Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




joi, 30 iunie 2011

Tu esti, mama! - de Petru Demeter Popescu

Când eram copil odată,mama mea învăţătoare

M-a luat cu ea la şcoală,doar aşa,într-o plimbare.

Şcoala mi-a părut castelul,iară clasa cu fereşti

Poza mândră întâlnită într-o carte cu poveşti.

Ea,ţinându-mă de mână,mă purtă spre banca-ntâi

Şi o scurtă mângâiere mi-aşeză la căpătâi.

Banca-naltă,eu mai singur decât cucul mă simţeam

Şi-aşezat aşa pe vârfuri tot la mama mea priveam.

Aş fi vrut să fiu acolo lângă ea şi nu aici

Lâng-aceşti copii din clasă,mult mai mari,dar tot pitici.

Am aflat chiar fiindcă mama tuturor le surâdea

Când ştiam că numai mie ea acasă îmi zâmbea.

După un timp,pe care astăzi poate doar l-am tălmăcit,

Clasa-ntreagă,întrebată,a fost pusă la ghicit.

-Dragii mei,să-mi spuneţi mie,a-nceput învăţătoarea,

Cine muntele-l întrece-n înălţime,iară marea

O întrece în mărime prin atâta bunătate?

Ce fiinţă este-n lume cea mai scumpă dintre toate,

Care mângâie când doare,care cântă când mângâie,

Stând de strajă suferinţei pruncilor la căpătâie?

Cine este-acea fiinţă fără care nu se poate,

Cea mai dragă,cea mai mare şi mai bună dintre toate?

Clasa-ntreagă se gândeşte…ochii mari,mintea-ncordată.

Un băiat parcă e gata să răspundă….şi o fată….

Nu ştiu ce fior mă prinse şi pe mine-ntr-o suflare,

Am uitat că sunt în bancă,mama că-i învăţătoare,

Şi pe când băieţi şi fete mâna ridicau în sus,

Eu,cu voce îndrăzneaţă,cu iubire de nespus,

Le-am luat-o înainte şi-am strigat fără de seamă:

-Cea mai scumpă din fiinţe-n lumea asta….

TU EŞTI, MAMĂ !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu