Scriitorii
români deveniţi cunoscuţi peste graniţe sau doar în ţara
noastră au avut, de multe ori, vieţi la fel de fascinante precum
cărţile pe care le-au scris. Dramele lor nu au fost doar de natură
emoţională. Şi acum o sută de ani, problemele cu banii îi
loveau, în acelaşi timp, şi pe cei talentaţi, şi pe cei mai
puţin talentaţi. „Adevărul“ vă prezintă o trecere în
revistă a unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi a statutului
lor social.Unul dintre scriitorii botoşăneni care nu a dus grija
zilei de mâine a fost Max Blecher. Acesta s-a născut la Botoşani
în anul 1909, în familia unui negustor bogat de origine evreiască.
Tatăl său, Lazăr Blecher, a fost patronul unei fabrici de sticlă
din Botoşani. Prozator şi romancier, Max Blecher a fost trimis de
părinţii, care îşi permiteau acest lux în acele vremuri, la
Paris la Facultatea de Medicină. Tot aici avea să îşi înceapă
cariera literară. Max Blecher era considerat un talent în proză,
dar şi un romancier de elită. Puterea financiară a părinţilor nu
a putut preveni, însă, îmbolnăvirea timpurie a tânărului
Blecher. La doar 19 ani este diagnosticat cu „Morbul lui Pott”, o
formă rară de tuberculoză care îi mănâncă coloana vertebrală.
Susţinut financiar, acesta reuşeşte să primească tratament
adecvat şi mai supravieţuieşte 10 ani. Până la sfârşitul
vieţii primeşte toate îngrijirile necesare.
Luceafărul
poeziei române a trăit din chetă în ultimul an de viaţă
Poetul
Mihai Eminescu şi-a petrecut mare parte din penultimul an de viaţă
la Botoşani, în grija surorii sale Harieta Eminovici. Rămas fără
bani, fără alte mijloce de trai, bolnav la pat, poetul nepereche
trăia în anul 1887, la Botoşani, într-o clădire cu două camere
lângă Biserica "Sfântul Dumitru". Sora poetului abia se
întreţinea, aşa că abia putea să plătească poetul un om care
să îl îngrijească şi să îi ofere tratamentul necesar. Rămasă
fără bani, Harieta nu mai îl mai poate plăti nici pe argat,
tocmai în preajma incendiului din iunie 1887, care a mistuit o mare
parte din casele si dughenele Botoşaniului de sfârşit de secol
XIX.
Sorescu,
bursă în SUA
Marin
Sorescu este considerat unul dintre cei mai mari scriitori
contemporani. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări,
totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. Şcoala
primară a făcut-o în Craiova, însă în anul 1954 a fost
transferat la Şcoala Medie Militară din Predeal. Sorescu a absolvit
Facultatea de Filologie din Iaşi în anul 1960, dar a fost plecat cu
bursă în SUA la Universitatea din Iowa. Operele lui Marin Sorescu
au fost traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zurich, Tampere,
Berna, Geneva, Napoli, Dortmund, Helsinki şi Port-Jefferson (SUA).
Scriitorul a fost înălturat în anul 1991 de la şefia revistei
Ramuri. Colegii lui Marin Sorescu au trimis o scrisoare către
conducerea Uniunii Scriitorilor de la vremea respectivă. A fost
redactor-şef la revista Ramuri timp de 12 ani. Colegii poetului au
declarat în 1991 că acesta a denigrat mai mulţi scriitori,
refuzându-i sistematic să-i publice. Confraţii l-au acuzat de
comportament dictatorial.
Demetrescu
a murit sărac
Traian
Demetrescu s-a născut pe data de 3 noiembrie la Craiova. A fost
considerat la vremea respectivă de critici un epigon al lui Mihai
Eminescu. Poetul a scris versuri încă de când era copil, iar
mentorul lui a fost Alexandru Macedonski. Primul volum de versuri a
apărut sub pseudonimul Tradem. Traian Demetrescu, pe numele său
complet Traian Rafael Radu Demetrescu, s-a stabilit în anul 1980 la
Bucureşti, acolo unde a avut diverse colaborări cu presa din
capitală. A fost considerat unul dintre primii autori simbolişti.
Traian Rafael Radu Demetrescu a murit sărac la nici 30 de ani de
tuberculoză. În Craiova se găseşte Casa Memorială Traian
Demetrescu, unde sunt expuse obiecte care i-au aparţinut
scriitorului.
Poet
prăbuşit pe caldarâm
Boala
şi sărăcia sunt cuvintele prin care poate fi descrisă, pe scurt,
a doua parte din viaţă a poetului buzoian Ion Nicolescu, de la
moartea căruia s-au aşternut deja mai bine de şase anotimpuri. A
fost unul dintre textierii preferaţi de către marii folkişti ai
ţării, versurile sale regăsindu-se în numeroase melodii din
colecţia Cenaclului „Flacăra”. Nicolescu a fost un poet
excentric, „ciudat”, căruia o boală apăsătoare i-a alterat
destinul încă din anii tinereţii. Trăia dintr-un venit modic şi
ajunsese, după 2001, să locuiască la fratele său din Buzău, după
ce fusese evacuat din locuinţa pusă la dispoziţie în Bucureşti
de Uniunea Scriitorilor din România. Traiul mizer, dezordonat, şi-a
pus din ce în ce mai adânc amprenta pe starea de sănătate a
poetului, astfel că în februarie 2012 s-a prăbuşit pe caldarâm,
chiar lângă zidul liceului pe care îl absolvise cu multe decenii
în urmă.
Slavici
dădea meditaţii pentru a se susţine financiar
Marele
scriitor Ioan Slavici, născut la data de 18 ianuarie 1848, în
localitatea arădeană Şiria, a dus o viaţă modestă. El a fost al
doilea copil din cei cinci. Tatăl său, Savu Slavici a fost cojocar.
Mama sa era Elene Slavici. Între anii 1860-1865, Ioan Slavici a
urmat liceul din Arad. Între anii 1865-1867 a învăţat la liceul
din Timişoara, unde pentru a avea bani a dat ore de meditaţii. În
octombrie 1868 se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe a
Universităţii din Budapesta, unde trece cursurile de literatură
romană. În anul 1869 Slavici s-a îmbolnăvit şi s-a întoars la
Şiria, neavând bani. El se înscrie la liceul maghiar din Arad în
anul şcolar 1867 - 1868. Pentru a se susţine financiar, îl
meditează pe băiatul grofiţei Konigsegg, care a rămas repetent în
clasa a IV-a. Astfel ia contact cu viaţa aristocraţiei
transilvănene.
Duiliu
Zamfirescu, boierul literaturii române
Scriitorul,
fiu de arendaş, era un bărbat extrem de elegant, care se îmbrăca
după ultimul „răcnet” în materie de modă, fapt pentru care
doamnele din înalta societate roiau în jurul său. Este cel mai
cunoscut dintre scriitorii care s-au născut şi au trăit în
Vrancea. Fiu de arendaş şi nepot de negustor de cherestea, Duiliu
Zamfirescu a urmat şcoala la Focşani, iar apoi Facultatea de Drept,
obţinând licenţa în 1880. Mama sa, sultana Mincu, era sora
arhitectului Ion Mincu şi a fost cea care şi-a pus amprenta asupra
educaţiei celor opt copii pe care i-a crescut. Licenţiat în drept
şi iniţiat în loja masonică, Duiliu Zamfirescu şi-a început
cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul
„România liberă”. Puţină lume cunoaşte faptul că Duiliu
Zamfirescu a fost la vremea sa unul dintre cei mai importanţi
cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, postură care i-a atras
şi un renume de curtezan. Dispunând de capital, moşia sa de la
Faraoanele fiind celebră în epocă, scriitorul îşi permitea să
fie un bărbat extrem de elegant. Se îmbrăca după ultimul „răcnet”
în materie de modă, fapt pentru care doamnele din înalta societate
roiau în jurul său.
Bacovia,
poetul care a lăsat în urmă versuri, un pian şi o vioară
George
Bacovia, cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei
mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne, s-a născut
în Bacău în anul 1881, ca fiu al comerciantului Dimitrie Vasiliu
şi al Zoei Vasiliu.Familia i-a oferit o copilărie lipsită de griji
materiale, peste media specifică acelei perioade. În anul 1900, la
vârsta de 19 ani, George Bacovia s-a înscris la Şcoala Militară
din Iaşi, dar s-a retras la scurt timp, spiritul său poetic fiind
neconcordant cu disciplina cazonă. Casa sa din Bacău este azi o
clădire de patrimoniu. Impresionează simplitatea şi bunul gust al
mobilierului. Totodată, în casa în care a trăit Bacovia şi azi
se mai pot vedea pianul şi vioara, instrumente muzicale care au
aparţinut poetului, dar şi mai multe manuscrise originale. În 1933
s-a stabilit cu familia în Capitală, unde a rămas până la
sfârşitul vieţii.
Andrei
Mureşanu se stinge în sărăcie
Poetul
Andrei Mureşanu s-a născut în Bistriţa, într-o familie de
ţărani. Tatăl său Teodor ţinea în arendă o moară de argăsit
scoarţa, care cu greu asigura existenţa familiei compuse din el,
soţia şi trei copii. Andrei Mureşanu a muncit ca profesor la
Braşov, iar mai apoi, după Revoluţia din 1848, ca traducător la
Sibiu. Este pensionat în anul 1861, la doar 45 de ani, însă pensia
dată de guvern nu-i ajunge să-şi întreţină familia. În 1862
tipăreşte un volum de poezii, însă cartea nu se vinde cum ar
spera, în ciuda faptului că Iacob Mureşanu face apeluri insistente
în Gazeta Transilvaniei către publicul român pentru a-l ajuta pe
poetul sărac şi bolnav cumpărându-i poeziile. La un an de la
apariţia cărţii, poetul se stinge la Braşov, tot în sărăcie,
lăsând în urma sa un băiat în clasa a VII-a şi o fetiţă care
nici nu împlinise un an.
Rebreanu:
„Am patru pogoane cu vie“
Altfel
au stat lucrurile în cazul lui Liviu Rebreanu, care, deşi s-a
confruntat în mai multe perioade ale vieţii cu dificultăţi
financiare, a reuşit să lase familiei o moşie care a şi
determinat un război între soţia sa Fanny şi familia sa din
Prislop. Întrebat într-un interviu dacă e bogat, Liviu Rebreanu a
răspuns: „Stau în casă cu chirie. Am patru pogoane cu vie la
Valea Mare lângă Piteşti. Desigur că biblioteca pe care o vezi
valorează ceva”. Ştefana Rădulescu, soţia scriitorului,
provenea dintr-o familie care cândva avusese o stare materială
bună, Iancu Rădulescu, tatăl actriţei fiind avocat şi om
politic, fost prefect de Argeş, în timp ce mama sa Alexandrina era
nepoata Mitropolitului Nifon. După moartea lui Iancu Rădulescu
însă, Alexandrina şi cei cinci copii risipesc averea familiei. Cu
toate acestea Ştefana Rebreanu este cumpătată şi foarte
calculată, reuşind să susţină familia în perioadele în care
scriitorul nu reuşeşte. Atât cărţile, cât şi funcţiile pe
care le-a ocupat, de la cea de director al Teatrului Naţional până
la şefia Direcţiei Educaţiei Poporului i-au asigurat lui Liviu
Rebreanu un trai liniştit în a doua parte a vieţii.
Fără
mijloace materiale
Ioniţă
Scipione Bădescu s-a născut în 15 mai 1847 la Răstolţ, în
Sălaj. Potrivit unui articol postat pe site-ul Bibliotecii Judeţene
şi preluat din ziarul „Drum nou”, aprilie 1957, el a rămas
orfan de timpuriu, lucru ce i-a marcat, probabil, întregul său
parcurs în viaţă. Şcoala primară o face în satul natal, iar
studiile secundare la liceul din Beiuş şi Oradea. "Începuturile
sale literare datează din vremea când era elev al Şcolii Orădene.
Activează cu însufleţire in cadrul „Societăţii de lectură din
Oradea”, distingându-se ca traducător şi autor de poezii
originale. În mai 1866, poezia „Adio către Ardeal” publicată
în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, asigură debutul lui
Bădescu". se precizează în articolul din 1957. În timpul
studiilor, Bădescu il cunoaşte personal pe Mihai Eminescu, de care
îl va lega o prietenie strânsă pană la sfârşitul vieţii
marelui poet. Rămas orfan de ambii părinţi în primii ani ai
vieţii, Ioniţă Scipione Bădescu este exemplul clasic al
scriitorului lipsit de mijloace materiale, care şi-a găsit, uneori,
inspiraţia, tocmai în traiul sărăcăcios.
Ion
Creangă făcea negoţ cu tutun
Neîntrecutul
povestitor de la Humuleşti purta de grijă fraţilor săi mai mici
şi unicului său fiu, Constantin. Bojdeuca din Ţicău a fost
trecută pe numele Tincăi, femeia care i-a stat alături, fără a
fi cununaţi, aproape două decenii. Creangă provenea dintr-o
familie numeroasă, cu şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria,
Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în
copilărie, dar pentru Zahei, Maria şi Ileana el a avut grijă mai
târziu să-i ajute atunci când s-au mutat la Iaşi unde trăia şi
mutase din Neamţ. Aşa cum descrie în „Amintiri din copilărie”,
s-a căznit să deprindă „vecernia", „ceaslovul”,
„psaltirea” şi „glasurile”, apoi latina şi greaca veche,
istoria universală şi a românilor, dogmatica mai mult de dragul
mamei sale. La Smaranda Creangă evlavia mergea mână-n mână cu
pragmatismul: voia să-şi vadă feciorul scăpat de sărăcie. Haina
preoţească era aducătoare de beneficii. Preoţii n-aveau grija
birului. Erau respectaţi de comunitate şi duceau un trai relativ
simplu şi îndestulat.
Bolintineanu
a murit sărac
Dimitrie
Bolintineanu (1825-1872) face parte din categoria oamenilor
extraordinari cu care soarta a fost una crudă. Scriitor, turist,
revoluţionar şi chiar ministru, Bolintineanu este una dintre
personalităţile culturii giurgiuvene însă a murit în mizerie,
singur şi cu inima plină de amărăciune, uitat de un popor pentru
care a luptat toată viaţa. Pe numele său adevărat Dimitrie
Cosmad, viitorul scriitor n-a avut parte de o copilărie fericită.
Rămas orfan de ambii părinţi încă de la vârsta de 6 ani, a fost
crescut de rude şi a fost nevoit să muncească de mic pentru a
supravieţui. În paralel cu slujbele mărunte de funcţionar, începe
să scrie poezii, iar una dintre ele este remarcată de Ion Heliade
Rădulescu, cel care practic îl introduce în viaţa literară.
Ionescu
sau Ionesco
La
data de 26 noiembrie 2009 s-au împlinit 100 de ani de la venirea pe
lume, într-o familie de funcţionari din oraşul Slatina - judeţul
Olt, a celui care avea să fie calificat de către criticii literari
din România şi din întreaga lume drept pionierul literaturii
române, franceze şi universale a absurdului. Eugen Ionescu,
cunoscut în afara ţării drept Eugene Ionesco - conform ortografiei
franceze -, figurează în toate cărţile de specialitate din afară
drept un scriitor de limbă franceză originar din România,
protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze.
La polul opus, tot în Olt putem vorbi despre Pantelimon M.
Vizirescu, scriitorul rebel şi sărac. Poet, romancier, dramaturg,
critic literar, eseist, ziarist şi memorialist, Pantelimon M.
Vizirescu sau, cum este cunoscut mai mult – Pan M. Vizirescu, a
avut o existenţă ce ar putea reprezenta oricând subiectul unui
film bun de acţiune. Condamnat de comunişti la închisoare din
cauza ideilor împotriva sistemului, a fost nevoit să stea ascuns în
podul unei case din Slatina vreme de nu mai puţin de 23 de ani, până
când a fost dat în vileag de un vecin invidios. Dar, chiar şi în
aceste condiţii vitrege, el nu a încetat nici măcar o clipă să
scrie. În fapt, totul l-a ambiţionat şi mai mult, astfel, că,
deşi nu a murit făcând avere de pe urma scrierilor sale, a
cunoscut o altă bogăţie – cea a cărţilor şi prietenilor care
au înţeles să-i fie alături în vreme de răstrişte.
Pavel
Dan, existenţă modestă
A
început să scrie de timpuriu texte inspirate din viaţa ţăranului
român transilvan. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”,
care obţine premiul I la concursul literar organizat de ziarul
clujean „România Nouă”. Scriitorii clujeni contemporani
povestesc că Pavel Dan a avut o existenţă modestă care
contrastează cu talentul său uriaş. După moartea sa i se publică
colecţia de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său
a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu
şi Liviu Rebreanu.
Iosif
Vulcan, naşul literar a lui Eminescu, unul dintre cei mai mari
cărturari din istoria Transilvaniei
Iosif
Vulcan a fost un publicist şi scriitor român, animator cultural,
membru al Academiei Române, fondatorul revistei culturale "Familia".
Este considerat a fi "naşul literar" al poetului naţional
Mihai Eminescu. Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi
al reputatului episcop-cărturar Samuil Vulcan, intemeietorul şcolii
româneşti de la Beiuş, care azi îi poartă numele.Fiu al
Bihorului cu studii la Viena se statorniceşte la Oradea şi, timp de
cincizeci de ani, a fost un paznic la porţile românismului. ,,Un
merituos pedagog în ale literaturii pentru copilăria unui popor”-
cum l-a caracterizat Octavian Goga. De la 1860, când era student la
Viena, el a simţit impulsurile epocii privind unitatea naţională,
scriind poezii, nuvele, române şi piese de teatru cu tematică
unionistă şi patriotică.
Culisele
unei prietenii celebre: boemul Topîrceanu şi oportunistul Sadoveanu
Două
dintre cele mai cunoscute figuri ale literaturii române, Mihail
Sadoveanu şi George Topîrceanu, au avut destine situate la extreme
opuse, în ciuda faptului că au activat în aceeaşi perioadă
istorică şi că opera lor a fost apreciată în aceeaşi măsură
ca fiind valoroasă. Mihail Sadoveanu a reuşit să acumuleze o avere
impresionantă în timpul vieţii, atât datorită vânzărilor
excelente de care s-au bucurat cărţile sale, cât şi a
oportunismului de care a dat dovadă în momente istorice cheie. Pe
de altă parte, bunul său prieten, George Topîrceanu, s-a stins de
tânăr în sărăcie.
Risipitorul
Nichita
Mare
risipitor, Nichita Stănescu a cheltuit în timpul vieţii o mică
avere la întâlnirile cu prietenii, stropite din belşug cu alcool,
sau pe obiecte de artă, de multe ori falsuri pe care le cumpăra din
„delicateţe“ pentru amicii săi. În ciuda unei percepţii,
aproape universale, că poeţii sunt săraci, Nichita Stănescu a
fost, cel puţin din acest punct de vedere, un răsfăţat al sorţii
şi al timpurilor în care a trăit. Adulat din timpul vieţii şi
perceput ca o mare valoare naţională, Nichita Stănescu a fost o
„vedetă“ a perioadei şi a fost răsplătit financiar pe măsură.
Cărţile publicate în timpul vieţii aveau tiraje de neconceput
astăzi şi se epuizau în mâinile cititorilor care făceau cozi la
librării pentru a pune mâna pe un volum de poezii, astfel că şi
drepturile de autor erau plătite substanţial. Prozatorul Ştefan
Agopian, unul dintre apropiaţii lui Nichita, a estimat că poetul
cheltuia în jur de 10.000 de lei pe lună, o sumă uriaşă, în
condiţiile în care un salariu obişnuit era în jur de 1.000 de
lei. De asemenea,cifrele făcute publice recent de televiunea de stat
şi radioul public, arată că, în ultimul an al vieţii, în 1983,
Nichita Stănescu a obţinut din colaborările cu cele două
instituţii 50.000 de lei, un salariu mediu fiind de 2.600 de lei pe
lună.
Lovineştii
şi-au donat casa pentru a fi transformată în muzeu
Casa
Lovineştilor, familie înstărită care s-a transformat într-o
adevărată dinastie de scriitori fălticeneni, s-a transformat în
anul 1972 în Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni este, muzeu
memorial unic în ţară. Clădirea, construită în anul 1850, a
fost donată de scriitorii Horia şi Vasile Lovinescu. Clădirea a
fost reabilitată cu fonduri de la bugetul local, lucrările fiind
terminate la începutul anului 2012. Criticul Eugen Lovinescu s-a
născut la Fălticeni, în 1881. Era fiul lui V.T. Lovinescu,
profesor de istorie, apoi director, la gimnaziul din Fălticeni.
Eugen Lovinescu a fost critic şi istoric literar, teoretician al
literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg,
romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu
Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului şi al Mutaţiei
valorilor estetice. În ciuda valorii sale incontestabile, a faptului
că şi-a susţinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, a ocupat
doar o catedră de profesor de latină la liceul Matei Basarab din
Bucureşti.
Bani
din literatură, pe vremea lui Ceauşescu
Unul
din marii scriitori ai judeţului Mehedinţi este Romulus Cojocaru
(1934 – 2007), poet, prozator, editor, arhitect de reviste,
avocat.S-a născut la 9 august 1934, în localitatea Punghina,
judeţul Mehedinţi, părinţii numindu-se Elena şi Aristică
Cojocaru, ţărani. Este absolvent al Şcolii Pedagogice Turnu
Severin (1954) şi al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1961). De
atunci încoace a practicat avocatura. În anii dinainte de 1989,
cărţile marilor scriitori români se vindeau foarte bine, era un
privilegiu să reuşeşti să achiziţionezi o carte semnată de
Adrian Păunescu, Radu Tudoran, Marin Preda ori Fănuş Neagu. Aşa
se întâmpla şi în cazul mehedinţeanului Romulus Cojocaru, ale
cărui cărţi dispăreau foarte repede de pe rafturile librăriilor.
“Cărţile soţului meu nu rămâneau pe raft, sunt cărţi la care
mai am doar un singur exemplar. Toate se dădeau. I le l-au din mână.
A fost un norocos pentru că era foarte îndrăgit în oraşul nostru
Turnu Severin şi în Mehedinţi. Sunt cărţi pe care nu le mai laşi
din mână atunci când le citeşti”, spune soţia prozatorului.
Evident că toate aceste vânzări fabuloase au însemnat şi sume
importante de bani, pe care scriitorul mehedinţean le obţinea le
vremea respectivă.
Caragiale
s-a luptat ani întregi pentru averea unei mătuşi din Braşov
Unul
dintre cele mai controversate procese din istorie a avut loc după
1885. Marele dramaturg Ion Luca Caragiale, cunoscut drept un mare
cheltuitor şi mereu dator, a reuşit să pună mâna pe o avere
impresionantă. Postum, figura sa a ajuns pe bancnota de 100 de lei.
Mătuşa lui Caragiale, Ecaterina Cardini (poreclită Mumuloaia), era
nepoata unui negustor din Şcheii Braşovului. S-a căsătorit cu un
italian bogat zis Momolo.Rudele mai apropiate ale Mumuloaiei, dar şi
soţul ei, au murit până în 1959. Femeia a mai trăit 20 de ani
timp în care a strâns averi mari, aproape trei milioane de galbeni.
Imediat după moartea femeii a început războiul pe avere. Au apărut
fii şi fiice ilegitime, dar şi escroci care cereau o parte din
avere. Până în 1908 au avut loc 15 procese. În cele din urmă,
Caragiale, apărat de Barbu Ştefănescu Delaveancea, a reuşit să
obţină o şesime din marea avere. În 1905 a moştenit şi averea
surorii tatălui său şi s-a mutat la Berlin.
Mâncare
delicioasă şi vinuri excentrice pe versuri de Mircea Dinescu
Dincolo
de operele sale, Mircea Dinescu este cunoscut şi datorită
afacerilor pe care le administrează. Scriitorul de la Slobozia
deţine un conac, are un restaurant şi produce vinuri. Dinescu a
devenit cunoscut în ultimii 10 ani datorită conacului pe care l-a
cumpărat în sudul Olteniei. De asemenea, Mircea Dinescu are un
restaurant în centrul Bucureştiului: este vorba despre localul
„Lacrimi şi sfinţi“. Mircea Dinescu este şi producător de
vinuri. La Port Cetate are o podgorie ce a aparţinut boierului
Bibescu.
Destine
paralele în Dobrogea
Doi
publicişti constănţeni au intrat în galeria personalităţilor
dobrogeni, venind de pe poziţii diferite. Unul era fiu de dascăli
şi se trăgea din neamul lui Tudor Vladimirescu, altul era fiu de
ţărani venetici, printre primii veniţi în Dobrogea după Războiul
de Independenţă care a alipit Dobrogea la patria-mamă. Primul este
poetul suprarealist Virgil Teodorescu, care a fost preşedinte al
Uniunii Scriitorilor şi a inventat un limbaj nou, leoparda. Al
doilea este Pericle Martinescu, cronicar al Generaţiei pierdute.
Povestea
prinţesei Martha Bibescu: cea mai bogată scriitoare bucureşteană
Prinţesa
Martha Bibescu a fost una din cele mai distinse personalităţi ale
aristocraţiei europene a secolului XX. Descendentă a familiei
Mavrocordat, ea s-a remarcat ca scriitoare, om politic şi gazdă a
fastuoaselor întâlniri mondene de la Palatul Mogoşoaia, pe care îl
iubea nespus. Avuţia prinţesei Martha Bibescu s-a întins cu mult
dincolo de moştenirile sale, de obiectele de artă, de neasemuitele
smaralde Bibescu, de moşiile Lahovari sau de castelul brâncovenesc
de la Mogoşoaia; scriitoarea, fiica lui Ion Lahovari, fost ministru
al României la Paris şi ministru de Externe, şi al Smarandei
Mavrocordat, descendentă din familia moldoveană a domnitorului
Constantin Mavrocordat, poseda, de asemenea, o frumuseţe
nemaivăzută, inteligenţă şi un real talent artistic. Chiar şi
aşa, cu riscul unui nimicitor prozaism, Martha Bibescu rămâne în
rândul celor mai bogaţi scriitori români. La realizarea acestui
grupaj au participat: Miruna Luca, Andreea Mitrache, Iulian Bunilă,
Claudia Untaru, Ştefan Borcea, Olimpia Filip, Bianca Sara, Alina
Pop, Florin Jbanca, Bogdan Vladu, Florina Pop, Mugurel Manea, Claudia
Bonchiş, Cezar Pădurariu, Dana Mihai, Dinu Zară, Corina Macavei,
Simona Suciu, Mădălin Sofronie, Sînziana Ionescu, Annamaria Kozma.
http://adevarul.ro/cultura/carti/sadoveanu-eminescu-1_52739013c7b855ff56a5651a/index.html
http://adevarul.ro/cultura/carti/sadoveanu-eminescu-1_52739013c7b855ff56a5651a/index.html
Citeste mai mult: adev.ro/mvl5qe
Citeste mai mult: adev.ro/mvl5qe
