M-am tot întrebat cu ce cuvinte să vă întâmpin?
Unii dintre d-voastră sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă şi ce am de spus, de oferit sau cu ce vă pot impresiona...
Mamă, soţie şi un om simplu până la urmă, crescută în România, centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul Craiova - oraşul în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am copilărit şi m-am maturizat.
Temelia vieţii mele o reprezintă familia. Am fost un copil iubit, protejat, şi asta mi-a dat echilibru şi încredere în puterile mele. Am fost o soţie adorată! Am avut nişte bunici şi nişte părinti ca nişte bijuterii. Am crescut într-un mediu de o indescriptibilă căldură şi seninătate. Fără iubire, eşti un om gol.
Am rămas singură acum 14 ani. Mi-am găsit mângâierea în scris. A fost singurul mod în care abia aşteptam să-mi aştern gândurile pe coala albă de hârtie - gânduri pe care le-am ţinut încuiate de de atâta timp, fără să am o altă alternativă de a-mi lumina drumul plin de întuneric prin care treceam.
Totul a pornit de la soartă. Am simţit suflarea ei rece. Am privit dincolo de mine şi am mers mai departe. Ce jalnic e drumul de unul singur! M-am ridicat contra sorţii. Fiind în picioare am ajuns să-i văd ochii. Parşivitatea ei nu m-a speriat, ci şi mai tare a înfiinţat în mine dorul libertăţii şi atunci am simţit toate durerile cumplite ale tăcerii. Am îngreunat pleoapa cu lacrimi doar ca să pot rămâne om. Am ţinut visul ascuns în piept.
Când am rămas singură am început să scriu. Sufletul l-am simţit uşor dar eram prizoniera libertăţii - şi-atunci, m-am apropiat de marginea drumului ca un îndemn la verticalitate. Aşa a început totul.
De când cu internetul acesta, nu mai poţi spune că eşti singur. Este fascinant cât te poate apropia o tastatură şi un mouse de oamenii pe care nici măcar nu îi cunoşti… Şi-apoi, nimeni, niciodată, nu poate spune că e singur, fiindcă mereu ai în suflet iubirea de Dumnezeu. Eu nu concep viaţa fără prezenţa lui Dumnezeu. Pentru mine, Dumnezeu e un prieten bun şi drag, e o forţă pe care o simt cu mine, şi în momentele de fericire, dar şi în cele de tristeţe. Dumnezeu e o formă de sprijin şi întotdeauna de reuşită. El a fost nedeslipit de sufletul meu de când am rămas singură şi niciodată nu m-a părăsit. Sunt sigură că e sş meritul Lui că această carte nu a rămas doar pe cele 5-6 caiete scrisă. Pentru mine însă, cu mult înainte, acest roma a însemnat un pariu ciştigat cu mine însămi, conştinţa tonică a faptului că sunt în grafic şi că, în ciuda tuturor vorbelor şi reacţiilor celor ce nu înţeleg de ce atâta înfrigurată străduinţă de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preţ, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ şi certificarea că nu fac umbră acestei ţărâni chiar degeaba.
A fost nevoie de drum lung pentru a-mi vedea adunate străduinţele sub coperţile unei cărţi, existând sub formă de crisalidă încă din 1971, pe când începeam să scriu cu timiditate şi ajungând la stadiul de fluture abia în vara lui 2007, când fiul meu cel mic mi-a adus un calculator.
Intrând pe Internet ca mulţi alţii, am fost abordată de către cineva, întrebându-mă dacă nu cumva am nevoie de un prieten de conversaţie. Şi, fără a aştepta răspunsul meu, mi-a scris că este din Iaşi şi că lucrază într-o editură. Asta era ceea ce îmi trebuia mie: o editură care să îmi publice tot ceea ce scrisesem eu cu 30 de ani în urmă!
El a fost ca un vânt care apare când te aştepţi mai puţin şi nu te răcoreşte niciodată de ajuns. Ne-am împrietenit, deşi totul distant şi limitat, se baza pe un respect reciproc. Din discuţiile purtate, a înţeles că eu scriu de mult timp şi că aş dori să public ceea ce am scris. Mi-a spus să pun totul într-un document pe word şi să i-l trimit prin EM-ail pentru a-l citi. Am aşteptat cam două săptămâni răspunsul lui, după care mi-a scris că îi place ceea ce a citit şi îmi promite că mă va ajuta să public cartea. Aşa a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă!”, roman cu care am debutat în 10 Octombrie 2008 la Iaşi sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei. Lansarea a fost făcută tot de Asociaţia Universul Prieteniei în cadru festiv, în compania multor prieteni de pe Internet din întreaga ţară.
Această carte vine tocmai să-mi aducă dezlegarea necesară şi conştiinţa că pot trece prin vremi şi vremuri fără să mă las supusă de greutatea lor. Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt. Eroina principală a reconstituit lumea cu ochii minţii şi premiile nu au întârziat să apară. Îndrăgostită fără rezerve de un bărbat din celălalt capăt al oraşului, s-a lovit de îndoielile părinţilor care şi-ar fi dorit un alt caracter masculin pentru fica lor. Anii tinereţii au curs repede printre cursuri, sărutări, vise, dorinţe, împliniri şi s-au încheiat cu hotărârea ei de a se căsătorii cu alesul inimii. Frumoasă, fascinantă în societate, altruistă până la sacrificiul de sine şi-a creat o lume specială în care puterea ei de creaţie şi de muncă au născut proiecte şi realizări deosebite. A urmat în scurt timp o nuntă ca-n poveşti. Nu a avut nevoie ca timpul să-i confirme ceea ce ştia deja. Ştia totul şi totul se rezuma la iubire. Îl iubea, simţea pentru prima oară că trăieşte cu adevărat. Mai târziu au venit pe lume copiii... dar, cât de fericită a fost, vă veţi da seama doar cumpărând şi citind această carte.
Forţa cu care scriam s-a transformat în exaltare şi singurul mod în care puteam să o exprim a fost proza. Mai apoi, de-a lungul timpului am însăilat versuri pe pânza vremii, pentru a rămâne în literatură o mărturie peste timp, o moştenire pe care o lăsăm celor care vin după noi pentru a o păstra cu înţelegere, cu grijă şi credinţă, pentru a dăinui în acest spaţiu mioritic, în care am văzut lumina zilei şi am simţit mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, în tot ceea ce am înfăptuit în această viaţă scurtă ca un cîntec.
Chiar dacă suntem în criză, nu vom fi scoşi din cursă, ci vom scrie şi vom publica, atâta timp cât ne va îngădui acest lucru.
Fiecare trebuie să aducă prinosul lui într-un fel sau altul pe acest pământ. Am donat din cărţile mele, bibliotecii judetene şi bibliotecilor din Bucureşti. Donaţiile pe care le-am făcut eu sunt acte dezinteresate şi nu sunt făcute pentru a depăşi valorile din această ţară, pe care le apreciez. Nu vreau să iau meritele nimănui şi cred că fiecare va fi apreciat la rândul lui, pentru ceea ce face. Actul de a crea este cel care nu moare. Ca orice scriitor, trăiesc cu speranţa că, poate odată, un cititor oarecare îndemnat de rândurile mele, va încerca să creeze o lume mai bună. Poate că acest lucru se va întâmpla, cândva, atunci când eu mă voi fi risipit deja, în soare, în vânt, în copaci şi în ape, ducându-mă ca o poveste către alte spaţii, sau poposind în casele voastre sub formă de cuvinte.
Vă mulţumesc pentru răbdarea manifestată pe timpul citirii acestor rânduri şi vă asigur de toată dragostea mea.
Georgeta NEDELCU - Craiova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu