La
nivel mondial, IQ-ul standard este undeva la 100 de puncte. Cei care
obţin între 130 şi 144, adică 2,14% din populaţie, sunt oameni
înzestraţi cu inteligenţă neobişnuită, pe când cei care obţin
rezultate mai mari de 144 de puncte sunt consideraţi genii. Dar oare
cum ar trebui să îi numim pe cei care obţin zeci de puncte în
plus, peste limita standard?
Înzestrat
fiind cu un IQ de 195, Christopher Michael Langan este, cu siguranţă,
cel mai deştept bodyguard pe care îl vom găsi vreodată într-un
club de noapte. Fost cowboy, muncitor în construcţii, pompier,
bodyguard şi acum fermier, Chris are o statură impunătoare, cu o
înălţime peste 1,80m, o voce de bariton şi un cap ceva mai mare
decât al celorlalţi oameni.
Distribuţia
populaţiei în funcţie de IQ formează o curbă a lui Gauss, pe
care de-o parte şi de alta a mediocrităţii sunt poziţionaţi cei
foarte deştepţi şi cei cu dizabilităţi mentale. IQ-ul unui om
obişnuit este de aproximativ 100 puncte, pe când cel al unui
absolvent de facultate este de 120 de puncte. Tocmai de aceea, şansa
ca un om să obţină un scor de aproape 200 la un teste de
inteligenţă este de 1 la o sută de milioane.
Într-o
lume a mediocrităţii, oamenii precum Chris fie nu reuşesc să se
integreze de la sine, fie nu sunt lăsaţi să o facă. Potrivit
publicaţiei americane Esquire, Chris nu a avut o copilărie
fericită. Christopher Michael Langan s-a născut în San Francisco,
California, în 1952, dintr-o mamă considerată un fel oaia neagră
a familiei şi un tată pe care nu l-a cunoscut niciodată. Din
spusele mamei, tatăl ar fi suferit un atac de cord chiar înainte de
venirea lui pe lume. Totuşi, nici până în ziua de astăzi Chris
nu ştie dacă mărturisirea mamei este sau nu adevărată.
Deşi
nu s-a dezvoltat într-un mediu potrivit, Chris a început să
vorbească de la vârsta de 6 luni, iar la 3 - 4 ani ştia deja să
citească şi să scrie. Când el a împlinit 5 ani, mama sa deja
trecuse printr-un divorţ şi se şi recăsătorise cu un tiran, mare
consumator de băuturi alcoolice. În acest inteval de timp, mama sa
a mai născut alţi doi băieţi, Chris devenind fratele cel mare.
„Din punctul lui de vedere, cel mai bun mod de a creşte trei
băieţi era acela de a-ţi forma propriul pluton militar. Cei 10 ani
petrecuţi cu el au fost ca în armată, doar că acolo nu te bate
nimeni cu cureaua şi nici nu trăieşti într-o sărăcie crasă”,
a descris Langan o parte din copilăria sa petrecută alături de
tatăl vitreg.
În
fiecare zi, tatăl vitreg îi trezea pe cei trei mici soldaţi la 6
dimineaţa. Primul exerciţiu la care erau supuşi Langan şi fraţii
lui presupunea ca tatăl să se prefacă că îi loveşte. Dacă unul
dintre ei se ferea, atunci respectivul chiar primea o bătaie „soră
cu moartea”. Corpul lui Chris era mereu plin de vânătăi unele
mai proaspete decât altele.
„În
familia mea nu erai bine văzut dacă erai geniu”, a declarat
Langan într-un interviu pentru televiziunea ABC, explicând cum
tatăl său vitreg nu suporta să i se demonstreze că nu are
dreptate, sau că exista cineva mai deştept ca el.
Toate
aceste torturi au continuat până când Langan a împlinit 14 ani.
Într-o dimineaţă, trezit din somn de durerea provocată de o
lovitură a lui Jack, tatăl vitreg, adolescentul, care până atunci
se supusese întru-totul acestor tratamente, nu se poate abţine şi
izbucneşte violent, dându-l afară pe bărbat. Ameninţările, dar
şi forţa pe care o dovedise băiatul au făcut ca tatăl vitreg să
dispară la fel de repede precum o făcuseră şi restul bărbaţilor
din viaţa mamei sale.
Pe
când avea 12 ani, Langan s-a apucat de culturism, tocmai pentru a se
putea apăra măcar de colegii de la şcoală, dacă nu de tatăl
vitreg. Pe de-o parte, fiind foarte deştept, Langan a „sărit”
câteva clase, ajungând să înveţe în an cu alţi elevi mult mai
mari ca el. Astfel, el era văzut ca un ciudat şi uneori invidiat.
Pe de altă parte, vânătăile cauzate de tatăl său îi făceau să
pară şi mai vulnerabil în faţa colegilor. Tocmai de aceea, Langan
a ales culturismul, un sport lipsit de violenţă dar care îi
permitea să se dezvolte. Cu această ocazie, el a reuşit să facă
faţă atacurilor de la şcoală şi chiar să îşi câştige o
reputaţie de tip dur.
Odată
cu trecerea timpului, Langan a realizat că şcoala nu îl învaţă
nimic nou şi a considerat că este momentul să se ocupe singur de
propria educaţie. Prin urmare, ultimii ani de liceu i-a petrecut mai
mult în sala de lectură, decât în cea de clasă, unde studia
probleme de matematică, fizică şi filosofie, latină şi greacă.
Acest lucru l-a făcut pe Langan să pară şi mai diferit.
Profesorii nu ştiau ce să facă cu el, dar nici nu îi recunoşteau
adevăratul potenţial. Fiind un elev venit dintr-un mediu
defavorizat care făcea culturism, el părea mai curând genul
bătăuşului şi nu al geniului care încerca să supravieţuiască.
Viaţa
lui Chris a continuat pe acelaşi făgaş, de parcă ar fi fost unul
din fiii ghinionului. Deşi a obţinut o bursă care i-a permis să
urmeze cursurile facultăţii, el şi-a pierdut acest drept atunci
când mama lui a uitat să completeze formularele de înscriere. A
fost nevoit să ia o pauză de la studii pentru a putea strânge
banii necesari achitării taxelor de şcolarizare la o altă
facultate. Într-un final, nemulţumit de sistemul de învăţământ,
Chris se decide să renunţe la studii. „Plăteam cu proprii mei
bani pentru a merge la cursuri predate de oameni inferiori mie
din punct de vedere intelectual. Eu i-aş putea învăţa pe aceşti
oameni mai mult decât m-ar putea ei învăţa pe mine. În plus, ei
nici nu înţelegeau şi nici nu voiau să mă ajute”, îşi
aminteşte Langan.
Odată
cu trecerea timpului, Langan a învăţat aşa-numita strategie a
vieţii duble. „Pe de-o parte eşti un tip obişnuit. Mergi la
serviciu şi îţi faci treaba. Pe de altă parte, însă, vii acasă
şi faci ecuaţii în cap şi te retragi în propria ta lume”.
În
ciuda faptului că Langan şi-a câştigat existenţa prin muncă
fizică, el nu a încetat niciodată să studieze. Începând cu
1989, el a început să publice lucrări iar în ultimele decenii cea
mai mare parte din timp, Langan şi-o petrece lucrând la
,,Cognitive
– Theoretic Model of the Universe”
(Model cognitiv-teoretic al Universului), o teorie „despre tot”,
aşa cum o caracterizează autorul. Fiind o teorie generală a
realităţii, CTMU ar putea fi aplicată în orice domeniu. Teoria
lui Langan ar trebui să vină ca un răspuns la întrebarea: „Cum
şi de ce poate ştiinţa să descrie realitatea?”. Ceea ce susţine
autorul este faptul că o explicaţie completă a realităţii
trebuie să cuprindă nu numai lucrurile pe care le observăm ci şi
modul în care noi ne gândim la aceste lucruri.
Problema
pe care o pune americanul este una ce i-a frământat pe filosofi şi
pe oamenii de ştiinţă deopotrivă. De exemplu: ştiinţa nu admite
ca fiind „real” ceva ce nu poate fi măsurat sau detectat. Cu
toate acestea, chiar dacă nu poţi măsura sau vedea principiile
matematice, oamenii de ştiinţă se bazează pe ele pentru a lucra.
Cu alte cuvinte, oamenii de ştiinţă se bazează pe numere, chiar
dacă încă nu s-a putut demonstra că acestea sunt reale. Prin
această teorie, Langman speră ca, printre altele, să explice
relaţia dintre matematica abstractă şi ştiinţa concretă.
Acum,
geniul american lucrează la o nouă teorie prin care vrea să
demonstreze existenţa lui Dumnezeu. „Raiul există”, spune el
într-un interviu. „Eu ştiu că raiul există tocmai pentru că
ştiu că îmi pot folosi voinţa pentru a crea lucruri. Cu alte
cuvinte dacă mă întrebaţi dacă vom continua să existăm după
moarte, răspunsul este: categoric da. Nimic din Univers nu este
irosit, esenţa se păstrează, se conservă întotdeauna”.
Pe
lângă aceste lucrări, Langan a creat şi o fundaţie (Mega
Foundation) „pentru a crea şi implementa programe care să ajute
la dezvoltarea indivizilor foarte inteligenţi”. Prin intermediul
acestor programe, indivizii foarte talentaţi pot învăţa singuri
fără a se plictisi. Langan explică faptul că plictiseala este
unul dintre cele mai supărătoare lucruri cu care se confruntă
elevii supradotaţi care sunt obligaţi să urmeze programa şcolară
normală. Fundaţia a fost înfiinţată în 1999 şi îi
priveşte pe toţi oamenii supradotaţi indiferent de vârstă.
În
ultimele decenii, special pentru oamenii ca Langan s-au înfiinţat
mai multe grupuri ale celor cu un IQ peste medie. Organizaţiile mai
exclusiviste decât Mensa, grupul care îi acceptă doar pe cei cu un
IQ minim de 132, Triple 9 Society, Prometheus Society şi Mega
Society (care acceptă oameni cu IQ minim de 148, 164 şi respectiv
176) oferă posibilitate de a deveni membru al HiQ Society (o mişcare
contemporană care stimulează discuţii pe baza unei varietăţi de
subiecte inteligente), prin intermediul unei platforme electronice.
Cu
toate că este considerat un geniu, Langan a ales să se retragă
alături de soţia sa, profesor universitar de psihologie, în
Missouri unde deţine o fermă cu 20 de cai, 2 lame şi o mulţime de
pisici. Nu de puţine ori i se întâmplă să fie întrebat de ce a
ales să trăiască astfel sau, altfel spus de ce nu este putred de
bogat, dacă tot are un IQ inegalabil. Răspunsul lui, în toate
interviurile, este acelaşi: „pentru mine, bunurile materiale nu au
o însemnătate prea mare, prefer ca viaţa mea să aibă un sens”.
Sursa: http://www.descopera.ro/
