Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




joi, 7 ianuarie 2010

La mulţi ani, Eugen!

7 Ianuarie 1975, ziua când m-am simţit împlinită ca femeie, deoarece mi s-a născut al doilea fiu - Eugen.

A fost cel mai frumos cadou pe care i l-am dăruit soţului meu de ziua lui.

Eugen este un copil cu mult bun simţ, un copil minunat care nu mi-a dat niciodată bătaie de cap, ba dimpotrivă a fost mereu alături de mine tot timpul, a învăţat foarte bine, luând premiul întâi în clasele unu-patru şi a terminat Facultatea de Informatică cu nota 9 la Proiect şi 10 la Licenţă.

Împlineşte astăzi 36 de ani şi adună în buchetul vieţii, încă un trandafir Fiul meu, este cu capul în nori şi inima în palme, deoarece iubeşte două femei deodată: una fiind soţia lui - Ioana, iar cea de-a doua este fica ce se va naşte în noiembrie, anul acesta - Miruna Ştefania.

Fiul meu este bărbatul unei singure femei.

La multi ani Eugen! La multi ani, copilului din tine! Îţi doresc sănătate alături de frumoasa ta soţie, putere de a-ţi păstra puritatea, să-ţi împlineşti toate visele, să ai curajul de a păşi cu demnitate prin viaţă! Să nu uiţi niciodată că viaţa trebuie să fie tratată şi copilăreşte, să nu tratezi totul cu gravitate, să nu uiţi să zâmbeşti. Să şti să te joci, să te bucuri de viaţă, să apreciezi fiecare clipă, orice ciripit al păsărilor şi nu în ultimul rând să îmbraţişezi fiecare răsărit de soare. Să te bucuri de stropii de rouă, care sunt lacrimile de bucurie ale dimineţilor, pentru a le păstra în suflet cât mai mult.


La mulţi ani, Eugen - fiul meu drag!

Un comentariu: