Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




duminică, 10 mai 2015

E bine să nu mai iubim, să nu mai luptăm, să nu mai visăm, să nu mai trăim???


O viaţă pierdută nu e o viaţă umplută de râuri de durere, nici o viaţă cu apucături şi vicii repulsive. O viaţă pierdută e cea trăită sub pătura sigură a unei banalităţi acute, care nu şi-a relizat extraordinarul nici prin săgeţi de bine, nici prin otrăvuri de rău, care a lăsat lichidul unui normal neexpresiv să se închege în jurul libertăţii de exprimare, gândire şi artă şi a murit înainte să fie.
Nu întreba unde ţi-e fericirea care ţi-a umplut venele în secundele precedente. Ea nu ţi-a fost confiscată de vreo forţă supranaturală, de vreun zeu de care te îndoieşti. Subconştientul izolează întotdeauna fericirea şi o oferă conştientul în doze mici la momentul oportun. Doar iubirea slăbeşte uneori această izolare ca apoi să fie fortificată înzecit. Poate e bine să nu mai iubim, să nu mai luptăm, să nu mai visăm, să nu mai trăim 
Voi ce ziceţi? Aştept părerea vostră. Cu prietenie, Georgeta