Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă:,,Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




miercuri, 29 iunie 2011

Pancreasul artificial va schimba viaţa diabeticilor, eliminând nevoia de injecţii cu insulină

Endocrinologii de la Clinica Mayo au dezvoltat un pancreas artificial capabil să secrete insulină în mod automat, cu o precizie individualizată, constituind o realizare fără precedent.

Sistemul aflat în curs de dezvoltare, cunoscut sub numele de "Closed Loop System", are inclus un monitor care calculează nivelul de zahăr din sânge, o pompă de insulină automată, un set de monitoare de activitate care se ataşează pe corp şi o unitate centrală de procesare.

Într-o cercetare asociată, s-a descoperit că diabeticii care au avut o activitate fizică scăzută după ce au terminat de mâncat, aveau un nivel de zahăr în sânge apropiat de cel al persoanelor cu un pancreas pe deplin funcţional. Cei care au rămas sedentari după masă, aveau un nivel al glucozei ridicat. De asemenea s-a descoperit că nivelul glucozei din sânge scade mai rapid dimineaţa şi nu în jurul orei cinei, în cazul adulţilor sănătoşi, sugerând un model diurn al acţiunii insulinei naturale.

Cercetătorii plănuiesc să includă unele dintre aceste constatări pentru proiectarea pancreasului artificial. Acesta va monitoriza nivelul de glucoză din organism şi va reacţiona adecvat, imitând funcţionarea unui pancreas normal.

Testele clinice ale pancreasului artificial vor începe în luna noiembrie cu o serie de voluntari spitalizaţi. Astfel, în scurt timp, pacienţii ce suferă de diabet vor putea elimina injecţiile zilnice din viaţa lor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu