Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




duminică, 3 iulie 2011


OMULE, TREZEŞTE-TE ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU!


Lansare de carte:


La începutul festivităţii, fiindcă aşa s-a dovedit a fi, d-ra Cristina Panaite, directoarea – gazdă primitoare în vechiul şi binecuvântatul plin de har local al Bibliotecii „Radu Melidon” din Roman, şi-a arătat bucuria că-n aceeaşi zi de 21 martie s-a născut George Topârceanu, iar în 1989 UNESCO a hotărât să sărbătorească ,,Ziua internaţinală a poeziei’’, tot acum fiind şi echinoxul de primăvară în care ziua este egală cu noaptea. Parafrazând, consideră că-n această zi, primăvara este egală cu poezia. Nu a ales întâmplător această zi pentru a lansa ultima, dar nu cea din urmă carte a domnului profesor Mihai Andone. Despre domnul profesor o să vă spun în linii mari câteva repere biografice. S-a născut în satul Homiceni; este şi motivul pentru care de la un timp aşa-şi semnează lucrările, MIHAI ANDONE DELAHOMICENI. A urmat cursurile primare în localitatea natală, a absolvit Liceul Roman-Vodă, şi este licenţiat al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Istorie şi Filosofie.


Are peste patru decenii de apostolat, a fost un dascăl cu o prodigioasă activitate didactică şi pedagogică. Este o persoană foarte implicată în viaţa socială, culturală dar şi politică a municipiului Roman. Să nu uităm că domnia sa a militat pentru reînfiinţarea judeţului Roman, a fost între anii 1990 şi 2004 consilier local, a fost preşedintele comisiei de cultură, a publicat peste 12 volume, dintre care: „Cu cărţile pe masă” – Roman în 2004, „Între adevăr şi eternitate” – o carte de meditaţii reflecţii şi cugetări, apărută la ed. Grafit din Bacău în 2005, „Doi metri pătraţi de pământ” – Bacău 2007, „Monografia comunei Ion Creangă”. Domnia sa a scris peste 600 de articole în presa locală, regională, naţională. Este o pezenţă activă la toate manifestările culturale organizate la Muzeul de Artă, la Centrul militar şi Biblioteca Municipală. Este un familist convins, un soţ desăvârşit şi tatăl a două fete, are doi nepoţi minunaţi.

În ce priveşte cartea lansată azi, ea are un titlu imperativ. Despre ea, şi despre multe altele, o voi ruga pe doamna profesoară Minodora Ursachi să ne vorbească”. Ca orice scriitor care se respectă, domnul Andone rânduieşte permanent pe rafturile cărţilor sale o operă de largă respiraţie. O carte, dacă nu i-ar purta numele, i l-ai identifica cu rapiditate, întrucât dumnealui etalează în scrieri acea frumuseţe a expresiei poetice, clară şi de mare acurateţe. Aşa întâlnim şi-n acest volum de poezii, al cărui discurs poetic capătă greutate şi impresionează prin densitatea conţinutului de idei, şi prin maturitatea mijloacelor de expresie. Este dialogul grav al autorului cu sine însuşi şi cu universul. Poetul nu se mulţumeşte numai să noteze evenimente, fapte sau dramele destinului omenesc. Se implică, poezia îmbracă haina stilistică a discursului retoric, versurile au claritatea dezamăgirii şi o retorică a mâniei; este mânia poetului, a sufletului insultat de mizeriile morale, de incapacitate, de ignoranţă, de nepăsare, de lene. De aici acea chemare, acel strigăt către spirit: Trezeşte-te până nu-i prea târziu. Şi, spune poetul că vrea să trăiască într-o societate cu dragoste de patrie, de limba strămoşească, de respect faţă de înaintaşi, într-o societate cu precepte şi cu valori morale de repect faţă de părinţi şi profesori, de preţuire a valorilor autentice naţionale. Vrea să se bucure de armonie şi pace, de frumuseţea şi de mireasma naturii vegetale, de creaţiile artei. Poeziile sale se hrănesc dintr-o credinţă profundă, dintr-o comuniune cu sacrul, relevate de poet în cotidian, în gesturile simple, în lucrurile umile, până la trăirile cele mai înalte ale fiinţei umane.

Expresivitatea şi forţa lirică reliefează, potenţează sentimentul creştin al iubirii, ideea că Iisus Christos este permanent alături de noi ca un simbol, ca un semn al adevărului. Imaginilor de suferinţă, de durere, de apocalipsă, poetul opune seninătatea regăsirii credinţei, a încrederii în bunătatea şi în puterea Dumnezeiască. De aici şi acea adoraţie, elogiul adus unui mare patriot, apărător al credinţei şi al normelor şi valorilor morale, Dan Puric. Citindu-i poeziile, găseşti nu numai profunzimea gândirii poetului, dar şi frumuseţea expresiei retorice a acelor întrebări meşteşugite, şi răspunsurile date. Ele impresionează, te mişcă, te îndeamnă la meditaţie, la cunoaştere, împodobite cu aerul sincerităţii şi al autenticului, dar şi cu vigurosul talent al autorului, aceste poezii se recomandă de la sine. Cu siguranţă, curgerea cuvintelor în mod firesc, cu sonorităţi clare, îmbinarea lor în imagini plastice percutante, ca şi neastâmpărul fiinţei sale, dau garanţia întrupării a noi creaţii literare. Noi le aşteptăm.


Implicat nu doar în menţinerea şi adâncirea adevărului convingerilor credinţei, părintele protopop Florin Ţuscanu nu putea lipsi de la o festivitate care-l viza, nu numai pe domnul profesor Andone Mihai, ci şi tema abordată. Temă apropiată omului care gândeşte, poate mai mult slujitorului bisericii care înţelege altfel existenţa spirituală, ceea ce este dincolo, unde nu trebuie să ajungi oricum, ci urmând o cale, poate trasată de autor. ,,Este prilej de bucurie, aşa cum aţi remarcat din mesajul gazdei nostre, d-ra Cristina care ne-a spus că nu întâmplător în 21 martie, ziua echinoxului de primăvară, este lansată această carte. Dar acest volum apare astăzi, când este şi ziua poeziei. Este frumos şi bine-venit acest dar, pe care domnul profesor îl face poeziei noastre româneşti dar şi poeziei creştine, literaturii noastre religioase, pentru că în paginile acestui volum de versuri am regăsit mesajul unor mari duhovnici, mesajul unui părinte al bisericii noastre, mai puţin cunoscut românilor, Teofan Zăvorâtu, care încearcă să răspundă întrebărilor fundamentale ale vieţii creştinilor. Această simbioză, această frumoasă transpunere în versuri a mesajului creştin de către domnul profesor, care se exprimă cu mare uşurinţă în versuri, şi orice predică, orice cuvânt de folos, este versificat cu rapiditate de domnia sa.


A transmis în paginile acestei cărţi un mesaj pentru sufletele tuturor, şi a celor mari şi a celor mici, şi a celor mai apropiaţi de biserică, de credinţă, dar şi a celor care n-au descoperit îmcă un drum, o cale către cer. Titlul acestui volum este un mesaj, este glasul unui creştin care şi-a pus întrebările acestea esenţiale: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Şi găsind răspunsurile curate şi sincere la aceste întrebări, domnul profesor şi-a ales un titlu ca o voce adresată semenilor, şi aşa cum el însuşi mărturiseşte în cuvântul înainte, în introducerea la acest volum, spune că obiectivul a fost unul de ordin pragmatic, acela de a împărtăşi semenilor experienţa unei vieţi. Într-adevăr, ca dascăl de la catedră câteva decenii, a acumulat asemeni unei albine, cu fiecare căutare, cu fiecare lecţie, o experienţă deosebită care-l ajută astăzi să împătăşească semenilor din învătăturile vieţii sale. Dar este şi un mod de a prezenta simţirea sa, trăirea sa, ca un simplu creştin, pentru că în întreaga sa viaţă a fost ghidat şi orientat de principiile moralei creştine, de adevărurile noastre de credinţă. În încercarea de revigorare morală a acestei societăţi româneşti care se află astăzi într-o derivă, în acestă criză materială prelungită, care parcă nu mai are un final, remarcăm o altfel de criză, care ne întristează şi ne îngrijorează pe toţi, criza aceasta spirituală, când lumea trăieşte ca şi cum Dumnezeu n-ar fi. Acesta este secularismul despre care se vorbeşte, secularizarea întâlnită în occident, şi iată, ea se infiltrează şi-n viaţa popoarelor majoritar creştine, ortodoxe, cum este poporul român. Unii trăiesc, ca şi cum Dumnezeu nu ar fi, nu-i neagă existenţa, dar trăiesc indiferenţi. Când lipseşte rugăcinea, când lipeşte această prezbie, când lipseşte starea de comuniune cu Dumnezeu în rugăciune, omul se înstrăinează şi devine un fiu risipitor, un om rătăcit, care poate fi salvat, şi titlul acestui volum, omule trezeşte-te înainte de a fi prea târziu, credem noi că este plin de semnificaţii şi sugerează, asemeni unui verset din Sfânta Scriptură la care mă gândeam, glasul Ioan Sfântului Ioan Botezătorul: pocăiţi-vă, treziţi-vă, că s-a apropiat împărţia cerurilor.


Este o lucrare recomandată tuturor generaţiilor, tuturor celor care iubesc frumosul, care se orientează în acestă lume după principiile moralei creştine, după aceste tradiţii sănătoase şi viguroase în care neamul românesc, numit aşa de frumos un popor purtător de cruce şi iubitor de înviere, a ştiut tot de atâtea ori să se ridice din suferinţele lui, din căderile pe care le-a avut de-a lungul celor 2000 de ani de creştinism. Este o lucrare structurată pe trei părţi, pe care autorul o să le prezinte aşa cum se cuvine. Am remarcat ultimul capitol, foarte frumos inspirat din viaţa şi din opera unui sfânt: Teofan Zăvorâtul, Domnul profesor a reuşit să scoată din mesajul acestui sfânt câteva idei creştine, idei duhovniceşti, spirituale, pe care le-a redactat într-o formă nouă, versificată. Aceste idei au o arie tematică diversă, şi sunt foarte necesare pentru lumea aceasta în care trăim, asemănată atât de frumos de un ierarh de al nostru, cu un labirint în care fiecare creştin încearcă să caute ieşirea, să găsească drumul şi întâlnirea cu Hristos. Este o apariţie care ne aduce bucurie.


Un profesor, truditor pentru răspândirea învăţăturilor limbii şi a - până la urmă - culturii româneşti oriunde, domnul Nicolae Culbec de la Liceul din Hălăuceşti, a subliniat faptul că-l preţuieşte pe domnul profesor Andone, în aceeaşi măsură ca şi pe părintele Mihăiţă Popovici, amândoi ţinând nişte cursuri deosebit de interesante la Colegiul Naţional Roman-Vodă, la care el însuşi a participat, în calitate de cursant. Aţi sesizat toată lumea, părintele protopop, antevorbitorii mei, au scos în evidenţă faptul că domnul profesor a avut de unde să dăruiască celor din jur, oraşului in primul rând, conştiinţei sociale a contemporanilor, nişte lucrări fundamentale. Dumnealui ne mai oferă încă un eşantion din preaplinul dumnealui, această interesantă carte. Nici nu cred că şi-a propus s-o facă pe-a poetul, dar în mod sigur, în conştiinţa domniei sale a vrut să ne etaleze ce însemnă o conştiinţă trează.


Cartea aceasta este un document al unei conştiinţe revoltate, a unei conştiinţe care a fost lezată în ceea ce are ea mai sfânt, şi domnul profesor, într-un lanţ de întrebări retorice, încearcă să răspundă la aceste lucruri care tulbură ceea ce este sfânt, ce este curat în fiinţa noastră naţională. Dacă ar fi să-l încadrez pe autor, l-aş încadra în acele conştiinţe care existau cu vreo sută şi ceva de ani în urmă, în perioada paşoptistă, care doreau să materializeze acel sâmbure de identitate. Domnul profesor a răspuns la două întrebări fundamentale, şi probabil de aceea s-a identificat cu Dan Puric, cine suntem şi, mai avem oameni frumoşi sau cam aşa ar trebui să arate un om frumos. Ne-a arătat că izvorul nostru „cine suntem” este adânc înfipt în istoria nemului nostru, dar nu mai avem acea pietate, acea responsabilitate să o cunoaştem şi să o conştientizăm, pentru că degeaba ştim ce este istoria, dacă nu devine un fapt, adică o exprimare de zi cu zi. Istoria trebuie să fie, de fapt, fiecare clipă pe care o trăim - asta este de fapt istoria. Nu acea lecţie care ni se predă la şcoală, nu acele festivităţi pe care le facem cu atâta pompă, istoria este faptul de a demonstra că suntem români. Şi să ne aducem aminte că acest român ar fi fost atât de greu rostit, încât deranja prin secolul al IX-lea ideea de român – România.


Este adevărat, treceau foarte greu cărţile prin Austro-Ungaria, atunci când cuvântul român se afla în cartea respectivă. Nu mai spun că imperiul de la răsărit nu făcea decît să stigmatizeze orice element românesc. Până şi un cuvânt ca ,,propăşirea’’ devenea subvresiv, dar să mai spui că eşti român! Faptul că autorul conştientizează că suntem români, că ne revendicăm nişte elemente demne de preţuit, arată o conştiinţă care merită preţuită. Şi dovedeşte că avem ce arăta, şi mi-a plăcut caracterizarea frumoasă a lui Dan Puric. Sunt neliniştile dumnealui, este sinceritatea, este conştiinţa dumnealui atât de trează, şi vrea ca acest semnal să-l transmită şi-n jurul său. Deci să rostim impreună: Omule, trezeşte-te înainte de a fi prea târziu.


Toţi cei prezenţi in sala bibliotecii, au fost de acord că noua apariţie este o carte de învăţătură în spiritul credinţei ortodoxe, a românismului. Cartea este versificată, toate poeziile fiind un strigăt, o implorare de urgenţă firească faţă de evoluţia negativă a societăţii contemporane. Pentru tineret este un îndreptar educativ care-i înfierează pe pe cei răi, necredincioşi, hoţi, clevetitori, trândavi, beţivani, trădători ai datinilor strămoşeşti.


Autorul a mulţumit celor care i-au făcut posibilă exprimarea în acel cadru, personalului bibliotecii şi Editurii Papirus Media, dar şi celor care l-au onorat cu prezenţa acolo. ,,Am să spun câteva cuvinte în legătură cu această carte, dar mai înainte câteva fraze despre celelalte lucrări ale mele. Marea majoritate sunt cu caracter monografic; patru din ele se referă la Roman, două la Liceul Petru Poni. Din 1992 este ,,Istoria Romanului’’ din care am cinci capitole, iar a doua, la care am lucrat vreo 10 ani, am scris-o singur, cu mari eforturi cât am fost consilier municipal, preşedinte al comisiei pentru cultură. Alte monografii sunt dedicate localităţii în care am funcţionat aproape 20 de ani, Ruginoasa din Neamţ, una este pentru satul meu natal, alta despre un preot de la Stejaru – părintele Moraru care avea un har deosebit. Altă carte este de meditaţii de la efemer la eternitate, pentru că eternitatea este veşnicia de după moarte, fiindcă eu cred în aşa ceva. Aş putea prezenta argumentele concrete dincolo de cele care apar în biblie, comparând biblia cu ştiinţa, şi ştiind că Dumnezeu există şi există palpabil. Eu când vă privesc pe dumeavoastră toţi, il văd pe Dumnezeu, în ipostaze deosebite. Şi ştiţi de ce? Păi, scrie clar în biblie: omul este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Mulţi spun „dar cine l-a văzut pe Dumnezeu?”, ei uite, eu spun „l-am văzut pe Dumnezeu”. Dumnezeu nu apare ca un moşneguţ, el este peste tot, unde nici nu ne gândim noi, ca spirit şi ne veghează întreaga existenţă.


De aceea, iertaţi-mi modestia, dar am citit câteva mii de cărţi în viaţa mea, şi asta a fost problema centrală care m-a frământat: ce este dincolo. Oricât am spune noi că ne este teamă de capătul acela al vieţii, e bine că nu ştim când este. Putem muri întotdeauna, de aceea este valabilă acea maximă care spune „lucrează şi activează ca şi cum ai muri mâine, gândeşte şi munceşte ca şi cum ai trăi 100 de ani”, fiindcă nu ştim când ni se rupe firul vieţii. Dacă vreţi, această carte la asta se referă. Societatea românească este acum străbătută de o criză economică, nu chiar aşa de mare, de grozavă, dar cea mai mare criză la care este supusă societatea românească este criza morală, criza existenţială, sub aspectul acesta al spiritualităţii noastre. N-ar trebui să uităm că, de undeva, de acolo de sus, chiar din acest an s-a hotărât să se treacă la buletinele pe bază de cip, pănă la anu’ să se treacă obligatoriu la cardurile de sănătate, tot pe bază de cip. Asta-i unealta satanei, să nu credeţi că-i altceva; citiţi biblia, în ultima ei parte, Apocalipsa. Se arată clar acolo că acel 666, este semnul Anticristului, al satanei. Vom fi obligaţi până la urmă (sper să nu prind timpurile acelea, dar mi-e groază pentru urmaşii mei), să ne facem semnul acela cu laserul pe mână dreaptă sau pe frunte. În clipa aceea am pierdut tot ce a fost creştinesc, ce a fost bun.


Am auzit că România este prima ţară care experimentază aşa ceva. Citiţi vă rog Apocalipsa, să nu credeţi că vă spun eu ceva inventat. Această carte, care este scrisă cu aprope 2000 de ani in urmă, vorbeşte despre acest 666 şi abia acum se pune în aplicare. Dumneavoastră ştiti că mulţi dintre noi îl purtăm pe satana în buzunar? Şi când spun asta, mă refer la card, deci c a r d. Citiţi invers, cum fac evreii şi veţi vedea că iese drac. Nu s-o fi gândit nimeni să-i spună altfel? De aceea eu spun „trezeşte-te omule”, adică să fii atent la pericolele care şi pe acest plan ne pândesc.

Se vorbeşte despre globalizare, şi mulţi spun că poate este bună, dar globalizarea înseamnă tăierea tuturor naţiunilor, însemnă un fel de ghiveci din toate religiile lumii, înseamnă tot ce este mai rău posibil. Prin ea am pierde enorm, toate popoarele. Practic, acest trezeşte-te din titlul cărţii, se referă la starea noastră de spirit, trebuie să gândim şi să analizăm dacă ceea ce fac unii sau alţii este în avantajul nostru, pentru că sunt lucruri care ne vor depăşi la un moment dat, şi de aceea este bine să urmaţi luminătorii, în special din rândul preoţilor, şi mă bucur să am în preajma mea doi preoţi (pr. Ţuscanu Florin şi Paiu Cornel) care înţeleg pericolul uriaş ce se abate asupra ţării noastre, şi nu numai, asupra omenirii întregi. Acestea sunt întrebările retorice pe care le-am pus în primul capitol, şi le pun în continuare, întrebări la care mi-am răspuns singur, şi indirect vă invit şi pe dumneavoastră să vă răspundeţi.


Capitolul doi l-am dedicat lui Dan Puric, după părerea mea, o conştiinţă extraordinară, cum n-am mai văzut demult. Imediat după revoluţie a apărut o altă personalitate remarcabilă, Petru Ţuţea, care era într-un dialog cu |Emil Cioran - pe care mulţi literaţi îl ridică în slăvi ( nu şi eu). Acest Dan Puric este un mirean, nu este preot dar are vocaţia unui mare preot, aşa cred eu. V-aş recomanda să nu pierdeţi ocazia de a-l auzi, fiindcă peste tot pe unde se duce, sălile sunt arhipline la conferinţele lui, deşi-i cu plată intrarea. Numai că banii nu-i foloseşte pentru el, ci pentru mănăstiri, pentru biserici. El, pe când trăia încă, îl considera un sfânt pe acel stareţ de la Petru Vodă, Iustin Pârvu. I-am citit cartea „Cum, cine suntem” şi am versificat-o. Iar acel sfânt Zăvorâtu, şi el fost fecior de preot, care a ajuns la mijlocul sec. XIX la Ierusalim, apoi în Rusia şi la Constantinopole. A fost ridicat la rangul de mitropolit, dar până la urmă şi-a dorit o viaţă tihnită, să fie singur, şi s-a dus la mănăstire. Şi-a făcut o chilie, şi vreme de douăzeci şi doi de ani îşi ţinea singur slujbele acolo, fără să aibă credincioşi, dar a scris cărţi, primea sute de scrisori din străinătate.


Şi toate astea am vrut să vi le aduc la cunoştinţă, fără a avea pretenţia că ce scriu eu va rămâne în istoria literaturii, pentru că dacă eu scriu în versuri, fac un fel de proză versificată pentru a fi mai uşor receptată de către cei care citesc, iar pe mine mă interesează ideile pe care le scriu, şi dacă din toate ideile mele, în inima dumneavoastră, măcar una sau două prind rădăcini, înseamnă că nu mi-am pierdut timpul degeaba. Este foarte greu acum, nu să scrii o carte, cât s-o publici, este foarte, foarte greu. Eu mai am o carte, scrisă de doi ani şi jumătate, care stă, pentru că mi-ar trebui două mii de lei şi nu-i găsesc nicăieri. Nu mai vreau sponsorizări, fiindcă-i penibil să te duci la cineva să-i ceri să te sprijine, şi el să refuze. Cartea se numeşte „Predicile Sfântului Ioan Gură de Aur” în haine ritmate...


Editorul, preotul Cornel Paiu - datorită căruia există cartea, a sesizat şi ineditul, poate cu semnificaţii fireşti: ,,Omule, trezeşte-te înainte de a fi prea târziu’’ este prima apariţie a Editurii Papirus Media cu sediul în Roman, fiindcă fiinţase până acum la Bucureşti. Domnul profesor Andone este o personalitate complexă, care ştie foarte bine ce alegeri a făcut pe parcursul unei vieţi dedicate pedagogiei şi educaţiei, culturii şi spiritualităţii. Este o persoană care deţine o zestre informaţională şi culturală, pe care doreşte s-o dea mai departe, simţind nevoia imperativă de a se exprima prin cuvânt oriunde, cu volubilitatea pe care aţi cunoscut-o şi astăzi. Simte nevoia să se exprime într-un fel, poate arborescent, tocmai din nevoia de a comunica foarte, foarte mult.


Zesterea culturală, spirituală, tradiţională, acumulată pe parcursul unei vieţi, se reliefează şi-n cartea de faţă. Domnul profesor postulează şi ideea unei amorţiri, sau a unei adormiri sau a unui somn, în care ne-am afla. Şi pe bună dreptate cred, pentru că în contextul actual, cultura, spiritualitatea, credinţa adevărată, suferă de tot felul de anomalii. Şi mai ales, suferă de un fel de adormire, de un fel de angoasă somnolentă, şi mai ales de deviaţii de tot felul. Şi-n cultură au apărut voci care denigrează, sau vin cu estetica urâtului şi a subculturii, iată se vorbeşte de subcultură nu de cultură. În spiritualitate există multe deviaţii de tot felul, deşi poate-n contextul actual omul ar trebui să se apropie mai mult de spiritual, parcă viaţa mai grea şi mai complicată ne îndepătează mai mult. Invitaţia domnului profesor, şi preocuparea sa în toate cărţile, nefiind doar cea de faţă cu un asemenea mesaj, induce dorinţa de a puncta ce este biblic, ce este frumos, ce este autentic ce este curat, şi se înscrie în tradiţia românului dintotdeauna, tradiţie pe care am primit-o şi noi de la moşii şi strămoşii noştri. De aceea „Omule trezeşte-te înainte de a fi prea târziu” este o carte care se adresează omului de rând, omului care vrea să înţeleagă mai bine, pentru că fenomenul de uitare a tradiţiilor, a culturii autentice sau a spiritualităţii nu se manifestă doar în spaţiul omului intelectualizat sau a intelectualului, ci se manifestă chiar şi în păturile care nu au prea multă şcoală. Chiar şi cei care îşi ştiau tradiţiile, pentru că şi le practicau la biserică sau le practicau în casele lor, încep să le uite. Domnul profesor, prin aceste versuri, prin aceste exerciţii de versificaţie, dovedeşte că deţine o tehnică desăvârşită de a versifica, are o vocaţie a rimei. Până şi în proză preferă să se exprime folosind rima.


Mihai Ştirbu 1 iulie 2011 Iaşi


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu