Nu-mi
ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit
şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul acrobatic pe frânghia
vieţii.
Două
calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori
echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea":
inteligenţa şi bunătatea.
Lipsa
de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După
aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu
mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea
proprie îţi este un educator suficient.
E
atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul
acesta puţin şi rar merită să trăim.
Un
om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o
existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru
acest echilibru.
Toată
viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm
cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te
gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt
de neşters?
O
faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu
se îndreaptă prin nimic.
Niciodată
nu putem şti ce proporţii iau faptele noastre în viaţa
celuilat. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun-făcut.
Unui
om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.
Iertarea
nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că oamenii fac o
confuzie: iau acceptarea drept iertare.
Dacă
nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a
făcut rău, consider că iert.
Mai
întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea
să-l judeci.
Dacă
vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie
să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot
ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă
ai orgolii, nicio relaţie nu e posibilă.
Mă
atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar
oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine
implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează,
atât de bine că mă fac să le uit existenţa.
Cu
cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de
clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii
devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l
doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.
Să-mi
pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare
parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc
ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la
capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişânu-mi de la
început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş
alege!
Într-o
bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă
superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista
între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment
dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se
şterg din tine senzaţiile... E de necrezut cum uită trupul.
Ceea
ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate:
gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este
cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi
că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.
În
viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în
oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele.
Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o
privire - mai mult decât o bibliotecă.
În
comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din
părerile altuia despre acel cineva.
Ce
definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe
care ţi-o face.
Sufletul
cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu
celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate,
respingând trivialitatea, grosolănia
Când
te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi
îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică,
să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată,
simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala
piscului.
