Dragii mei,


"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." - Peter O'Toole


MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)


Sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă, pe cine vizitaţi şi ce am de spus, de oferit şi cu ce vă pot impresiona... Evident, sunt reacţii fireşti de început.

De când mă ştiu îmi place să scriu şi să citesc, îmi place muzica… Literele se adună pe foaia de hârtie, se grupează şi încep să curgă, se rup în bucăţi, se amestecă cu trăiri, sentimente şi îşi caută drumul spre suflet. Ele sunt o parte din viata mea... M-am aşezat pe marginea mea de vis, în colţul meu de Rai şi am început să scriu cu vorbe rupte din suflet. Sădesc în fiecare zi speranţe în grădina sufletului meu. Le ud cu dragoste şi le stropesc cu raze de dor şi încredere, le protejez pe timp de furtună cu vise, gânduri îndrăzneţe, năzuinţe şi promisiuni ţinute cu dinţii până în ultimele clipe ale vieţii! Las totul să curgă de la sine, iar tot ceea ce am de făcut este să sper că pe harta călătoriei prestabilite, există şi locuri bune, locuri de unde pot aduna cunoştinţe, unde pot lua naştere bunătatea, bunăstarea iar la final să trag linie şi să fiu mulţumită de tot ce am făcut.

Vă aştept cu drag pentru a ne cunoaşte mai bine! Georgeta.




luni, 20 iunie 2011

BUCURIA LECTURILOR - MARIANA BRĂESCU: „ÎMI AMINTESC ŞI-MI IMAGINEZ”


În ajunul Sfintelor Sărbători Pascale ale acestui an 2011, am primit un colet poştal din România, un cadou de sărbători, o deosebită bucurie, aşa cum ştiu să o aducă numai cărţile. Doamna Mariana Brăescu mi-a trimis „Îmi amintesc şi-mi imaginez” şi “Imperfecţiuni provizorii”.


Cadoul m-a onorat, dar a avut şi darul de a mă pune pe gânduri. Citind la început „Îmi amintesc şi îmi imaginez”, pe măsură ce înaintam lectura, îmi puneam tot mai des întrebarea: unde a zăcut acestă proză profundă şi emoţionantă, aceste amintiri tălmăcite şi răstălmăcite în laboratorul personal de nu am avut cunoştinţă despre adevărata lor valoare? Cunosc autoarea în faţa căreia mă închin cu respect pentru că este atât de puternică şi neobosită luptătoare pentru a lăsa lumina să cadă peste numele marelui disparut, soţul iubit şi apreciat, marele om de cultură Artur Silvestri, plecat prea repede dintre noi, dar şi pentru că este o importantă susţinătoare a culturii neamului nostru, continuând activitatea ilustrului său soţ. Citisem câte ceva din proza sa şi ştiam că dramaturgia i-a fost apreciată, dar acum, având cartile în mână, ele mi-au vorbit mult mai profund şi m-au surprins prin ineditul lor.


Îmi amintesc şi-mi imaginez” e o carte ademenitoare chiar de la primele pagini. Te cucereşte forţa epică cu care îşi construieşte ţesătura întâmplărilor şi chipul personajelor după tehnici personale care o definesc. Trezeşte nostalgii şi ne plimbă cu încântare prin universul prea plin de esenţă de viaţă al oraşelului din Nordul ţării care ar putea avea ca simbol un falnic nuc, atât de drag autoarei, orăşelul din care îi vin tulburatoare şoapte din copilărie şi adolescenţă, într-un amestec de real şi imaginar.


Autoarea a dat viaţă unui dialog peste timp cu însuşi timpul caruia i-a smuls clipa eternizând-o. A oprit clipa cea repede trecătoare din măcinatul ei continuu aducând la lumina lumii trăiri tainice din străfundurile sufletului şi ale minţii pe care le-a convertit în proză. Proza respiră autenticitate şi te convinge, deşi realul uneori alunecă pe nesimţite în fabulos. Nici nu ştii când te trezeşti amestecat cu personajele cărţii într-un alt timp, într-o altă lume plină de mistere, de enigme sau obscur până când ajungi în finalul povestirii terminat brusc, asemenea unei treziri la realitate.


E o lectură cu rezonanţe, cu ritm muzical înterior care ne plimbă printr-o lume cu toate ale vieţii, bune şi frumoase, urâte şi rele, cu farmecul amintirilor unei existenţe care parcă a fost sau parcă nu a fost niciodată, cu oameni având frământări, bucurii şi tristeţi, urcuşuri şi căderi, cu lumini şi umbre. Printre rânduri simţi participarea autoarei, uneori mărturisită direct şi nu de puţine ori pasiunile omeneşti, dragostea pentru fiinţa iubită, pentru artă, ambiţia, au devenit resorturi dramatice. Efemeritatea faptului extraordinar, fabulos sau mistic îi creeaza o adâncă frământare. Sunt multe pagini de antologie ca cele în care autoarea descrie tulburarea pe care a trăit-o la revenirea după mai mulţi ani în oraşelul primilor ani de viaţă. Abia sosită în orăşel, a văzut cum se scoate cu totală indiferenţă, cărămidă cu cărămidă dintr-un zid cu o poveste adânc mişcătoare, cunoscută cândva de toţi orăşenii, poveste impresionantă care a atribuit zidului simbolul statorniciei în dragoste. Acum oamenii trec indiferenţi pe lângă zidul devenit o inutilitate şi nimeni nu-şi aminteşte dramatica poveste de dragoste a tânărului căruia i se lipiseră ochii, la propriu zicând, de acest zid privind cu dragoste neostoită la grecoica ce-l fascinase. Tulburarea continuă şi în faţa altor schimbări ca cele trăite în faţa rămăşitelor casei în care se desfăşurase cândva profunda dramă a Caterinei, văduvă de război.


Proza te cucereşte şi prin felul cum autoarea captează inefabilul, cum disecă un aspect până în adâncul firii omeneşti. Gândul mă trimite la descrierea grecilor strămutaţi în orăşelul din Nordul ţării, trăind cu patimă balcanică dorul ţării natale, exprimat şi prin dans, ca în filmul „Zorba Grecul”: „Toţi, faţă în faţă, într-un cerc ucigaş; o rândunică să fi intrat între ei, rătăcită în zborul ei buimac, cădea secerată la pământ. O linişte mai grea ca apa morţii, în care şi bătaia înăbuşită a inimii era un bubuit. Şi apoi toţi, dintr-o dată! La dreapta ca un val, ca o legănare, toţi. Mâinile sus încleştate în umerii celor de alături. Un cerc ca o roată. O roată cumplită. La stânga. Dreptul în aer. În aşteptare legănată, o clipă, în aer bănuind o primejdie. Şi apoi, brusc, se schimbau. Stângul sus, o aşteptare legănată. Unduirea trecea ca un frison prin umeri, se transmitea curent viu, de la un om la altul, frisonul trecea, ca un val, ca o briză din marea caldă, ochii se întunecau şi din pupilele adânci ieşeau fulgere iuţi, primeau răspunsuri alte fulgere, tot iuţi şi fierbinţi. Valul bătea la gleznă, stângul şi dreptul schimbau între ele rolul de vânt şi de val. Freamătul urca până la genunchi iute, trecea în frison, de la umăr la umăr, valul cuprindea mijlocul, iuţi şi fierbinţi, ţipau fulgere şi grindină deasă, măruntă, cercul strângea şi strângea, cerc ucigaş, omoră chiar şi-un gând rătăcit, rândunică buimacă, cerc ucigaş, pătimaş. Nici o muzică, niciun vaiet, nici un suspin până ce, pe cer, otrava palidă a lunii se topea şi pierea.”


Adeseori autoarea Mariana Brăescu te trimite cu gândul la proza psihologică. „Zburătorul” creaţiilor noastre populare e ilustrat în mod original. El a pus un foc nimicitor pe intreaga fiinţă a bietei Lena. Cuprinsă de setea arzătoare a dragostei, Lena aşteapta ca arsă iubitul care nu mai apărea. Sărea la geam părându-i-se că a auzit un strigăt, o şoaptă şi înfrigurată de atâta aşteptare întreaba halucinant: „Cine eşti?”. Şi nu era niciun strigăt la geamul ei şi nici măcar şoaptă nu era şi îndragostită se topea în uitare. Plutea singuratică prin lumi pustii cum trece prin apa de munte păstrăvul iute ca un cuţit de argint. Ca nişte păstrăvi în cer, fulgere scurte şi iuţi luminau noaptea neagră şi-o ploaie mare şi grea se prăbuşea pe pământ. Lena alerga iute la geam, deschidea larg fereastra şi ploaia izbea geamul negru, sticlos. Undeva, peste drum, sub coroana udă a salcâmului înflorit, doi îndrăgostiţi se fereau de ploaie şi de lume. Lena se scurgea la pământ, ca o ploaie neagră şi rece şi deasupra, stropi reci, mari şi grei loveau zidul şi casa cum ar fi lovit într-o inima. Dragostea… Lena a murit lovită în inimă de cuţitul unui tâlhar intrat pe fereastra deschisă în aşteptarea iubitului.

Limbajul este cel al zilelor noastre, cu adaptari unde este nevoie. E plin de culoare, cu sclipiri de frumuseţi şi străfulgerări de inteligenţă, contribuind astfel la farmecul acestor scrieri profunde şi emoţionante, adevarate valori nepieritoare.

Sperăm că nu peste multă vreme doamna Mariana Brăescu ne va oferi noi prilejuri de bucurii stârnite de lectura altor apariţii editoriale sub semnatura domniei sale.


Elena BUICĂ Toronto, Canada 30 mai 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu