Multe
dintre obiectele pe care le folosim astăzi au fost rodul a mulţi
ani de cercetare asiduă. De aceea, ne este greu să ne imaginăm că
unele invenţii care au revoluţionat lumea au fost făcute din
greşeală. Şi totuşţi, hazardul joacă un rol important chiar şi
în domeniul ştiinţei. Fără puţin noroc şi fără nişte minţi
sclipitoare care să profite de el, invenţiile pe care ţi le
prezentăm n-ar fi existat.
1. Geamurile securizate
Foto:
iacpublishinglabs.com
În
1903, pe când lucra în laboratorul său, chimistul francez Edouard
Benedictus a
dat din greşeală peste o sticlă, care a căzut pe jos. Totuşi, în
loc să se spargă, așa cum ar fi fost firesc, sticla a rămas
intactă. Intrigat de faptul că sticla nu se făcuse bucăţi,
Benedictus s-a oprit din ce făcea pentru a o examina.
Chimistul şi-a dat seama că în recipientul cu pricina ţinuse până recent
nitroceluloză. Interiorul sticlei fusese căptuşit cu respectiva
substanţă, care-l făcuse mult mai rezistent la şoc. Inspirat de
acest eveniment, Benedictus a început să facă diverse teste, iar
la final a produs prima bucată de sticlă securizată, pe care a
denumit-o Triplex.
Deşi
la început producătorii auto nu s-au arătat prea interesaţi de
invenţie, în timpul Primului Război Mondial sticla lui Benedictus
a devenit mai populară. Astăzi, sticla securizată este esenţială
pentru orice automobil.
2. Super glue
Foto:
inventorsdigest.com
În
1942, chimistul Harry
Coover lucra
din greu pentru a crea un vizor din plastic transparent, pentru arme
de precizie. Încercările lui Coover au eşuat lamentabil deoarece
substanţa pe care a creat-o, cianoacrilatul, se lipea de orice.
Chimistul
s-a dat bătut şi aveau să treacă 6 ani până când substanţa
avea să-şi dovedească utilitatea. A doua oară când Coover s-a
lovit de enervantul cianoacrilat a fost în timp ce lucra la
construirea de acoperişuri transparente pentru carlinga avioanelor
de vânătoare.
Bineînţeles,
substanţa n-a fost bună nici de această dată. Totuşi, Coover şi-a dat seama că cianoacrilatul funcţiona extrem de bine pe post
de adeziv. Chimistul a brevetat invenţia, iar în 1958 celebrul
adeziv se vindea în întreaga lume.
3. Pliculeţele de ceai
Foto:
iacpublishinglabs.com
Pliculeţele
de ceai atât de populare astăzi au fost invenţia accidentală
a comerciantului
american Thomas Sullivan.
În 1908, Sullivan a început să le trimită clienţilor mostre de
ceai, pe care le ambala în săculeţi de mătase.
Mulţi
clienţi au presupus că mostrele trebuie folosite la fel ca
infuzoarele din metal şi au pus în ceaşcă săculeţul cu totul.
După ce a trimis mostrele, Sullivan a început să primească
feedback de la clienţi: punguţele de mătase erau ţesute prea
strâns, împiedicând aroma să iasă.
Aşadar,
comerciantul a început să folosescă tifon în loc de mătase şi
să vândă ceaiul la pliculeţ.
4. Cuptorul cu microunde
Foto:
rnib.org.uk/
În
1939, fizicianul Percy Spencer lucra
pentru Raytheon, un contractor al Departamentului Apărării din SUA.
Spencer testa un nou model de magnetron pentru instalaţiile radar.
După ce a stat în preajma lui, a observat că bucata de ciocolată
pe care o avea în buzunar se topise.
Intrigat
de fenomen, Spencer a făcut un experiment. A pus lângă tub câteva
boabe de porumb, care s-au transformat în popcorn în câteva
minute. După mai multe teste, Spencer şi-a dat seama că toate
aceste întâmplări s-au petrecut datorită expunerii la energia
microundelor.
Pe
baza descoperirii sale, inginerul a conceput primul cuptor cu
microunde, pe care Raytheon l-a brevetat. În 1947, compania a şi
reuşit să producă primul cuptor cu microunde din lume, care costa
5.000 de dolari.
5. Penicilina
Foto:
roboticamoeba.com
Înainte
să existe antibioticele, viaţa era destul se sumbră şi scurtă.
Infecţiile făceau mii de victime, iar pentru unii erau chiar o
condamnare la moarte. Din fericire, în 1928, bacteriologul scoţian
Alexander Fleming avea să facă o descoperire
uluitoare.
La
acea vreme, infecţiile cu stafilococ puneau mari probleme omenirii,
iar Fleming făcea studii pe plăci cu culturi de stafilococ. Uitând
una dintre plăci afară, Fleming a găsit-o mai târziu plină de
mucegai și ignorat-o o vreme. Apoi, din pură curiozitate, a
analizat respectiva placă şi a observat ca împrejurul mucegaiului
nu se mai dezvoltau colonii de stafilococ.
Fleming
a identificat mucegaiul ca fiind penicilium notatum şi a început să
studieze posibilitatea de a-l administra fiinţelor vii, fără a le
îmbolnăvi. Un deceniu mai târziu, Howard Florey și Ernst Chain au
reuşit să izoleze substanţa ucigătoare de bacterii şi să o
transforme în medicament care a salvat milioane de vieţi.
