtea ori ochii tăi mi-au
desenat pe piele poeme. Am
păşit unul în celălalt, tulburând secunde infinite, când
parfumul trupului meu te învăluia, când palmele tale îmi
cuprindeau emoţiile, când sărutările noastre se topeau într-un
lung suspin...
Mă
întrebi: ,,De ce sunt tristă uneori?” În sufletul meu plouă cu
întrebări, aşa cum plouă afară... Curcubeul, atât de mult
aşteptat de alţii, pentru mine nu are culoare, dacă tu nu eşti în
preajma mea. Aştept răsfrângerea luminii ochilor tăi tăcuţi
să îmi scalde trupul în curcubeie... Parcă te-aud spunându-mi:
,,Aşteaptă... ai răbdare, că toate se vor rezolva aşa cum ne
dorim noi, iar aceste nopţi reci vor lua sfârşit!”
Tresar
din somn... Mă agăţ de ultima amintire cu tine, cu disperarea
celui care stă să cadă într-o prăpastie. Simt că nu am aer şi
deschid uşa de la balcon pentru a pătrunde aerul curat în
cameră. Mă uit pe stradă şi e pustie ca şi casa mea fără
tine, iar patul e mereu rece.
Plouă
melancolic şi târziu, iar mie îmi e dor de tine... Întind mâna
să strâng câţiva stropi de ploaie în palmă. Ploaia asta e atât
de rece, de parcă mi-ar citi în suflet.
Cum
o să treci prin iarnă, fără căldura trupului meu? Dar, eu?...
Se
duc anii... trec
prin noi cu tandreţea unui tren personal, printr-o gară cu flori de
nu mă uita. Ne trec anii... rămâne doar amintirea celor care am
fost... Am asfinţit demult şi în locul inimii; trandafirul galben
pe care mi l-ai oferit într-o seară, s-a ofilit, dar va prinde
rădăcini şi se va deschide numai sub atingerea ta.
Camera
unde-am dormit noi e goală fără tine, doar parfumul trupului tău
mai persistă în amintirea pe care o strâng acum în pumn...
Viaţa
mea îşi defineşte existenţa în linia adânc sculptată din palma
ta. În lipsa ta, strâng uşor ochii şi durerea pătrunde prin
toate arterele trupului meu.
Mi-ai
deschis pieptul, ai luat inima în palme şi ai frânt-o în două -
jumătate ai luat-o cu tine, iar cealălaltă jumătate abia
respiră.... Uneori doar iubirea nu
este de ajuns, nu-i aşa?
Mâine
am să adun toate clipele în care te-am iubit şi am să le
transform în eternităţi.
Visele
noastre se întâlnesc, se plimbă pe alei, ţinându-se de mână,
povestind unul altuia despre neputinţa de a deveni realităţi...
Strâng dureros timpul rămas...
Plouă
monoton şi absurd, iar crengile se frâng sub lacrimile ploii.
Nu
ştiu pe unde rătăcesc paşii tăi şi nici câtă durere porţi în
suflet, însă, dacă îmi vei da voie, iţi voi obloji eu sufletul
cu iubirea mea şi ţi-l voi vindeca.
Ţi-ai
dăltuit o antarctică în suflet, în lipsa mea, deşi ştiu că
inima ta, sahară fierbinte şi însetată, îşi întinde tot mai
mult nisipurile sub paşii mei… Când ai plecat de lângă
mine, ai lăsat amprente... Palma ta îmi ştie forma coapsei, gura
ştie gustul trupului meu, răsfrângere şi arcuire lângă tâmpla
fierbinte a sufletului tău frământat şi flămând!Trupul
meu, mult
prea plin de tine, palma ta, niciodată de mine îndeajuns, pleoapele
tresar, iar de sub ele curg mărgăritare... Frângem timpul în
pumni, datorită depărtării... Lăsăm să ni se adune între gene
tristeţile anilor pierduţi... pustiu stingher tăcut... Lipsa ta e
ca un cui ce se răsuceşte în creier şi sparge tâmpla,
eliberându-se din captivitatea durerilor îndelungate. De câţi
umeri avem nevoie pentru propriile cruci? Câte înfrângeri trebuie
să cernem pentru o singură victorie? Ce forţă nevăzută îmi
răsuceşte cuţitul iar şi iar... Inima îmi scrâşneşte prinsă
ca într-o menghină...
Seară de seară pătrunzi în visele mele
fără să te rog, palmele tale îmi strâng sălbatic umerii, trupul
îmi tremură scuturat de fiori... Glezna
mea s-a rătăcit în cuibul palmei tale, pe
coapse au început să-mi înflorească orhidee, în
spatele privirilor cultivi
voluptăţi, ridici temple, sfinţeşti altare... Eşti ca un magnet,
electrizezi totul în jur! Mă
iubeşti brutal,
disperat şi nesătul, de parcă lumea s-ar sfârşi odată cu zorii.
Pui mâna pe umărul meu umed, tremurând
de dor şi aşteptare în
bătaia lunii şi îţi înfigi dinţii în carnea mea albă, o
dată şi încă o dată... Durerea de-o clipă îmi infioară
carnea, genunchii ni se ating, tresar sub surâsul palmei tale
care încă se mai rotunjeşte fugar în jurul coapsei mele, mai
frământă dulce şi tandru un sân curios. Luna scaldă camera în
lumină, iar... noi, goi, lucim răcoros sub razele ei palide... Îmi
usuci trupul cu buzele şi-n suflet îmi foşneşte o pădure de
întrebări...
Nu mă pot trezi, deşi te aud strigând: ,,E doar
un vis, iubito!” Vis durut, tulbure, amar... Adorm
în fiecare seară, aşteptând să te găsesc lângă mine... Sunt
fericită
că te am măcar în vis, atunci când eşti departe... E
târziu... asfinţeşte-mă!Doctorul mi-a prescris sedative, dar
nu sunt bolnavă decât de iubire...